Dan Mitrut

un om insetat se duce la izvor. un cititor de haiku se duce la Herra.

Iată de ce experiența haiku-ului, așa cum o înțeleg marii haijini, este oexperiență integrală de viață, presupunând nu atât închegarea conceptuală a unei subtile imago mundi, oricât de suplă și cuprinzătoare, ci, în primul rând, o trăire ontologică implicând o anumită asceză și rigorile unei renunțări înțelepte la tot ce stânjenește libera mișcare în ceea ce prin satori (iluminare) și sanzei (clipa adevărului) se străvede, se adâncește și se realizează. Nu e de mirare, deci, că dragostea, ca sentiment personal, apare atât de rar în haiku-uri, și atunci sub forma ei transfigurată de participare la omenia noastră esențială, comunitară, la “dempreunul-a-fi”, cum glăsuiește un colind maramuresan.

asta e dintr-un material pe care poate odata va fi si pe site.

aici la tine e bine, imi aduce aminte de Templu, de sabie, de bambusii sub care am descoperit la jumatatea vietii mele, CINE SUNT.

raman alaturi de tine, ca umbra Lunii

un koan este facut ca oamenii sa treaca dincolo de ritmul cotidian al gandiri spre perceperea realitatii, asa cum e ea.

cat priveste aceasta istorie de dinaintea istoriei scrise de izvoare, Ra, provenea dintr-o rasa de uriasi. uriasii erau fiinte avansate spiritual, asa cum zice si Legenda din Codrii Vlasiei: pe malurile Dunarii erau doi Oameni de piatra, frati de sange cu Omul de pe Crestele Carpatilor. acesti uriasi pastrau tainele cerului si pamantului si nimeni nu avea voie sa treaca de hotarul pazit de ei cu strasnicie daca nu dezlega o ghicitoare...

cat priveste inceputul poeziei ea povesteste despre inlaturarea rasei uriasilor de rasa capcaunilor. asta la nivel exoteric.

Oriana, Tainele se soptesc, chiar si in poezie. cine face liniste le aude, fara a mai fi nevoie de cautare prin carti.

eu cred ca mai intai trebuie rectificate cele cateva scapari de scriere:

\"foartemult\"
\"dor_mit\", asta in cazul in care nu ai intentionat sa scrii asa.

\"dandu-it\"

ce imi place asa mult la poezia asta este firescul.

o revenire la firesc, melancolie o sensibilitate iesita pe clapele unui pian care nu mai e al tau.

revenire la cele pamantesti: \"mai bine fac copilului plăcinte cu vișine
că mă roagă de–o săptămână\"

ti-ai zis ca nu mai scrii un rand dar sa stii ca tocmasi in acele momente iese sufletul prin degete pe hartie

da, Pane, suntem pictori, chiar si in metafora:

\"un râs rupt din demente fericiri
ne cuprinde.\"

\"Pictăm iubirea pe șevaletele ce suntem,
pânze atârnate pe zidurile vieții
în firești expoziții,
în rame necuprinse,\"

\"bucuria de a trăi împreună,
pictată în culori
ce nu există.\"


am trecut prin expozitie, am admirat culorile si trasatura penelului tau de PAN

cu bucurie,

e buna interventia despre haiku. tocmai pregateam si eu una in vreo cinci episoade, dar cred ca s-a spus aici ce era mai important de spus.

as mai completa cu originea haiku-ului. el provine dintr-un joc de societate, renga. Ghidat de reguli din ce in ce mai complicate, supuse conventiilor poeziei de la curtea, gratie unor maestri recunoscuti de Tanka: preotul Shotetsu (1381/1459, Sogi (1421/1502). Alaturi de renga \"serioasa\" a aparut si una hazlie hai-kai-cho-no-renga: Arakida Moritake(1473/1549), Yamazaki Sokan, care s-au ridicat de nivelul butadei si au devenit cititorii unui nou gen de poezie numita haikai. Prima veriga a poemului (renga) in lant practicat la curte era tristih de 17 silabe. el va deveni apoi independent de restul formelor fiind poezie in sine dupa regulile pe care Gabi le enumera mai sus.

va las si eu cateva:

Luna luneca repede
crengile inca mai retin
stropii de ploaie.

Luna a coborat dincolo de zare
tot ce mai ramane-
cele patru colturi ale unei mese.

Lacul batran
tusti, plici: o broasca
sunetul linistii.

Matsuo Basho (1644/1694)

tot ce vreau e sa va descoperiti pe voi.
poezia asta e dintr-un ciclu mai lung: Sistemul solar. Culegere de rime.

da, am ceva de spus si spunerea mea o poate intelege oricine numai sa dea drumul la inima.

cu drag, pentru voi, DARUITUL

Salut Raduleeee! Ma bucur ca esti aici cu mine. Nu am sa iti cometez textul acu\', iti urez doar bun venit. Si sa ai bafta de cititori.

ca stiu: de scris, scrii ce trebuie.

cu prietenie DAN MITRUT

e un exercitiu interesant. joc de interogatii, raspunsuri directe. imi aduce aminte de un text din Monologul polifonic, pe care cred ca deja ai rontait-o :)), in care se punea problema secventei cu cele mai mari valente de cunoastere: intrebare/raspuns. sau intrebare/intrebare, in fine si de aici era o discutia advarata.

in textul tau insa cuvintele se taie unele pe altele prea repede. mesajul, nimic de zis, clar ca lumina zilei:

\"Unu plus unu.
Egal doi ?
Nu.
Dar ?
Tot unu.\"

nu stiu daca pitagora ar fi de acord cu aceasta aritmetica iubirii implinite in ideal. eu, insa, sunt de acord si imi place ideea.

doar cuvintele prea taiate, prea suparate pe versuri. versuri?

pai despre ce scrii tu aici exista doua atitudini de raspuns: ori astept sa infloreasca primul toporas si sa il presez intre cuvintele acestei poezii, ori sa zic si eu cate ceva:

e evidenta separarea lumilor:

\"nu am fost vie doar simbolic
într-o lume de roboți pragmatici,\"

negatia de inceput e declaratie de principii, taie orice argument contra. ceva ce face paradoxal ca afirmatia sa nu poata fi atacata.

gestul e metafizic, adica provoaca manifestarea realitatii a viului contra sinteticului. in astfel de momente orice miscare capata valente sacre aproape, mai profunde decat puterea imediata de pricepere, pentru ca lupta se da pe planuri subtile ce scapa ociului:

\"în metafizica sufletului de greier,
râdeau gâlgâind electronic\"

\"și se spălau singuri pe creier:
nu noi, dragă - tu ești nebună!\"

\"nimeni nu recunoștea, mureau clinic
patru anotimpuri excepționale,
dar pentru roboții aceștia agnostici
reapăreau altele, metempsihotic,\"

ma opresc enumerarea ar putea continua.
Oriana,pentru acest text, o constelatie de pe Patera de Cucuteni

in poezia asta Mae surprinde taina stiintei veritabile:
\"si cate si mai cate,
fara sa stii macar!\"

acest fel de a sti nu tine de ludic, unde fenomenul e spontan, ci de o stare imaculata a inimii. Cel care stie cu adevarat:

sa fie ploaie tarzie cu rod

sa asculte cele sapte imimi(aici, atentie,e simbolism numeric)pulsand cantecul vietii

sa simplifice incalceala, instaurand firescul:\"stii sa ma dezbraci
de pretentii,
sa-mi pui condurii
tainei cu aripi,
sa ma-nalte pe varfuri\"

sa aduca cerul asa de aproape, iata, toate acestea ne sugereaza o fiinta minunata, probabil un chip ideal al iubirii.

si cand te gandesti ca acesti oameni nu se vad de la sine, ci trebuie descoperiti, pentru ca ei nici nu stiu macar despre ei, cate le pot face.

Mae, iata ce numesc eu o calatorie spre esenta

revin.
val zici?
randurile de pe pagini asemenea valurilor ce spala plaja. fiecare cu povestea lui, cu negraitele sale posibilitati de manifestare.

valuri, apa ca modelal Cosmosului de la Anaximandru la Lao Tze. caci, ce altceva sunt cuvintele decat imaginea Cosmosului in tot ce are el mai intunecat si luminos.

valuri, clocoteste o forta, ziceam in mesajul anterior, forta cuvintelor poate fi devastatoare, cataclismica, asemenea valurilor. doar ca ce cuvintele distrug nu se mai poate repara cu una cu doua(cititi Al cincilea munte)

eu in schimb am vazut copertile de aur, malurile, plajele aurii. carte de aur, ce putere maiastra poate face sa adoarma intre paginile sale insasi lumea? e un somn binecuvantat sau somnul vesnic?

da, am prins sugestia ta de viata si forta care doarme intre paginile ei.

poate daca ai fi articulat pe \"carte\" in \"cartea\", ai fi adaugat ideea de unicitate a cartii, ai fi evidentiat-o pentru aurul din care e facuta.

dar cum eu nu sunt pentru ciuntiri de cuvant, eu am incredere in simtirea ta.

mie imi place pentru ca incepe cu ceva intelept:

\"Odata
e la fel ca niciodata\"

pai e mare minune aici:identitatea dintre ce a fost si ce nu poate sa fie. ce iese de aici?

he, he, odata a fost asa cum a fost niciodata, sau odata a fost asa cum nu a fost niciodata.

super, nexus. cine citeste mai departe fara sa se opreasca aici si sa priceapa poate fi pacalit de atmosfera generala, de aparent ruptele imagini:

\"parca tineati deschis pina la 1
nu noi
poate la Panipat

odata am sarutat o broasca \"

eu cred ca perceptia noastra are aceasta substanta de drog, sau imaginea pe care o avem noi despre ea.

asta e marea pacaleala. nebunii suntem noi toti pentru ca nu avem curajul a trai realitatea fara sa ne folosim de descrieri ale ei.

veve a scris aici un mare lucru.

ce frumos se desprimavareaza in gandurile tale. fara cuvinte sofisticate, fara metafore incalcite, se rotesc pasarile calatoare, in dans sacru, zbor magic.

curatenia e purificare. primavara, un ciclu cosmic inlocuieste un altul. in el suntem cu totii cuprinsi, de aceea pasarile se lasa inauntrul fiintei si poposesc. e aici o extraordinara perceptie:

\"cateodata se aseaza
pe gandul meu,
ostenite de zbor.
si ce cantec curat
se aude-n amiaza
in eter calator\"

se simte briza racoroasa si glasul pamantului.mai aude cineva? sigur trebuie sa mai auda cineva.

cred ca o sa ader si eu la imaginea galbenusurilor tale, semintele fertilitatii:

\"timpul,
era ca ouale Faberger
fara galbenusuri,
nastea alt timp,
dar nu putea naste oameni.\"

imaginile se despart in planuri care duc toate in final spre ideea de continuitate a vietii:

\"o sa ma iubesc cu galbenusurile tale
de-o puzderie de copii
toti ca tine.\"

nu se poate sta deoparte, justificand ca ar fi un timp de privit si altul de iubit.
cand esti intr-o vineri, cand nevoia de contemplatie te elibereaza pe miristea unde mergi desculta, se intampla ceva ce timpul nu poate intelege:

\"eu nu sunt decat o ciuleandra,
o frunza de dud,
o despletire
un chin.\"

si uite asa am intrat si eu in peisajul asta guvernat de timp, fara bilet,

\"ma descult de miriste\", poate ca ar trebui \"ma descalt\", dar asta, ai tu un timp al tau de stiut cum e mai bine

imi place spontaneitatea, felul in care curge e imprevizibil. nu stii niciodata ce intorsatura ia versul:

o aripă cred că se află în fumul țigării de după INTERZIS
din locurile publice de pe strada paris;
a doua e-ntr-un tatuaj
de pe cracul unei fete ce vâslea la canotaj”...


e ca un curs de rau din munte, un sipot de la care trebuie sa astepti sa te vrajeasca in curgere de cristale.

e poezia unui suflet optimist.

da\' de unde ati tras concluzia ca era barbat? ha, ha, e vorba de o ea, o cometa.

dar acum mi-ati dat o idee minunata. un barbat cu umeri fragezi de fraga ma trimite la androginul hermetic, mai degraba gestul androginului hermetic. cred ca ati obervat prezenta lui si in mitul zburatorului, unde zmeul de foc are chip feciorelnic, mai degraba feminin decat masculin.

nu intru in detalii de mitologie, multumindu-va de pareri si de zbor, alaturi de cometa mea.

da, mae, ai surpins un moment de rafinare pe care l-am trait acum 10 ani, cand am trait poezia asta si am scris-o.

ai surprins bine.