Noaptea,
Târziu după miezul ei,
Orele,
Pisici leneșe,
Moțăie tolănite
Peste picioarele mele
Ostenite de drum,
De îndelungatul stat vertical.
Uneori se învârte lumea cu mine.
Începe cu lampa
Când privesc în ochii tăi
Rămân și mai gol decât înainte.
O strălucire uscată, secetoasă,
Mă lasă fără lacrimi
Și mă transformă într-o plantă
Stearpă, care nu va mai înflori niciodată.
Mai bine
Să vă spun o poveste cu o gâscă.
Într-o zi am întâlnit o gâscă
Trecută bine de vârsta la care
Gâsca mai e bună pe varză.
Ca gâștele, gâsca mea ga, ga, ga;
Turuia într-una.
Le mai și împodobea,
Cu Ion Veliciu m-am văzut rar. La câțiva ani odată.
Anii de liceu au fost scurți și întrerupți de episoade halucinante care au frânt timpul în alt fel de segmente decât cele folosite de oameni
Bântuie vânturi grozave.
Se îndoaie salcâmii, se apleacă și nucul.
Cuiburile cucilor sunt goale.
Luna viitoare se vor întoarce.
Nu-și vor uita limba lor scurtă:
Cucu-cucu.
Puiul mamei,
Clara
Acum după ce ai zburat,
Rază din vis într-o stea,
Am hotărât să mă mut
De prin locurile acestea.
Toate imaginile
Îmi pomenesc despre tine.
Străzile mai ales; străzile noastre
Pe care le
Dacă despărțim blestemele în silabe,
Nici nu le mai deosebim
De sunetele unor binecuvântări,
De îngânările rugăciunilor.
„Bar de zi Mimoza”, nou nouț,
Stă falnic la stradă
În fața bisericii
Spiridon a fost dat afară de la restaurantul Dunărea. Toți obișnuiții localului dar nu numai ei s-au mirat de această mișcare neașteptată a noului proprietar.
Bucătar excepțional, Spiridon considera
Prin intersecțiile prin care hoinăresc
Singur cuc,
Mă împiedic de fiecare bordură.
Nici nu plouă, măcar!
Mă prinde cineva de picioare.
Îmi arestează tălpile
Într-o topitură din cauciuc.
Dar nu
Câtă neliniște am în suflet,
Nu o pot îneca
În nici un lac din lume.
Sunt toate,
Ori prea puțin adânci,
Ori prea puțin întinse.
Doar tu,
Când îmi atingi pieptul
Și mă ameninți
Că mergi mai
„Parcul” de la marginea de sud a orașului, pe fața însorită a dealurilor, era de fapt o zonă de pământuri degradate. Pe cealaltă parte, spre nord, dealurile poartă un cartier de blocuri; primitive ca
Au căzut toate idealurile
De pe ramurile răzvrătite.
La pământ au ajuns portocale minuscule
Cât lacrimile tale îngălbenite de groază.
Nu mai am leacuri pentru iluzii.
Dacă suflă un vânt mai de
Ai lui Secure locuiau la marginea satului, spre pădure. Izolați, singuratici, parcă izlazul lângă care își încropiseră gospodăria a impregnat în toți ai lor tăcerea, sărăcia comunicării, vorbitul în
Câte inimi ar trebui să îngrămădesc
În pieptul acesta costeliv,
Să pot simți ritmul tânguirilor tale?
Vinul de măceșe nu-ți mai place.
Vrei vin, vin!
Dimineața clopotele se trezesc
În turla
Am vrut să intru, indiferent cum,
Pe căi drepte sau pe ocolite,
În teritoriul inocențelor de carton.
M-au oprit niște bariere violete,
Niște vămi prin care nu poți trece
Fără să plătești cu
Nici nu mai știu de prin care cotloane
Þi-ai scos sandalele de anul trecut;
Acelea albe, cumpărate de la „Pay less shoes”.
„Privește și tu, dragă,
Cu ce trebuie să se încalțe o doamnă!”
Ai
De la mine de sus
Le-am spus crengilor acelora fumegânde
Mirosind a coajă putredă,
A argilă înroșită în incendiile care le-au petrecut:
Dovediți-mă dacă sunteți în stare!
Eu voi cădea
Până la
- Domnule doctor, am venit la dumneavoastră într-o chestiune confidențială și deosebit de îngrijorătoare pentru mine.
- Dragă domnule Pleșcoi, așa vă cheamă.. parcă; așa scrie aici, pe fișa
Nu se mai poate; m-am hotărât!
Azi mă duc să-i mut gardul lui Gligor cu trei pași; până la straturile de ceapă.
Vecin, vecin, dar ăsta m-a furat în fiecare primăvară cu câte-o lamă de hârleț.
Cum
Straina, detasata, regala.
Doi ochi din marmura neagra
Ascunsi in spatele unor ochelari cenusii.
Zambetul pe care-l daruiesti
La fel tuturor
Imi marturiseste in secret
Cata caldura pot
Imi caut copiii
Rataciti prin paienjenisul modernitatilor.
Ii strig ca un surd altor surzi.
Vor fi fiind pe undeva pe-aproape;
Singuri poate, tristi poate.
Nu cred sa rada prea mult.
Alearga
Lupul meu nu venea în fiecare noapte. Uneori îl așteptam câteva zile la rând.
„O fi având și el treabă; își caută de mâncare.” îmi ziceam, să-mi înmoi supărarea.
Nu vă imaginați că „Lupul” era
Mă plimb pe aleie și mormăi melodia
Care-mi trece prin minte
Întotdeauna când e vreme cu burniță;
Încă din copilărie!
Cuvintele nu mi le mai amintesc.
Erau sentimentale, erau cu necaz.
Să-l fi
Nu ne destrămăm ca fumul
Într-o clipă, fără urme,
Până departe,
Parcă nici n-am fi fost.
Ne destrămăm ca buturuga.
În vârste, încet;
Hrană furnicilor,
Cămin șerpilor,
Pat ciupercilor.
Ca o
DD