lolita

n-am ce sa reprosez. intreaga poezie (ca ansamblu) e faina.
semnu\' meu il las pentru strofa a 3-a care mi-o placut in mod deosebit. sunt intr-adevar versuri de calitate.
felicitari.

cu stima, blueboy

paradoxuri simultane

treci peste descriptiv cu o lejeritate impresionantă, accentuând stări paradoxale simultane, între senzația/indicațiile de tortură și starea de bine, între germinare și putrefacție, între ingenuu și pătat, ca și cum scrierea per se ar aluneca în spațiile noncontigue iar mintea s-ar scutura brusc de contraste pentru a se descotorosi cumva de \"amănuntele/detaliile\" lipicioase ale pulsionalului vâscos. sublimarea este foaret reușită în strofa a doua unde mentalizarea trece deja pe un alt prag de conștiință, acolo puritatea există în sine. de acrra alunecarea circulară spre final vine nu ca o explicare, ci ca o re-legare a lucurilor/obiectelor. Remarcabil: \"ochii cu măduva întunecată\", \"semințele sar dintr-o cavitate a umărului\", și versul ultim din strfa unu care delimitează zonele de contrast.
cred că doar acel \"n-am răbdare\" explica în plus ceea ce precede \"nu pot\". Dar e un anume nivel al neputinței, și oricum nu fisurează cu nimic ansamblul.
Bun de volum.

Ela

foarte, lucrurile, de aceea. scuze pt. greșeli..

ai inceput tare promitator, chiar ma intrebam pana unde o sa ajungi. apoi ai inceput sa te dai dupa cuvinte. a doua strofa o vad cam in plus. e un poem bun, care putea fi senzational

Mă întrebam ce legătură ar putea fi cu titlul romanului nabokovian. Aici eroul liric e mai degrabă opus antieroului scriitorului ruso-american, pentru că există o continuă luptă interioară spre eliberarea de pulsiunile erotice (amănunte lipicioase cu nervuri tari înfipte în piele\"). Iar Lolita se va rătăci în iarba înaltă a spiritului, fiind sublimată. E o părere, să nu dați cu bolovani după mine!

un poem bun.
strofa a 2-a e pisa de rezistență.
cred: fără: \"camera asta nu avea iarbă\", \"nu pot curăța\", știu că dacă\"...
cu prietenie,
p.parvescu

un poem prost dane
asa il vad eu
discursul este obosit trebuie sa schimbi placa apoi in unele locuri mi se pare fortat de exemplu \"iar semințele sar dintr-o cavitate a umărului\"

\"venele duc sângele în inimă\" e logic ca duc sangele spre inima nu ne spui nimic nou

si mai am si o intrebare:\"ochii cu măduva întunecată\"? adica cum?

maduva spinarii?

ca să las doar un semn, de lectură impresionată. poema aceasta este perfectă pentru mine, cititorul din clipa asta. nu i+am găsit nici o scădere. îți mulțumesc.
Mishu

nici azi nu am nimic de făcut, rup hainele lolitei

Un inceput foarte bun, puternic, care stabileste chiar de la inceput o idee centrala, pe care reusesti mai apoi sa o reiei foarte bine, sa o imbogatesti.

Mi-a placut poemul tau, denota forta, amesteca ideile cu simbolurile si reuseste sa ofere o mixtura interesanta.

p.s. aduce pe alocuri cu filmul acela cu jean reno, ceea ce e bine, cred :)

petre

dane, pot și eu să zic, abia acum, ceva optimist despre o poezie de-ale tale.:)
mi se pare că ești mult mai sigur pe tine, că ți-ai simplificat maniera, ceea ce e foarte bine.
mi-a plăcut chestia asta: \"stau mult timp nemișcat
venele duc sângele în inimă ca într-un coș de gunoi\", mie mi se pare sugestivă imaginea, plus că mi se mai pare că oferă senzația aia de resemnare, de acceptare a cărnii.
un singur lucru m-a scos din sărite, era prea frumos și chiar m-am mirat că te abții, uite: \"sunt o ciupercărie în care spongii trăiesc prea mult\".
aici e o frecție, să zic așa. un strat inutil de zorzoane.
ai putea să îl lași deoparte, ptr. că încarci poemul cu explicațiile interioare de genul ăsteia. sau, cel puțin, înlocuiește.
cam atât.