DAN ILIESCU

A mai trecut o zi, Din șirul fără număr M-amestec cu cei vii, Tânjind după un umăr A mai trecut o noapte, Din cele care dor Avid sunt după șoapte Și strigăte de-amor Se duc în van și

Broscoiul sare pe un nufăr Și-orăcăie în balta-ntreagă Eu, sincer, nu pot să îl sufăr Îmi pare-o ființă într-o doagă Căci croncăie o noapte-ntreagă Și sare ca un apucat Nu stiu cine-o să-l

Prin umbre triste, legănate Mă plimb în nopțile de veghe Cu mâinile încătușate Având costum, sleioase zeghe Mă uit prin gratii să văd stele Pereții imi sunt gardieni S-au dus demult visele

În satul vechi, cu ulițe micuțe E liniște, miroase-a ger și fum Nu sunt mașini și nici caruțe Sătenii nu mai ies pe drum Căsuța-i mică și sărăcăcioasă Iar fum pe coș...cam subțirel Și lângă

Călcând prin funze veștede-mi merg pașii Sunt inegali, apatici si-obosiți Aceiași pași îi au venind cosașii Când, după muncă, se întorc prea istoviți E grea durerea când o vezi de-afară Dar

În prima bancă de la geam, Colega mea cea mai drăguță Cu profesoara este neam, Am poreclit-o deci \"Piluță\" În banc-a doua, o blondină, Vecina mea de la parter E foarte dulce și e fină Am

Din zări se-aude vuiet de furtună Pământul e încins și-nfierbântat Nori negri din apus, se cam adună Se simte apa-n aerul uscat În depărtare pomii leneși se îndoaie Și frunzele încep ușor, să

E liftul la etajul trei Acolo stă vecina mea Cu toate neamurile ei Dar eu am ochii doar pentru ea Când vine-acasă, din oraș Eu îi zâmbesc de la fereastră Ea dă din capul ei gingaș Și

Poți bea cafea, în multe feluri Aroma ei, mereu e diferită Depinde de momente sau de țeluri Sau dacă ai, o inimă zdrobită O bei de dimineață, la ziar Adusă de frumoasa ta soție Atunci nu are

Se pune groasă ceața Prin văi adânci, în zare Și până dimineața Ceața din văi, dispare Iar soarele cel roșu Când iese ca un disc Cântă de zor cocosu` Cânta din al său plisc Mă scol încet,

Un toc ...alături stă o coală O frunte veșnic incruntată Un gând ieșit din călimară Pe foaia alb-imaculată Un zâmbet larg și liniștit Și-o mână care scrie iute În fine ...totul a ieșit Din

Departe , singur , printre spini Cu bogăția drept iluzie Cu sânge rece , de străini Îmi fac bolnav zilnic perfuzie Gândesc în limba mea frumoasă Dar cine oare să

Flotant prin lumea asta largă Gândind adânc în nopți prelungi Privesc ca un bolnav pe targă La rozători de oase-n pungi Spunea bătrânul meu odată: -\"Ferește-te de cei hapsâni Nu te încrede-n

E alb abisul stării mele Și este negru-al meu trecut În alb sfârșesc visele mele Dar negru curge, încă mut E albă foaia-n fața mea Îi dă un sens real doar negru Mireasă albă-n catifea Cu