raiul cu pereți din chirpici

ne îmbrățișăm în tăcere păsările rămase din cauza anului timpuriu fac să nu se observe golul peste care vine înghețul. mulți dintre noi ne-am născut la o palmă de tabelul lui Mendeleev iubirea creează un nou element pentru care Dumnezeu își lasă tronul în culoarea muștarului, pentru muntele pus cu de-a sila în mare, discuția noastră nu este sfâșietoare așa cum ți-ai fi dorit ziua, cuvintele înfometate, mizerabile chiar iertându-mi neputința de-a face pe mortul cu teribila scuză: femeia pe care mi-ai dat-o! primul foc din mangal provoacă melancolia unei noi forme de cancer, prăjim iarba până când învățăm să întindem tutunul pe gard dragostea noastră constă în atingeri răzlețe întrebări ce secătuiesc mintea și trezesc umbre străine, aproape hipnotic precum galopul apocaliptic, desăvârșit, prin pereții tuberculoși ai grădinii de calcar în spatele cărora ne îmbrăcăm.