Poezie
flagelul sopranei
1 min lectură·
Mediu
sar ca un resort printre broboanele de sudoare
cocoașa elastică e un avantaj semnificativ în luptă
mă-ncordez și mă deșir în beznă
trupul ca un
dispozitiv prin care
se văd victimele decibelilor
întinse pe burtă într-un asediu prelungit
până la putrefacție
spre gurile deschise și sunetele supurând
din vulcanul soliștilor
masochismul reglează calibrul
un fel de tunuri ochind
efortul draconic al scenei
contrar gândurilor pietonale
plecate către un punct cardinal
al bufetului suedez sau al sandvișurilor cu șuncă
sleindu-se acasă
sunetul se acumulează și-mi lovește
coastele și corzile vocale lilipute
pudra se lipește de peruci
ca un muștar
saliva gușilor umflate se scurge
în baia bartolomeică
de pe-o piatră pe alta supraviețuitorii calcă
prin râu ca după explozii atomice
spre decontaminare
022.897
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- dan mihuț
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 121
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 26
- Actualizat
Cum sa citezi
dan mihuț. “flagelul sopranei.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dan-mihut/poezie/206891/flagelul-sopraneiComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
ioana, doar nu voiai să te las la concertul la diamanda gala?! mda, cultura ta cinematografică te-a ispitit în asocieri potrivite. interesantă chestia cu muțenia unui text despre un hlagel ultrasonor. văd că ai găsit ceva care să merite efortul de lectură și mă bucur. mulțumesc pentru semn!
0

decontaminarea alchimica din strofa finala imi place tare. lupta cu decibelii, fuga bine conturate. ai niste secvente reusite, foarte vizuale, dinamice, dar totul este mut. nu stiu daca asta ai vrut, dar mi se pare interesanta redarea \"flagelului\" exclusiv vizual. este cataclismul ruperii coardelor vocale.