beția lor, drumul meu spre acasă

înghit în sec, emoția
e un pui de caracatiță oprit în gât
a nins, o povară
stă acum pe țărâna fierbinte și nimeni
nu râde, nici măcar prin pozele vechi
sau diapozitivele în care eram așezați
unul peste altul
o grămadă obosită de câini. mă întorc acasă
nu mă costă nimic să târăsc picioarele prin mine
acolo unde simt că lucrurile au luat-o razna
mă opresc și sap, sap
n-am îngropat niciun om sau am uitat
pe-ai mei i-am lăsat pe un câmp

sunt
liniștit până când mi se face sete, o sete în care văd
limpede cum ochii lor au rămas deschiși
oricât am tras de pleoape
o tinerețe cu sclipiri metalice
i-a ținut așa
fiecare zi se deschide ca o sticlă
beau cu ochi închiși
fără să știu că întoarcerile acasă sunt înguste
te poți întoarce și beat
sprijinit de pereți