Dan Constantin

Glasul Dunării, la focul ceaunului cântă pescarii

Prinsă-n univers clepsidra de lumină cerne clipele, temnicierul timpului eliberează fulgii.

Chipul luminos topește lacrimile- patru bobocei plantele mi le păzesc acum și-ntotdeauna.

puful prea rece răcorește dorința, duduie soba

Căldura sobei- cuvinte nerostite esența vieții

Ploaie de stele, lacrimi sidefate prinse sub stâncă. Sudoarea udă floarea ce se ascunde, ninge cu soare. Printre degete se scurge curcubeul, zboară lumina

întunericul se sparge sub lumina înțelepților – luna mușcă din mărul oferit din dragoste *****

arșița verii- murmurul izvorului cercuri de ape desfătarea buzelor urmele drumețului **** vis abandonat lacrima se prelinge suptă de soare – picăturile se scurg rănindu-mi

vagoane pline sub razele soarelui, râuri de sare îngreunează geanta visului neîmplinit *** trec minutele se plictisește luna- călătorului îi stă bine cu drumul, trece

doar aplauzele mai însuflețesc dansul, eșecurile nu fac parte din viață- verdictul juraților pentru o clipă reflectoarele se sting gheața devine patinoarul viselor – urmele

spicul adună căldura pământului – privește ploaia fericirea boabelor în pripă adunate ploaie măruntă - adierea vântului cerne boabele abandonate pe câmp – ospățul păsărilor

plăpânde stele iluminează cerul odihnindu-se la marginea viselor- dansează licuricii

Roi de albine, pâlpâie luminile ceara se scurge clopotele prevestesc chemarea sufletului

Apus de soare, simfonia florilor miroase teiul amețitoare clipe, îmbrățișarea lunii.

întunericul, speranțele morților căldura vieții visele oamenilor pe o cruce de piatră

Cârma țării mult prea grea a fost pentru-n marinar, nici spitalul nu-l mai vrea și-a făcut din el hoinar. Spatele rău îl durea a cărat prea mult cu vorba tara-ntreagă o amăgea dar românu-i

o zi de vară, strălucește în soare macul sălbatic boabele coapte, speranța pământului ploaia de vară secerătorii aud glasul spicului, privește toamna

adună visul doar luna și stelele, paznicii nopții

aripă frântă mângâierea soarelui șterge lacrima

un zâmbet fugar ploaia caldă de vară străbate noaptea întunericul e un copil părăsit tremură luna abandonată lacrimă suspendată suflet de copil chip iluminat amăgitoare vise la sânul