Dan Mitrut

iar finalul e o cadere fata de prima parte.

pacat.

poate data viitoare.

DAN

eu am gustat aici mai mult. un lant de paradoxuri, care tintesc cu o precizie de sageata dincolo de aparenta din titlu.
estetica uratului e un pretext pentru estetica nimicului, sau pentru estetica perceptiei, desi cred ca ultima e mai mult o inventie.

conversatia asta sfatoasa leaga elementele unei istorii sufletesti:

negrul splendid cu nuante merge pana in locul intalnirii dintre fiinta si nefiinta. peisajul e transparent, potential al tuturor peisajelor ce au fost si inca nu sunt.

se poate picta aici batranetea prematura? iaca tocmai se ofera un model. dar ironia sortii, vine ploaia, negrul splendid, peisajul batranetea, toate se dilueaza se deformeaza, isi pierd forma. care forma?

textul e punctat de acele concluzive:
\"Frumoase nuante!\"
\"Frumoasa intamplare!\"
\"Frumos model!\"
\"Frumoasa ploaie!\"

ma duce cu gandul la un mic tratat de estetica, in care nu mai poti defini frumosul decat prin punerea lui in opozitie cu uratul. frumos urat!

frumoasa zicere!

poezia trece de concretetea evenimentului prin faptul ca il imbraca intr-o haina ce il recupereaza si il reda inefabilului.

cam pe aceasta linie trebuie sa mearga lucrul tau la ideile pe care vrei sa le expui in stare de poezie.

cum e ideea de mai sus.
mai intai apare o contradictie logica in exprimare: daca nu vezi stelele ziua nu inseamna ca in glastra ta e \"nimicul\". tre\' sa te hotarasti: ori stele ori nimic.

poate ai vrut sa potentezi imaginea urmatoare a dansului stelar din timpul noptii.

si aici mai trebuie lucrat:
\"Imi atingeau buzele in treacat
De simteam fiori...\"

e prea usor spus, prea declarativ.

apoi apropierea dintre nimic si \"gol\" pare putin fortata.

in poezie cuvantul nu salveaza ideea, iar apropierile contrastante trebuie sa fie bine lucrate incat sa induca cititorului sensibilitatea perceptiei.

finalul cade. in poezie multi acorda finalurilor o importanta majora, le fac sa fie apogeul textului. asta e si bine si rau. la tine insa finalul se pierde iarasi in nesemnificativ:

\"De ce a trebuit
Sa-mi iei stelele inapoi,
Cand sunt,
Atat de multe pe cer ?\"

cititorul ramane pierdut si nu pricepe intentia ta si deznodamantul textului.

trebuie sa deschizi inima, si sa descoperi firele de lumina care fac poezia din trairi si cuvinte.

magul

dupa enumerarea de imagini din primul segment al textului, unde ideea de anatomic e foarte vie, dar nu ca o presxriptie a materiei organice, ci ca sugestie a colindarii in launtru, urmeaza

tonul forte al extazului: risipirea prin ore, noptile cu aripile mari, falfaind ale povestilor, incat mi se pare o apropiere mai mult de mistic decat de carnal misterul acestor nopti.

poate o un semn de excamatie, ar fi transformat emotia amintirii intr-o prezenta mai vie, la finalul acestei parti...

din nume au ramas doar vocalele. consoanele dor uneori si impiedica radacinile sa se implante in ce a ramas din fiinta: un zid in ruina, reflectand o umbra tare mica.

remarc si eu versul final, care pare sa incununeze evolutia metaforei, de la epitetul simplu si metaforic apoi din prima parte, la metafora de ansamblu, finala, a copacului ce nu mai poate arunca o umbra falnica in preajma unui zid de ruina.

ce sa zic, un text de rara sensibilitate care-si merita aprecierile.

MAGUL

lui Radu Mihai.

nu pot decat sa ma bucur ca ai avut rabdarea sa intri pe poarta acestor texte.

rabdarea iti va fi rasplatita.

poate o intalnire in aceasta vara, in Tabara nationala de Astronomie pentru Tineret, Perseide 2003, Corbasca?

ma gasesti la danmitrut@go.ro

Mag

eu nu pot decat sa ii multumesc lui Mihai pentru onoarea ce mi-a facut, cu inima mea si cu toate stelele cerului boreal.

cu prietenie, Magul

\"ma surprinde numai vehementa si persistenta atacurilor\" citat de Ama.

chiar nu inteleg, desi am zis si eu si Mihai. nu te ataca nimeni. nu vrea sa faca nimeni asta cu privire la tine. dar orice mama isi apara puiul chiar daca el este had sau bolnav. e un instinct veritabil si....... atat.

DAN

La multi ani?

si eu nu stiu?

ehhhhhh

La multi ani Orioane! iti zic din tot sufletul meu

ama, stii cum suna comentariile tale? ca si cum ne-ai spune: na, na, na, sac,sac sac, inca nu aveti puterea sa ma pricepeti.

purificare, hobby, orice ar fi, daca te-ai hotarat sa ne impartasesti inima ta, fa-o pe terenul comun al poeziei. asa putem comunica. altfel se duce totul de rapa.

experimentele literare raman doar experimente atat timp cat nu sunt sustinute de profunzime.

comentariul lui asdf e pertinet, iar Mihai, poate mai dur, iti atrage atentia, ca, fara a fi obligata sa respecti canoane care te-ar incorseta, trebuie sa ai o albie cat de cat coerenta in discurs.

eu am mai spus: poezia ta alunecat in ermetism, pana si la nivel de punctuatie.

nimeni nu iti vrea raul, sa stii.

cu respect si consideratie, Magul

ai memoria foarte buna. asa e cu meteoritul lunar.

si recent e caderea cometei Shomaker-Levy in 1994 pe Jupiter.

evenimentul a fost vazut in direct de pe pamant. unda de soc a zguduit marele gigant timp de mai multe zile cu peste 13 grade richter pe scara terestra. adica ne spulbera daca un singur fragment intra in zona de risc, dincolo de orbita martiana.

cosmosul e viu.

iar eu nu sunt de acord cu ce zice Cosmin, poezia nu e poezie si atat, ea trebuie sa lege toate palierele vietii noastre incepand de la sunet pana la imagine. adica vreau sa fiu inteles corect, nu sunt pentru rigidizarea formei.

numai producand schimbari in tot ce inseamna puterea noastra de simti si pricepe, poezia isi depaseste statutul ei de lieratura si devine metoda de cunoastere.

evident, nu e bai daca nu se vrea asta in lumea oamenilor.

in lumea stelelor, literatura e metoda de cunoastere si de inaltare a fiintei :)


acum, fata de alte texte ale Orianei acesta mi se pare putin mai rece. e foarte elaborat, e plin de metafore luminate, dar pare prea elaborat. nu ma lasa sa fiu spontan.

e ca si cum intreaga verva copilareasca a devenit acum serioasa.

e un text serios, poate fi citit chiar in patru parti distincte. poate de aceea pare asa elaborat.

eu astept de la Oriana mai multa veselie.

Cosmin, sunt bucuros ca pagina mea te atrage si ca gasesc din ce in ce mai des cuvantul pasului tau lasat aici.

in 1054 a avut loc un cataclism inregistrat in amintirea culturilor planetare de la acea vreme: chinezi, tolteci, dacoromani, sau ce or fi fost ei, greci, asirieni. e vorba de explozia unei stele, fenomen numit supernova. o astfel de explozie face ca cerul noptii sa fie inundat de o lumina mai puternica decat a Lunii, timp de mai multe zile, de poti sa citesti ziarul la lumina ei.

astfel de fenomene sunt extrem de comune in cosmos. doar ca unul de marimea celui din 1054 nu a a avut loc decat undeva in secolul al XIX-lea.

am incercat sa brodez pe aceasta tema si sa trag la raspundere o rasa extrem de inteligenta, dar din nefericire indiferenta la asemenea momente de viata. e posibil sa fac asa ceva? da, este. si stii bine de ce.

multumesc de vizita.

magul

daca faceti rost de un calculator si un videoproiector, eu o sa va trimit doua videoclipuri de ale mele.

unul il are deja alma.

venirea mea este conditionata de organizarea Taberei Nationale de Creatie de la Valea Uzului din Muntii Nemira

cine traieste dupa legile timpului va pieri in tarana. cine traieste dupa legile cerului isi va cunoaste nemurirea.

asa spune o intelepciune straveche de pe alte meleaguri.

e o mare taina aici, dar de om depinde sa dea jos reziduurile, ca sa ramana firea.

firea e presimtirea sinelui. aici amintirile nu isimai au rostul pentru ca toate SUNT simultan dincolo de peceptia succesiunii de evenimente.

poezia e foarte buna pentru a ilustra tribulatia asta, in cautarea samburelui statornic din orice intamplare:

\"si n-am inteles de ce nu mai vii\"

cineva te-a strigat, sa iti atraga atentia asupra diferentei dintre lucrurile care trec si cele care nu mai vin.

iar tu trebuie sa alegi. ti s-a facut frig, semn ca sufletul tau nu suporta usor trecerea prin tenebrele efemerului.

mae, asta e, trebuie sa ridici stacheta si sa nu ti se mai faca frig, ci....sa pui mana pe valuri si sa stingi focul car a aprins casele.

cu respect, un fel de Mag

e adevarat, nu e extraordinara, dar e placuta la timbru.

e pacat, Anton are texte foarte bune, dar comentariile nu remarca deloc esenta luminoasa a discursului lui poetic. toti se intrec in extaz si incantare.

nu cred ca de asta are nevoie el.

o sa revin si o sa comentez in felul meu.

o trasatura comuna, remarcata la tine, o delicatete innascuta in recuperarea sensului secundar, cel mult ravnit, al cuvintelor.

magul

nu stiu daca al meu va fi comentariul cel mai avizat, dar descopar un text de un deosebit rafinament, incepand de la constructie pana la evolutia ideilor.

ideea de Tot, de reintoarcere la radacina inimii e evidenta.

\"Într-o zi alergam printre nori
Și-am prins cu gândul
Două secunde de ceară
Din care mi-am topit...
Lumina de la capătul patului.\"

inceputa ca un joc, plonjarea in idee se debaraseaza de orice prejudecata a senzatiilor tabu. alergarea prin nori, prinderea secundelor de ceara, esenta a luminii de la capatul patului, toate acestea sunt imagini picturale de o factura aparte. e ca si cum in picturile lui Dali obiectul isi transcende forma, dincolo de tot ce poate fi imaginat si traieste independent de privitor.

\"Și te-am rugat să guști
Din patima lacrimii mele picată sărat
Printre pași rătăciți...\"

ideea de tablou cheama in continuare la contemplare. se desprinde un drum ascuns, pe care exprimarea la persoana I provoaca retrairea de catre cititor a tiparului de inima ce vibreaza printre randuri.

caci ce altceva decat impaturire e timpul, o hartie pe care se scriu intamplarile intregii vieti, hartie atat de fina si atat de alba, asemenea timpului primordial.

regenerarea prin iubire a Firii e un gest tainic. V. Lovinescu spunea ca luminile arhetipale au fost invelite in coji de zgura tocmai pentru ca fiinta sa poata regenera fara sa treaca de la stadiu de embrion la cel de inger.

regasesc un discurs poetic care face buna casa cu hermeneutica, o calitate destul de rara pentru textele de pe site.

te citesc in continuare, iar steaua ti-o acord personal.

cu respect ;) Magul

O sa fac si eu cateva completari prietenesti :)

- nu esti deloc consecvent in legatura cu idealul. dupa ce ai stabilit ca nu exista, afirmi ca nu facem sacrificii pentru el.

- daca omul este o fiinta neinsenata, da-mi exemplu de o fiinta insemnata.

- culoarea planetei Pamant, vazuta din spatiu nu se datoreaza apei ci concentratiei de azot din atmosfera inalta. privite de sus marile si oceanele terestre sunt de un superb gri ultramarin, invelitsul atmosferic producand reflexe albastre.

- stelele se vad si ziua: Sirius de -1.5 magnitudine, Capella, Arcturus si toate stelele dela 0 la 1 magnitudine se pot vedea si ziua, doar ca stralucirea cerului si faptul ca nu stii pozitia exacta pe cer a stelei \"ne iau privirea\", cum s-ar spune. ca sa nu mai spun planetele mari, daca le stii pozitia le poti vedea cu ochiul liber sau cu un binoclu chiar in timpul zilei.

- s-a calculat dupa o teorie astrofzica recenta ca numarul stelelor nu e infinit, sau ma rog, nesfarsit. analogia univers infinit-numar de astre infinit, nu mai e la moda.

mi-a placut ideea aceea de a fi precum Luna indragostit de Soare. ai citit mitul \"Soarele si Luna\" ? desigur, e unul fundamental pentru spatiul romanesc.

ma opresc aici, urandu-ti in continuare succes.

ma bucur ca iti plac aceste povesti, in care am presarat intreaga minune a lumii de sub talpile noastre si a lumii de deasupra fruntii noastre.

de fiecare data cand vei veni aici, balaurul inlacrimat te va aseza pe genunchi si iti va basmui iar si iar...si intr-o zi o sa ma intrebi:\"Nene balaurule, de ce am ramas asa tanara si frumoasa?\"

exista colturi de pe lumea asta unde zarurile sunt definitiv aruncate.

vor ignora istoria, vor ignora oamenii, vor ignora adevarul si vor aplauda capul plecat al vecinilor de aceleasi neam, care si-a intors fata de la est si, de dragul neantizarii occidentale, tace.

eu sunt sceptic. nu sunt solutii. pentru ca solutiile mor secunda cu secunda ce moare un neam.

daca as fi Petre Tutea ti-as propune sa ii iei pe cei care mai sunt inca romani acolo si sa fortati Prutul.

e nedreapta istoria facuta de Antihrist.

mag inlacrimat

dar \"Zgura\" nu se refera la taciunele raman in urma arderii carbunelui?

eu in schimbam vazut pe altcineva, pe omoratorul de moarte. e aici, cred eu o transcendere subtila a conditiei mortii. ea nu mai este un spectru si o apasare ci o eliberare.

strofa ultima e lamuritoare. moartea e provocata sa sa devina, ori asta e deja atitudine superioara:

\"Amândoi să fim moarte-lumină,
Ca-mpreună să-nvățăm să murim,\"

o asemenea conceptie am mai intalnit-o in credintele vechi ale cultului stramosilor si in Ivan Turbinca al ui Creanga.

si uite asa il privesc pe omoratorul de moarte in plina lumina mioritica, caci si acolo era cununie cu moartea: \"Dar tu sa le spui/ca m-am insurat/c-o mandra craiasa/a lumii mireasa\"

o astfel de provocare e aproape gest initiatic, de nu mi-as da o palma peste ochelari, ca sa ma opresc aici, sa nu ma spun mai departe...

asa-i ca acolo sus e o injuratura cu zgura?