Poezie

Destrămări

1 min lectură·9 aprilie 2007

Mediu

Nu ne destrămăm ca fumul

Într-o clipă, fără urme,

Până departe,

Parcă nici n-am fi fost.

Ne destrămăm ca buturuga.

În vârste, încet;

Hrană furnicilor,

Cămin șerpilor,

Pat ciupercilor.

Ca o umbră de rost încheiat.

Ne destrămăm ca piatra.

Pe nesimțite.

Parcă am intra într-o altă veșnicie.

Anii aduc ploile și înghețul,

Deceniile scutură pământul

Și ajungem nisipul

Pe care mările își odihnesc

Brațele înspumate,

Adâncurile misterioase.

Ne destrămăm ca amintirea

Călătoare prin gândurile

Oamenilor care ne-au iubit,

Oamenilor care ne-au urât,

Oamenilor care ne-au cunoscut,

Oamenilor care ne-au citit.

Rămânem în urmele palmelor noastre

Pe coada mistriei cu care am construit

O biserică, o casă.

Rămânem o față într-o imagine veche.

Un glas vibrând în eterul aglomerat.

Un nume pe-o carte.

Ne destrămăm ca omul.

În tumultul speranțelor pe care le-am tulburat

Cu viețile noastre.

Parcă nici n-am fi fost.

Dan David, Los Angeles, 10-13-2005.

001.742

dan david. “Destrămări.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dan-david/poezie/241028/destramari

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.