Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

micul inchizitor

și fratele mediu

2 min lectură·
Mediu
în fiecare dimineața trebuie să redevin înțelept, să ascult
cum se armonizează umorile din fiecare organ și strigă după
un element exterior, iar eu trebuie să mediez contactele
alo, aici ficatul, aș vrea să vorbesc cu cerul, vă rog
mă scuzați, pancreasul vă deranjează, îmi dați și mie
exterior 241? alo, dați-mi parcul central, dom’le, nu primăria
intestinul sunt, îmi pare rău că strada nu e acasă
voi reveni, mulțumesc. îmi trebuie multă răbdare să ascult
tot ce-și vorbesc, disensiunile, schimbul de rețete, declarațiile
de dragoste sau informațiile seci, pachetele de cuvinte
ce traversează ziua ca un șir anost de elefanți
trebuie să fac pe înțeleptul de dimineața până seara. nu înțeleg
toată această comunicare inutilă, mai ales necesitatea intervențiilor
n-o înțeleg, dar buna relaționare e un scop în sine, plus
deontologia, bașca pacea mondială. conflictele majore, cazurile
în care toate organele se revoltă, au un regim special. urc la
tribună și țip o vreme coercitiv sau îngaim rugăminți, înjur
ameninț, râd, plâng sau vorbesc pompos despre idealuri
până fiecare acceptă că e bine să meargă la locul lui
ar trebui să fiu mândru seara, când privesc liminile cum se sting
să casc somnoros și să șterg geamul încă o dată. cana de cafea și
țigara uitată în scrumieră. picioarele pe pupitrul de comandă
capul înfipt în tetiera fotoliului. am dormit. eu, cel înțelept
022745
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
224
Citire
2 min
Versuri
23
Actualizat

Cum sa citezi

dan mihuț. “micul inchizitor.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dan-mihut/poezie/240803/micul-inchizitor

Comentarii (2)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@dan-carleaDCDan Cârlea
background-ul mi se pare bun, dar prima strofa...
Mai bine lasi doar ultimele doua strofe si le mai lucrezi putin, e prea copilaroasa prima, ca sa zic asa.

Sarbatori fericite, man !
0
@dan-mihutDMdan mihuț
nea gogule, textul e slab, de acord, dar ca ar fi strofa aia copilăroasă... păi, poezia nu e decât o copilărie a limbajului, maestre! te salut! numai bine!
0