purtătorul apei

nu mai sta în camera asta mi-a spus mama cu mâna în dreptul inimii vei răni pe cineva mai bun decât sentimentul de siguranță pe care ți-l dă singurătatea în mijlocul oamenilor ai grijă te poți rătăci prin Țara Minunilor o pasăre cafenie ciugulea de-a lungul pervazului acoperit de ziare nu voiam să trăiesc cu amintirea unui sân de femeie sub pernă am apăsat pe trăgaci mi-a venit în minte ideea inutilității cadourilor oferite cu jumătate de suflet Nevăzutul mi-a atârnat tăblița cu numele tău casele aveau pereți ce vorbeau între ei despre clasica luptă dintre bine și rău timpul e cea mai bună dovadă a cuvintelor pe care nu le-am auzit niciodată din partea lui genul de persoană cu sistemul nervos slab protejat ce se adresează iubirii de parcă ar liniști un copil înspăimântat dacă eu sunt la un capăt al spectrului de ce la celălalt nu există opusul meu cel care nu se îndrăgostește și care atunci când vorbește ți se înmoaie genunchii după ce sentimentul de izolare trecea mă lăsai să-ți povestesc stelele te simțeai unică în atâtea finaluri