Poezie
Supernova 1054, ano Domini
1 min lectură·
Mediu
Arde, arde!
Săriți, pământeni, steaua arde!
Þipătul ei scobește inima cu briciul întunericului.
Copiii întind mâinile lor de mugur alb.
Prea departe-i mângâierea
și leagănul de cetină nu mai scârțâie a pace.
Arde!
Veniți, pământeni, sângele a fiert!
Steaua arde!
Vinovați de neputință, strânși cu genunchii la piept,
ne-a scos glasul din case, ne-a scos durerea din minți.
Arde, pământeni!
Clopotele Mănăstirii de Tămâie s-au tocit.
De atât neauz lumina pălește și
vaier de moarte biciuie zenitul.
(o scuză totuși e pentru trăit)
Lucirea blândă
în poarta de pământ abia deschisă,
c-o zvârcolire de parsec încinsă,
mult prea curând călăii și-a găsit.
074.367
0

luna ce nu mai vine
ratacita prin alte neamuri
galactice
vopsiti podelele
cu zodiace
stratosferice
inainte de Dumnezeu
steaua si-a scuturat umbra
muntii au intalnit-o
in calea lor lactee
voi oameni
faceti curat
nu mai e vreme de trait