predica din munte

poetul își țese lumea, așa precum a fost țesut interstițiul uman. umbletul, coborâtul, privitul, tot ceea ce mișcă materia, când spiritul din munte înalță. e creația pusă la încercare, fiindcă litera e moartă câtă vreme spiritul nu se poate răscumpăra. spațialitate și temporalitate re-gândite sub prisma existențială. filonul filosofic e bine păstrat, nu atenuează poeticul. ușor descriptiv pe alocuri. aș fi renunțat la \"dar în rețele\" sau aș fi exprimat altfel. și la \"glanda\", cred că era suficient hipofiză.
remarcabile versurile:
\"eșafodajul din litere în conul primei idei apoi păianjenul țesând
între creierul tău și celelalte lucruri
rețele duble prin care circulă frigul\"
și apreciez îndeosebi modul în care ai lăsat deschisă polaritatea din final:
\"azi te îndrepți spre același povârniș urcat și ieri
înseamnă că stâlpii sunt întorși iar cerșetorul și-a răscumpărat
doar picioarele

ridică-te și mergi\"

Ela

Textualism deșănțat dar cu substanță postmodernistă. Puțină trăire, poetul e în triaj pe post de acar și nicio tresărire când trenurile se sărută cu moartea.

interesanta alegoria...predica din munte - predica din conul de lumina, in afara caruia nu exista cunoastere...
big bangul tinzand spre un improbabil (din cate cunosc eu) echilibru...
ontologie, semiotica, epistemologie, teologie, toate intr-o singura pastila. oare cati isi dau seama ce au inghitit? :)

ela, mulțumesc pentru trecerea atentă și pentru sugestii. da, trebuie găsit ceva pentru rețele. chiar nu-ți scapă nimic?!

viorel, vorba știm noi cui, pe ce te bazezi?

adrian, ești cam darnic, totuși. mulțumesc!