Poezie
teoria întregului
1 min lectură·
Mediu
răstoarnă orice idee despre trecut,
despre viață, despre oameni și întâmplările lor,
de parcă ar descoperi o eroare - filozofia
încetinește bătăile inimii.
de mâine luna va lumina anumite locuri,
ferite de viscolul iernii ce seamănă vrajbă,
orice om care se crede copil găsește motive să-i trăiască părinții.
îngerului i s-a pietrificat Evanghelia-n mână,
pe fâșia de pământ a nimănui suntem singuri, sorbindu-ne umbrele.
poate dacă i-aș citi fragmente din romanul preferat,
dacă i-aș vorbi arătând că știu ce îi place
sau poate dacă aș pune cutiuța muzicală în care păstrez
șuvița ta să-i gonească negurile pe suprafața pământie,
fără copaci,
a sfârșitului lumii,
aș putea să-mi văd moartea și să trăiesc.
ziua retează brusc scena hotărând să nu vină.
încă plâng chipul tău,
chipul femeii pe care mereu o vedeam
întruchiparea bucuriei de-a trăi, eleganța, optimismul,
nevoia de lucruri normale îmi umple mintea,
veninul șiroindu-mi pe trup
mă îndepărtează de locul unde oamenii au pierderi uriașe
în lupta cu viața,
pentru prima dată, fără să-mi pese că lumea așteaptă
împrejurarea prielnică de-a mă osândi,
adorm împăcat.
001.614
0