UNU

e un exercitiu interesant. joc de interogatii, raspunsuri directe. imi aduce aminte de un text din Monologul polifonic, pe care cred ca deja ai rontait-o :)), in care se punea problema secventei cu cele mai mari valente de cunoastere: intrebare/raspuns. sau intrebare/intrebare, in fine si de aici era o discutia advarata.

in textul tau insa cuvintele se taie unele pe altele prea repede. mesajul, nimic de zis, clar ca lumina zilei:

\"Unu plus unu.
Egal doi ?
Nu.
Dar ?
Tot unu.\"

nu stiu daca pitagora ar fi de acord cu aceasta aritmetica iubirii implinite in ideal. eu, insa, sunt de acord si imi place ideea.

doar cuvintele prea taiate, prea suparate pe versuri. versuri?

Mi-a placut..atat dialogul cat si matematica ta:>

Hm,
ăsta e un monolog. Monologul înfiorător de trist al unei femei.
Accept că poți emite judecăți, la limită, prin asociație de idei, dar când exprimi sentimente, dacă dialogul real nu există, se vede solitudinea, se vede durerea ... cât copleșitorul de singur \"unu\".

MI-A PLACUT FOARTEEE MULT!!!
M-am logat special ca sa-ti spun acest lucru.

Nu stiu ce au inteles altii, dar mie mesajul mi-a ajuns la suflet:)

Eu nu mi l-am imaginat ca pe un monolog(asa cum zice Adrian), ci imi pare un dialog sanatos din cap pana-n picioare.

Poezia asta e ca un lant cu zale de aur(ma lasi sa iau si eu cateva:PP))

Cam atat am avut eu de spus.
Pe curand!

Aleks