în gura ta plină de mirosuri păgâne

poezia - întuneric străbătut de metamorfoze. agricultorii și criticii privesc cu îngrijorare în el, dacă te afunzi, vei înțelege ostilitatea poruncii: să fie lumină! Cuvântul lega dorința de a fi muntele din lista lucrurilor pe care le-am terminat cu gândul la clipele noastre, singuratice, între lumi invizibile, greșelile ne făceau asemeni unor copii cărora li se iartă orice. în imaginația mea, trenul însemna că viața continuă, visceral, punctul de rouă amâna până trupul se obișnuia cu dezordinea. prea îmi e dor ca să nu exiști undeva, brutala tăcere a luminilor desprinse din brazii crescuți în povești de frații Grimm apleacă cerul pe partea din care un om al văzduhului coboară să fie văzut. în urechile noastre țiuie marea - lebădă cu gâtul întins, dându-și răsuflarea pe mormanul de ancore, ne jucăm de-a Titanicul. când jarul s-a stins, ne-am refugiat în misterul lucrului interzis, până la umeri, învăluiți de privirea șarpelui moale de smoală, timpul făcea lucrurile neverosimile precum o muzică religioasă în mijlocul săptămânii.