dan mihuț

aici, bătrânul paznic de far decriptează fumul pipei. e duioasă atmosfera asta rămasă levantină doar prin sângele celor care respiră sub pământ. un pic cam diafan nervul, dar plăcut în multe locuri.
la mulți ani ponei și doruței!

emil, mihai gruia exagerează în mod evident, dar, undeva la rădăcina ideii, are dreptate. nu cred că era nevoie de imagini tari. cred că textele unde \"apocalipsa\" e descrisă fără verbe tari are de câștigat ca acuratețe.
\"dumnezeu face băi de mulțime\" e o ironie cu țintă, dar are rost?
\"să scoți cu excavatorul pruncii din pîntecul mamelor\"
\"urletele care vin direct din stomac\"

dacă tot e încadrat la proză, eu aș fi mers pe descriere mai demetaforizată. acesta-i un mod de scriitură nevrotică unde nu lași loc unui alt gen de cititor decât cel obișnuit, prins în capcana asta. adjectivizezi prea mult și subliumezi prea puțin.
a propos, ce-i ăla penis?
salve!

\"întâlnind albii goale de râu și am plâns umplându-le cu versuri\"
\"păsări de apă rupte din zbor\"
\"înstelare de batistă albă încremenind\"
\"cântec amputat de sunet\"
\"în bocet de nuntă se întrupează acest urlet alb\"
\"Doamne, cu îngeri pictam\"

aceste minunate rânduri se pot preda la seminarul de antropologie poetică, maestre jorz. din păcate și homer e mai actual decât matale, asta e tragedia, că scriitora domniei tale e atât de veche de plâng și picturile rupestre din lascaux

teodor dume, se răspunde într-un singur comentariu. mulțumim!

măi, corina, ești teribilă! nu mai poate omul să expună goliciunea biografică la prieteni că aceștia profită de ea și o storc în texte. până la urmă, zic și eu ca fiul arcașului cu mărul pe creștet, un tell micuț, să nu cumva să-mi săgetezi și fruntea după ce mi-ai făcut biografia tranbulină textuală că pun mâna pe-un retevei, tot textual, și te alerg prin toată literatura de-ți trece cheful de jocuri. să-ți fie rușine! oricum, merci! n-am pentru ce, dar merci. doar pentru că mi-a plăcut. mai ales partea de după contragerile de două strofe. e mai liberă și mai cu tâlc.

dacă \"materia oricărei ființe și oricărui lucru este permanent conectată
cu universul, dincolo de spațiu și timp\", coada pisicii e cablul de date. traiane, prea sari de la una la alta. știu, tentația textelor \"dăștepte\" există, ne racolează constant, dar... majong, coada pisicii, corăbiile vikinge, seva nucului, taoism, plank, colegii de liceu... între toate astea se creează o sinapsă care, deși plecând de la existența fizică versus dincolo de spațiu și timp, cam zăpăcește. poate că dacă traectoria era mai simplă, nu zdrobea așa de mult forma, curva estetică din noi. chiar dacă, din sado-masochism literar, mi-a plăcut itinerarul, înjur degringolada \"naratorială\". salve!

uultimele trei rânduri ar trebui să fie începutul textului, sunt chiar bune. restul e transferabil către orice alt text, prea bătătorite cărări. reinventează lumea acestui ulanov, n-o face mimetică.
bună dimineața!

mda, văd că insiști să te rotești în zona hard a limbajului care, la fel ca și caii nărăvași, te poate arunca din șa la cel mai mic moft. și nu ăsta ar fi cel mai mare pericol. mă gândeam că, din cei pe care-i cunoaștem mai bine, să amintim doar pe livia ștefan, aerul ăsta rebel-feminin, un james dean cu fustă, nu prinde pe oricine și oricum. ei îi ieșeau des chestiile astea. adică trebuie să ai motorul ăla care-i dă rebeliunii tale un plămân poetic care să respire. să nu fie doar refulare. deocamdată îmi place ce faci, dar trebuie să te uiți foarte bine înainte.

romulus, nu te supăra, te rog să ne spui și nouă de ce ai dat steaua asta de sus?
hai să urmăm regulile astea amărâte... îl rog și pe vasile mihalache să fie îngăduitor.

li, e bine și când se tace pentru că așa meriți, bine ai spus. am înregistrat părerea ta. da, e un experiment mai stabil și cam sentimentaloid... mi s-a spus.
dar e bine dacă tu nu-mi dai la oase.

mădălina, da, reminiscențe dintr-un fel de limbaj familiar. n-am cum să trec peste faptul că-s scrise pentru marta. finalurile... dar mai bine vedem.

ela, cred că depinde adesea ce punem în textul ăla și pentru cine punem. o privire atentă din afara cadrului e bună, eficientă, dar nu tot timpul funcțională. la fel îmi vine și mie să procedez. probabil că, dacă voi citi textul ăsta de 10 ori, de 10 ori voi avea tentația să schimb ceva. îți înțeleg obiecțiile, am mai și schimbat ce mi s-a părut flagrant, dar cred că marta va fi înțelegătoare. la fel și voi.

mulțumesc pentru treceri!

înțeleg, li, dar aici e vorba de trei persona. și, hehe, din câte știu eu, trei e plural. deci nu e un \"noi\" generic. prima strofă e complicată de nivelul senzorial, cum altfel pot fi simțurile și asociațiile pe care le stârnesc? dar probail că am exagerat și eu. deh, narcozele.
mulțam pentru trecere!

bună ziua, io a na! credeam că te-a înghițit balena de tot, dar văd că doar a transformat în prea multe cadre. pe mine mă obosiră, deh, recunosc îmburgehzirea care m-a îmbuibat și mi-a făcut din flexibilitate o șină de tren pe care mai trec doar marfare de la răcucirea macazului încoace, cam după a doua facere a lumii, dar și matale ai căzut sub orizontul de așteptare aci. abia de le cenușa ta, phoenixule, încep să prind șpilu și zic că doar de-acolo e bine. aferim!

maria, cred că ai citit textul prea aproape de ideea de divinitate. în intenția mea, acel el are alt rost, dar probabil că nuanța e prea subtilă. lucru, desigur, întâmplat din vina mea. atavismul ăsta absurd. merci pentru vizită.

dana, e o problemă dacă discursul pare lungit deși, știi cum e, uneori nu-i poți reproșa unui șarpe că e mai lung decât scorbura. la fel ostentativitatea. suprapunerile n-ar fi o problemă. mda, m-ai pus să cujet.

maria, e un text cuminte iar textele cuminți sunt reconfortante. dar dacă e plăcerea lecturii

mulțumesc pentru semne.

încercați, vă rog, să vă editați cum trebuie textele. a fost singura excepție. și aceste însemnări, fie vorba între noi, sunt cam subțiri. făceți-l eseu cum se pare că intenționați.

albiertu, scrie și tu acolo sub text: aberație. nu știu dacă e grav, dar așa pare...

dacă unora li se întâmplă să aiba probleme la nivel imaginativ, nu reușesc să depășească bariera unui personal prozaic și forțează discursul în direcții ciudate, mie mi se pare că, la tine, problema e inversă, îl lași prea liber. probabil că asta e cauza, în opinia mea, care face ca multe texte să pară scăpate de sub un anumit control necesar textului ca formă de acuratețe. dar fiecare are părerea lui despre chestia asta cu scrisul, să n-ai impresia că fac pe deșteptul pe chestiunea asta. doar spun că discursul, în textul ăsta, ar fi mult mai puternic dacă l-ai elibera de anumite elemente dispuse izolat de tulpină. par crengi care stau în aer, dacă-mi permiți comparația. nu e cazul să indic acele elemente, dacă dorești o echilibrare necesară tipului de discurs pe care-l practici, că altfel nu-mi dădeam cu părerea, știi singur ce să cureți. salve!

gelu, da, chestia cu pungile ar putea fi o inserție proastă dacă blurează în felul ăsta. nu contează faptul că există o coerență psihologică dacă o înțeleg doar eu. cât despre chestiunile personale... bănuiesc la ce te referi, dar te asigur că nu există alt fond decât cel despre care am vorbit cândva.

ela, ai sesizat mișcarea, încerc să formez un mecanism care să poată deplasa discursul prin diverse planuri fără să dea senzația de încărcat inutil sau de artificios, cunoscând predispoziția mea de a complica lucrurile, de asta mă și trage gelu de mânecă rezervat în ceea ce privește sudarea suprarealistă. ascult toate obiecțiile oamenilor care au ceva de spus pentru a regla.

don basil, mereu vii cu aspecte care mă surprind, mă repet în mod inutil pentru că am mai spus asta, dar cheile tale sunt mai mișto decât textele. nu știu ce rol are rândul din mijloc, eu nu văd textele ca mecanism din exterior spre interior decât după o vreme.

popor siliștean, ne-om da vreodată cap în cap și pahar în pahar! poate chiar curând.

ioana, da, alea-s elementele centrale.

anca, nu mă supăr orice ai spune fără să văd în spatele tău o umbră. nu e prima dată când văd că spui prostii și nici nu mă privește de ce o faci, dar să afirmi că textul e scris pentru o categorie canină și că trebuie să te transformi în câine ca să-ți placă e cea mai freaky afirmație auzită în ultima vreme. plus că a veni cu replici de genul \"nu-i adevărat\" la un text literar e amuzant foc. dar dacă asta e părerea ta, a degustătorului, îmi scot palaria. deși n-am.

mulțumesc pentru prezență chiar și celor care au trecut pe-aici încruntați rău de cine știe ce demoni interiori.

ultima strofă e scrisă cu un control impecabil. și-a doua până la cronologie, apoi fugi la civilizațiile răpitoare și-o flenderești p-acolo. ți-a tremurat mâna, don chirurg.

care ar fi partea aia, felixane? da, și mie-mi pare ceva inutil.