despre înflorirea în alb

sunt sigur că există un înțelept care ar vrea să mă ierte cineva cu patimi ținute în frâu și gânduri ascunse nimic din firea mea nu trădează lucrarea mâinilor din împlinirea anumitor cuvinte rămâne o urmă de îndoială de parcă nimeni nu ar putea opri clopotele ce anunță trecerea morții prin lume cumpăr lucruri greu de ghicit precum intențiile unei femei care își ascunde sângerarea să poată ieși din dragoste sfântă deși rugina pe sâni începe să coacă până la cântecul scris pentru cinstirea culesului mă simt unic în fața măreției apei din mine nu pot scăpa de gustul iubirii ce ne apropie atât de mult încât semănăm omului din cer îi mulțumesc cu dorința față de ce nu-mi este permis mă folosesc de ziua de mâine ca de trupul tău îmi ajunge să sper că răul va trece peste neînțelegeri și va propune un timp în care fiecare va cina singur nimeni nu iubește ca mine pentru că iubirea înseamnă o moștenire a civilizațiilor ce puneau preț pe muzică nu degeaba certau vântul să tacă frecvențele erau despre dezastrul încălzirii globale în locul rusiei nici eu nu aș fi permis chinei baze militare în antarctica dar asta cuprinde motivul altui război iar eu nu aș putea să-mi încredințez viața unui străin care preface apa în vin pentru simplu motiv că dependența obligă la lucruri prostești precum dragostea faptul că străbat singur câmpia înflorită a babilonului ar trebui să facă mulțimea să tacă sau frica să aplaude