Dumitru Cantea

Au închis bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt. Din Rusia azi vine mare stăpân de pământ! În Moldova toată conducerea Turmă-l așteaptă pe naș... Stă împietrit Voievodul fără nici un ostaș. 13

Înconjurat de draci înalți Ca într-o horă fără de sfârșit Cazanul mursecă, în craniu-i ticsit, Boiurile jumăriților bărbați. Sunt și femei destule. Însă, cu funcție aparte: Plutesc pe valuri

Omul Sovietic III El este pionier în evoluare Contra ființei naturale. De aceea, începutul, pentru el, Se pierde undeva prin fașă... El este lipsit de comunicare cu sine, fiindcă, acesta

\"nu am știut niciodată ce putem deveni...\" 10 octombrie, 2005.

ți-aduci aminte, mamă, acele zile când plângeam ascuns prin vreun spital nătâng... și îți vorbeam în bocet sau în gând, și tu, mereu mă ascultai de-acolo sus de und-erai și-mi

toate mamele sunt la fel: mama ta, e ca și mama mea, iar mama mea, e ca și mama ta - ce bine-mi pare, că o cunoști pe mama. iulie, 2005.

să scrii... fără să lași nici urmă de tine - asta da, dăruire! iulie, 2005.

*** A fi gospodar înseamnă a ști să-ți faci condiții de muncă *** Unde există un om modest neapărat sunt și câteva cozi de topor *** august, 2005.

Eu am cunoscut-o pe mama numai atunci când nu știam nimic altceva, ca după aceea - să nu aflu nimic cu ce-aș putea-o compara. august, 2005.

în secolul nostru până și întâlnirile cu sine sunt condiționate de un eveniment atomic august, 2005.

Mai dulce, doar orizontul mă alină Și de delirul apei de izvor Mai tare parcă-mi este dor Acum, când nu mai e a mamei mână. Mereu, aievea unui părăsit fior, Aud ecoul unui gingaș „Somn Ușor”

Singur, într-un peisaj străin, privit de conștiința-mi prin binoclu. Numai mecanică nouă în jur, de nu mai scârțâie nimic nici măcar când mă mint. De aripi calic mă simt fiindcă nu am văzut

VERSURI NESCRISE Mă chinui să extrag din mine un simț, o idee trecută... ca și cum aș căuta în calcar o pană dintr-o fostă pasăre căzută... august, 2004. Enichioi.

ZID Tu ești atât de frumoasă, atât de bună, atât de caldă!... iar eu, străduind să te apăr... uneori, am senzația că cunosc tot răul. 18 august, 2004. Enichioi.

“UNICA” Mi-e dor de-acele ieșiri spre seară... în care îți vorbeam – adeseori în versuri – de claritatea-ți fără de măsuri, ce îmi era pe-atunci total neclară... Azi te privesc în ochi și...

Genunchi Voi, genunchi, când pentru-a-mi arăta calea curată, vă lăsați fruntea în pământ – cu rădăcinile-mi vlaga s-o sorb, spuneți-mi, din a cui mormânt?! Voi, genunchi, copii de îngeri

RISIPÃ Ea muncea toată ziua prin casă și prin ogradă. De atâtea treburi… seara o frigeau palmele. El venea de la serviciu cu dor de alint și atingere. Mâinile ei aveau nevoie de odihnă

RISC Frumoasă, inocentă, fără de noroc... mă sorbi cu-atâta patimă aievea într-un somn de zeu a cărui vise neapărat, vor avea loc. 8 martie, 2004, Ialoveni.

Secret \'moaso, apropie-te să-ți spun un secret, dar să nu spui nimănui, bine? oricum, ei nu vor înțelege... sau, știu demult dar, nu vor fi receptivi. azi, mi-am dat seama pentru ce am fost

gândurile gândurile cunosc cel mai bine calea de aceea doar ele te pot ține cel mai îndemânatic niciunde sau poate pe scurtătură? 21 ocrombrie, 2003, Chișinău.

Începuturile s-au adunat în mine începuturile, ca doar împinse, și neatrase de nimic... și contemplate într-un punct cu amintirile, - devin un satelit al lor, ce nu mai crede în

Sfere Dacă sfera e cea mai aproape de perfecțiune atunci, ca să ne apropiem și noi trebuie mai întâi să dăm secundelor o formă sferică. 23 septembrie, 2003, Chișinău.

Prin Dao Uneori vreau să cad liber spre niciunde lipsit de intenție, ca o bulă de vid însărcinată de inestimabilul nucleu al nimicului, sau, ca un strop ce și-a rupt cătușele de pe fruntea

Într-un ceas de răsboi La început, ceasurile nu știau să se împartă în bune și rele, ele curgeau ca apa unui râu limpede cu izvoare subterane așezat pe orizontală. Apoi,... după ce au