Dan Norea

Fluturele-i necăjit:
În grădina cu bujori,
Soața, azi, i-a dăruit
O omidă, vai!, din flori.

Evident, în privința semnificației unei epigrame, sunt rare cazurile în care un tip dotat cu umor și cu ceva cultură (necesară în cazul unor citate sau jocuri de cuvinte mai subtile) are nevoie de explicații suplimentare.
Ce vrea să spună Cornel este că un critic poate justifica valoarea unei epigrame mai bine decât autorul însuși. Care, uneori, scrie bine din instinct, fără să-și pună probleme gen poantă, construcție, prozodie...

Mai întâi, BINE ai venit printre noi, Victoria !

În disputa de mai sus, Cornel are dreptate. Ãsta e și motivul pentru care literatura (și nu numai - la fel pictura, sculptura...) a devenit așa cum e - n-o mai înțelege nimeni. Ca să vină criticii să ne explice. Toți, și în primul rând autorul, așteaptă cu nerăbdare să vină cineva priceput și să descopere noi valențe. Un critic este cu atât mai priceput cu cât desoperă valențe chiar și acolo unde acestea nu există. Bine, nu e cazul aici. :)

acțiune + cep = accepțiune

Primul a fost născut, restul au fost făcute. Mai exact, sunt haikuuri pentru concursul săptămânal RomanianHaiku, unde regulamentul prevede trei haikuuri pe săptămână. Eu mă străduiesc să creez secvențe cu aceeași temă, dar evident, nu îmi reușesc la același nivel.

În privința pescuitului, nu m-ai nimerit. Am încercat să clasific oamenii după criteriul ăsta și n-am reușit. Adică nu neapărat firile contemplative sunt amatori de pescuit. Am un coleg agitat, impulsiv, coleric uneori, care își pierde zile întregi în Deltă, cu bățul în mână. Eu sunt un tip calm, liniștit, dar pescuitul mă plictisește.

Te mai aștept, vii rar în ultima vreme. Pe agonia, nu neapărat la mine.

Domnule Surleac, mulțumesc pentru lectură și aprecieri. Mie cel mai mult îmi place al doilea. Inițial îl gândisem

șosea prin deșert -
autocar oprit
lângă un cactus înflorit

dar fiind un adept hotărât al formei 5-7-5, am făcut un compromis.


Doina, să nu fie prea lungă așteptarea. Am cerut eu voie, dar n-am făcut nicio promisiune. :)

...dar prefer să păstrez structura 5-7-5.

Cinstit să fiu, nu știu prea multe despre șacali. Modific:

luna în deșert -
șacali nemișcați lângă
un cal muribund

Excelente jocurile tale de cuvinte ! Dacă-mi dai voie, cred că le voi folosi mai târziu în epigrame. Îți mulțumesc anticipat.

notare - cotare

Domnule Bunduri, apreciez, ca și data trecută, calitatea prezentării. Poate că prima parte (atacurile) ar trebui scoase din categoria \"dueluri\", ele nu sunt decât un caz particular de satiră, la adresa nu a unui morav, ci a unei persoane. Dar nu insist, e viziunea autorului.
Ce voiam să spun, nu din teorie, ci din ceea ce am observat pe agonia, este că epigramele în lanț pot fi de două feluri:
- replici înlănțuite, care păstrează inițial tema, dar ulterior divaghează; în general, nu au componentă de atac, ci sunt variațiuni pe aceeași temă;
- dueluri propriu-zise, chiar dacă epigrama de bază nu este un atac; uneori duelgii sunt alții decât autorul de pe prima pagină; aici excelează maeștrii Carmen Anghelina, Florin Rotaru și JupBItter.
Trebuie să recunosc, de câte ori eram atacat de unul din ei, aveam emoții. Sunt duri, atacul pe agonia lovește de multe ori sub centură. Carmen Anghelina excelează, poate din cauză că nu are nimic sub centură. Asta era (spun era pentru că a cam dispărut între timp) regula jocului - lovești și ești lovit, fără supărare. Fraza \"îl lovești atât de tare încât rămâne fară replică\" nu avea acoperire. Dacă rămâi fără replică n-ai ce căuta în joc.

Din păcate, toate astea sunt de domeniul trecutului. Duelurile adevărate sunt din ce în ce mai rare.

Încă odată felicitări pentru prezentare !

...deși primul vers contrazice ipoteza \"Îi spui și sufletul\"

Livia, este o proză excelentă. Descrie minunat dorința de a avea ce n-ai și, după ce obții, de a reveni la ce ai, ca fiind lucrul cel mai de preț. Nu știm niciodată să apreciem suficient viața pe care o ducem.
Ce nu-mi place este titlul. Mai exact verbul din titlu. Merge bine \"Insula\", la fel de bine \"Insula cu formă schimbătoare\".

Felicitări !

\"Frânturi de clipe, frumos arcuite\". Dacă nu mă înșel, asta ar putea fi chiar definiția unui haiku.

Venind de la tine, autoare sensibilă de haiku (și nu numai), lauda e întreită.

Mulțumesc,

Domnule Abel, textul dvs mi se pare cât se poate de util, îl recomand tuturor epigramiștilor !
În privința editorilor, ținta reală a textului, vă recomand răbdare și consecvență. Consecvență, evident, nu în mânuirea levierului, ci în postarea unor texte de valoare, așa cum ați făcut-o și până acum.
Felicitări și succes !

... de aprecierile dvs, domnule Florian. Cu atât mai mult cu cât îmi cunosc lungul nasului și n-aș îndrăzni în vecii vecilor să mă compar, nu cu Basho, dar nici cu Șerban Codrin.

În privința cratimelor, e adevărat, le folosesc de multe ori, pentru a mă putea încadra în forma 5-7-5. În cazul nostru, \"mă anunță\" mi se pare mai sugestiv decât \"îmi spune\". Poate greșesc.

Cu mulțumiri,

Tristă e sărmana muză,
Toată lumea o acuză
Că ar fi prostituată,
Fi\'ndcă umblă ziua toată
Din ogradă în ogradă.
Însă lumea poa\' să vadă
Că-n atâția zeci de ani
N-a cerut și n-are bani.
N-are ea și nici poeții
Pe care, de-a lungul vieții,
Tot umblând prin agonie,
I-a atins pe scăfârlie,
Iar motivul, bănuind, e
Evident - nu au ce vinde.
Deci sătulă de-acuzații,
Cea mai mândră dintre grații,
S-a retras, de peste-un an,
În castel la Florian,
Care, iată, a produs
Poezia de mai sus.
:)

... dar, domnule Gârda, pentru dispută nici nu e nevoie de așa ceva. La bunicii mei chiar a existat un asemenea nuc, veșnică sursă de discuții cu vecinul. Trunchiul era în curtea cealaltă, lipit de gard, drept care vecinul avea pretenția să culeagă toate nucile, deși jumătate din umbră și din frunze cădeau la noi în curte.
De aceea am imaginat în primele două haikuuri doi vecini, buni prieteni, care nu au nimic de împărțit din cauza nucului. Dar totul până la un punct...

Domnule Gârda, comentariul dvs mă bucură, dar mă lasă cu gura căscată. Adică nu înțeleg, ce e cu \"partea de nord\" ? Să fie o aluzie subtilă că vecinul are mai mulți mușchi ?

Vin și eu cu una mai veche

Unde-s doi, puterea crește,
Asta-i și părerea mea,
Însă se adeverește
Dacă sunt un el și-o ea.