Pictori

Am adus un brat de pensule si un inger deschis la inima, am adus panzele sacilor de dinainte de 325 d.H. si am adus cu mine crucea aceea cu bratele egale cu miile de cruci in cruci si cruci...Si am intins sufletul meu tare pe rama aceea de secunde si am intins zic muschii mei pana au inceput a ma durea constatarile acelea tarziiiii- poate se rupe panza! - si nu am mai auzit strigatele disperate ale vopselelor dupa palmele mele...Am privit adanc inspre trecerea prin marea cea rosie si am asemuit acesta cu cele noua fericiri...Si apoi, dintr-o data, in psaltica, am inceput a mangaia cu palmele mele, vopsitele, cu venele direct pe suflet am inceput a ma despleti...Avea chipul ei dupa o noapte, dupa doui copii, dupa trei nevste, dupa patru zari...Spre dimineata zilei a saptea am asternut o singura deschidere catre lume: lumea radea si ingerii plangeau! Atunci am zis: facem panza noua pe rama de visuri si dam drumul la sperante...Avea chipul ei si dupa cautatul de maduva in oase...Desi era desertul Sinailului, inspre tacere, plouase...

Se da ingerul primul a de lumina lina.

da, Pane, suntem pictori, chiar si in metafora:

\"un râs rupt din demente fericiri
ne cuprinde.\"

\"Pictăm iubirea pe șevaletele ce suntem,
pânze atârnate pe zidurile vieții
în firești expoziții,
în rame necuprinse,\"

\"bucuria de a trăi împreună,
pictată în culori
ce nu există.\"


am trecut prin expozitie, am admirat culorile si trasatura penelului tau de PAN

cu bucurie,

interesant unde incap atatea panze(a atatora indragostiti)-cate ziduri trebuie sa aiba viata???