Poezie
iubirea ca spațiu și timp
1 min lectură·
Mediu
ai vrut casa cu fața spre strada pe care
la fiecare sfârșit de decembrie trece sania trasă
de reni
atingerea ta devine ușoară
îți faci simțită prezența atunci când dorința ne-nchide în camera ei
cu pereții orange
răul umple spațiul gol iar noi
alergăm după un brad uriaș
n-am ajuns atât de departe fără o listă cu morți
îmi trebuie un an și un viciu
un loc unde să nu-mi pese de timp
și de faptul că sunt genul femeilor din țările slave
mă atrage ideea de a trece de singurătate tratându-mă
singur
să scap de agresivitate
hrănesc păsări
cu deznădejdea despre care îmi citești retrospectiv
din ziarele vremii
insulta furia frustrarea cer răspunsuri diferite
am harta lumii pe un șasiu slab luminat
pun degetul și-ți explic
undeva este zi
undeva iubirea devine o victorie în desfășurare
ne învață să cultivăm pământul
începând de la noi se îndepărtează de soare
degeaba încerc seara să găsesc luna
dincolo de un nor teama zilei de mâine -
un colț atârnând ca o cămașă sfâșiată de-un cui mai sfânt decât noi
răspunde cu un da hotărât alcoolului
prea mult ca să supraviețuim
prea puțin să ne îngroape fără sărbători
anul acesta
001525
0