Poezie
scurt-metraj
...pe la 7 prin centrul Sibiului
1 min lectură·
Mediu
dimineața se prelinge
printre cărămizile din turn
în Piața Mare
o dulceață de gutui pe pâine graham
- stop motion -
arteziana se colorează treptat
orașul se spală pe față
porumbeii coboară prin
ochii din acoperișuri să asculte
spovedania unui clopot
umbra se retrage în
pas de tango
în aer aromă de cafea la ibric
http://www.sibiu.ro/LiveOK/Index.htm
085.449
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- herciu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 56
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 14
- Actualizat
Cum sa citezi
herciu. “scurt-metraj.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dan-herciu/poezie/1793772/scurt-metrajComentarii (8)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
completez: am zis mai sus \"sunt chestii care nu-mi plac\", mă refeream la textul tău, nu la sibiu, a se înțelege bine. nu-mi place de pildă \"subtil\" și \"lichid cameleon urban\" :)
0
cum e aia \"în un pas de tango\"? \"într-un pas\", nu? sau cel mai simplu \"în pas de tango\". lasă-l pe subtil, n-are nicio relevanță, știm și noi cum e cu pasul de tango, nu ne explica. :)
uite, am căutat, am scris și io demult despre sibiu, să nu râzi:
\"secundele se izbesc de ridul nostru
așa cum o limbă de clopot lovește tăcerea
suntem în turn turnul e în sibiu
iar sibiul se uită virgin la mine
măsor bastionul și-mi zic
că dacă brațele mele îl cuprind
pe el ditamaiul atunci e limpede că pot
să adorm cu planeta la piept
între noi fără să simt că ai fi cumva
din întâmplare
departe\"
:)
am căutat toate turnulețe, urmând o hartă din aia, veche, a cetății, și pe ultimul știi unde l-am găsit? în incinta unei școli, în curtea școlii, nu știu cum să-ți zic ce stradă era, dar tu știi sigur. tu ai văzut toate turnulețele? de ce nu scrii despre ele?! de ce nu scrii despre dumbravă? :) hm?
norocosule!
ah, și porumbeii nu coboară ca să \"asculte\" ei spovedania unui clopot. nu știu, nu aș lega așa. vezi tu. promit să nu mai revin :)
0
Place imaginea de început,
ochi fin la nuanţe!
Poate, pentru a semnala prezenţa elementului uman,
eu aş insera altceva (în final), un simbol mai... crud (în sensul de insolit).
Mes amities!
ochi fin la nuanţe!
Poate, pentru a semnala prezenţa elementului uman,
eu aş insera altceva (în final), un simbol mai... crud (în sensul de insolit).
Mes amities!
0
să le luăm pe rând:) :
1. am scos „subtil” ( nu am găsit altceva în loc: ) )și am lăsat așa
2. \"lichid cameleon urban\" e un pic complicat degeaba : ) )- o să încerc să găsesc un corespondent pentru ceea ce am vrut să exprim
3. cu porumbeii trebuie să mă crezi pe cuvânt; i-am văzut eu azi dimineață cum:
„coboară prin
ochii din acoperișuri să asculte
spovedania unui clopot” : )
4. e drăgutză varianta ta despre sibiu…cred că merită mai multă atenție
5. mulțumesc mult: )
1. am scos „subtil” ( nu am găsit altceva în loc: ) )și am lăsat așa
2. \"lichid cameleon urban\" e un pic complicat degeaba : ) )- o să încerc să găsesc un corespondent pentru ceea ce am vrut să exprim
3. cu porumbeii trebuie să mă crezi pe cuvânt; i-am văzut eu azi dimineață cum:
„coboară prin
ochii din acoperișuri să asculte
spovedania unui clopot” : )
4. e drăgutză varianta ta despre sibiu…cred că merită mai multă atenție
5. mulțumesc mult: )
0
iau cu mine \"dulceață de gutui pe pâine graham\", \"aroma de cafea la ibric\" si ma asez turceste savurind dimineata ta de scurt-metraj.
hmmmm...like a wing in the sky. life is...
hmmmm...like a wing in the sky. life is...
0
Ai făcut un “scurt-metraj” al orașului care “se spală pe față” cu apa proaspătă a dimineții și ai fotografiat arteziana în culori poetice și porumbeii ce coboară prin “ochii din acoperișuri”.
La ora când se aude spovedania clopotului preotului înserării, “umbra se retrage în pas de tango”.
La ora când se aude spovedania clopotului preotului înserării, “umbra se retrage în pas de tango”.
0

preferata mea e camera 4 :) că văd și Podul Minciunilor
și știu și arteziana de care zici. stăteam cu degetul întins și ordonam:
\"Schimbă culoarea!\" și culoarea beculețelor din arteziană se schimba la comanda mea și râdeam cu mare bucurie.
o dulceață de gutui pe o felie de pâine graham - ăsta da sibiu la scară mică și firească
sunt și chestii care nu-mi plac, dar nu pot decât să mă extaziez pentru că eu iubesc cel mai mult sibiul și când o să fiu mare, o să locuiesc acolo și o să deschid un club cu preocupări artistice pentru pictori și poeți și alți boemi din regiune:) unde o să se consume și alcool, dar și turtă dulce. :P
zău.
OCHII DIN ACOPERIȘURI SE NUMESC OBERLICHT ȘI TE URMÃRESC ORIUNDE TE-AI DUCE ÎN SIBIU
cât despre clopote, ah, clopotele bat direct în inimi, în gât
clopotele zdrelesc tăcerea lui sibiu,
sfințind-o cumva, așa.
:)
ar trebui să scrie mult mai multe poezii despre și din sibiu:)