Poezie
doar eu mă plângeam de liniștea ta nelumească
1 min lectură·
Mediu
așa să fie mi-am zis în timp ce tu voiai să mă vezi
pe picioare
soarele bolnav respira cu necaz miezul zilei
să tăcem
să ne luăm trupurile precum viața în mâini
și să facem ce credem cu ele
la prima vedere am crezut că voi reuși să-mi ascund natura
divină -
durerea de a spune
nu ai voie să uiți
dintre lumile cunoscute minciuna găsise adepți
sau mai bine să ne scurtăm zilele
cei dinainte nu credeau în pumnul de oameni
atunci m-am întins la lumina unui licurici mâncat de invidie
ochii tăi ajungeau mai departe
făcând inima să bată venirea toamnei în dorințe de a urca treptele
pe care infinitul crea o perspectivă splendidă
te-am iubit cu spatele la viitor
așa cum ți-ai dorit moartea
restul a făcut Dumnezeu
001418
0