surprinderea nevăzutului

după moarte rămânem cu senzația că facem parte dintr-un dincolo pe care ceilalți nu reușesc să-l explice fără să apeleze la magic acest poem este dedicat celor care au eșuat în lupta cu alcoolul și drogurile mă trezește gândul că pierd lumina zorilor montez aparatul de fotografiat nu mai știu dacă a devenit un obicei faptul de a dormi îmbrăcat cobor scara de lemn până la intrarea în spațiul schengen nu mă poate opri nimeni apropierea unui trup încălzit mă face să uit întrebările de unde am venit și încotro plecăm- o criză autoimună din care mulți ajung să-și cunoască sfârșitul deprimant ca în orice poveste de dragoste mă întristez în timp ce te îndepărtezi în lumina mudyană lăsând în spate un parfum inconfundabil- regretul pentru lucrurile neterminate nu știu ce-mi lipsește poate un punct de vedere medieval cu privire la dumnezeu scot albumul și aleg o fotografie din luna februarie vârful unui copac demonstrează cât de artificial cerul nopții australe aproximează distanțele precum un geniu contemporan din tot ce scriu nu lipsesc oamenii așa cum nu lipsește delirul albului și negru când se izbesc de culorile inventate pentru a ne fi greu să uităm ce pierdere poate însemna viața țin bărbia îndreptată spre răsărit de parcă aș vrea să nu-mi pese de răul pe care mi l-a făcut iubirea speriată că s-ar putea să îmi placă poate că totuși e sinceră atunci când îmi spune folosește-ți durerea să te poți răzbuna pentru cele mai frumoase cuvinte scrise despre moarte vreodată