în această cameră stau copacii

Dane, un text bun. nu te laud, sa nu rosesti. cat despre copaci, sa te tii bine de ei. din punctul lor de vedere suntem niste frunze mai mari, vorba poetului de ieri si de azi...

bravo!

Pe mine ma amuza amicul Dorin, el juiseaza mereu literar vorbind in comentariile sale cand vine de noi prieteni, de noi membrii in formatia JAM. Sper doar sa mi se para.

Si acum sa trec la text. Femeia/copac, barbatul/copac, subiecte arhicunoscute, insa Dan a gasit o proprie formula, mie imi place sfarsitul cu precadere, acele masti care te fac din ce in ce mai neincapator. In linii mari, textul place, dai dovada de imaginatie, il ghidezi catre un final al perfectiunii lacuite. Concluzia, pentru ca inca nu/mi sta in putere mai mult de un comentariu, recomand acest text domnilor editori. Merita.
Te salut, Dane.

ce zici de \"douasprezece fete\"
mi/ar fi placut si perfectiunea lacuita.
Tu alegi. Salut !

domnule ionut caragea, va apreciez si va stimez mult. cred si sper ca respectul si consideratiunea e reciproca. va rog din suflet insa sa nu starnim aici inca o polemica. textul lui Dan e bun. merita apreciat, indiferent daca sunt eu sau dvs. cel care o face. cat despre jam nu uitati ce mi-ati promis.
sa stimez prea mult ptr a continua, aici, juisarile...iata ID-ul meu, cred ca il stiti deja: dorincozan

va multumesc inca odata ptr intelegere si bun simt.
nu revin.

da draga domnule Dorin, textul este bun, imi cer scuze, gluma mea a fost usor deplasata, te voi cauta. Vroiam sa spun ca acest text este bun si fara parerile noastre, pro sau contra.

dorine, tot am roșit! știam eu că se prea poate să-l apreciezi, dar... mulțumesc! iar dacă nu mă țin, se țin ei de mine. știi, am așa o trecere printre copaci...

ionuț, te înșeli cu jam\'ul, dorin e chiar un juisseur din vocație, nu are alte motive. mulțumesc pentru aprecieri și salutări. iar recomandarea către editori mă chiar descumpănește un pic. să nu fie prea mult. pentru ei! :-)! te salut și eu!

Am vazut un asemenea loc. La Rosia Montana,
\"sunt atât de urât un copac care și-a scos
tot lemnul din el toată seva
și a făcut să nu se mai vadă
în frunzele sale
coloana ta dreaptă\"
Dar si acolo, exista un petec de cer pe care nu-l puteai evita cu nici o masca. Si in milocul fiecarui lucru se misca o inima. Prunii rodeau, galbiorii isi dantelau sub iarba pielea si rugii de mure isi aparau fructele. Capite de fan pentru iarna, caini cu dorul de duca intiparit in ochi, si peste toate un cer instelat asezat foarte jos. Perfectiunea nu trebuie lacuita, nici macar ravnita. Ea are puterea sa infloreasca si din lemnul gaurit de carii, si printre lichenii gri de impietrire.

Copacul...Intotdeauna am gandit ca este acel ceva frumos folosit de multi dintre noi in poezie. Si totusi nu imi este foarte clar...daca urasti sau iubesti...
Este o poezie interesanta, dar probabil va trebui sa o citesc cateva ori, ca sa imi fac impresia corecta.

Gabriela

ramona, ar fi bine să nu se pună, dar, din nefericire... iar spațiile compensatorii nu funcționează mereu în dinamica încercare de a oferi evadare, dar e bine că există. mulțumesc de trecere.

gabriela, încerc să stau departe de ură. prin iubire. de cele mai multe ori reușesc. muțumesc și pentru răbdare, mă voi strădui s-o merit.

+i

ești foarte generoasă cu mine! îți mulțumesc și mă bucur foarte mult că treci pe lângă cuvintele mele așa cum o faci.