răul nu lasă urme

Ati scris o poezie contradictorie...La inceput scrieti:

\"îmi amintesc tot felul de copaci
umbra lor mă însoțește
e o molimă, o lipitoare care urcă și lasă urme\"
................................................
tu ai în tine ceva care macină
un fel de floare carnivoră care-ți
iese pe ochi
sau o bucurie de plastic
......................................
\"doar dimineața în care ne-am fotografiat am fost sinceri
adică te-am urât\"
ca sa incheiati:
\"răul e ascuns în umbra de care-ți tot spun\"

Dar ma intreb:aceasta umbra,nu este chiar a personajului din poeziei?Chiar nu lasa urme,de vreme ce spuneti ca:

\"răul pe care îl fac, răul pe care îl văd deasupra oglinzilor
pe zidul crăpat
iar venele lungi se umflă
ca o rădăcină pe sub pământ
tâmpla
sau gâtul în plin efort\"

Nu stiu, mie mi-a lasat o urma de contradictie intre titlul si ceea ce este in cuprinsul poeziei...poate ca gresesc, dar poate sa existe si varianta ca, facand rau, nu raman urme, desi ma indoiesc!

Dan, poemul tău, citit de mine cu foarte multă plăcere și multă atenție, mă duce îndată la Apocalipsă, nu știu dacă prin trimiteri, poate și asta, dar mai ales prin ton și prin acele amintiri enumerate. Încă ceva m-a făcut să fac această apropiere de Apocalipsă: identificare în fiecare obiect-fenomen a răului conținut, dau a stării de rău expusă. Desigur, el poate să aducă mai aproape imagini comparabile cu cele din Apocalipsă și datorită modelului existent în mintea sa, nu neapărat în realitate. Ai aici o putere de conturare deosebită!! Prima parte deocamdată, este splendidă!!
Mai departe...
A doua parte, îmi cer scuze dacă dau tare cu bâta în baltă, mă duce la un moment de sinceritate psihanalitică: ceea ce e în inetrior și macină, floarea carnivoră, furculița de plastic. Superb acest limbaj extrem de sugestiv în direcția obiectivării stărilor.
Mai departe...
A treia parte consider că readuce totul cu picioarele pe planul existenței și faptului și gestului banal, uman, al erorilor ascunse

În a patra se adună răul, care se materializează într-o atârnare de fereastră spre fața ei galbenă. Alăturarea termenilor îmi crează un frison, ca și cum aș fi eu în preajma răului făcut și neasumat.

Acum unind cele patru părți rămân la ideea mea că este o altă apocalipsă personală, trăită, ascunsă, vizibilă prin toți porii și repetată cu fiecare trecere
Exclam încă o dată Dan, superb și te felicit!
Cu prietenie multă și cu scuzele de deranj (dacă a fost) și pentru datul în baltă (dacă a fost)
PP

P.S. Nu înțeleg deloc lipsa comentariilor la acest poem remarcabil, în ciuda vizionărilor numeroase!