Dan Cârlea

una din cele mai frumoase vizuale, felicitari lui Lacatus pentru aceasta superba sculptura (sculptura e una din pasiunile mele)

as face doar doua mici schimbari, una vizeaza contrastul, e greu de citit textul :( ceva cu literele, cu fundalul, nu stiu cum se face asta dar tu stii chestii de astea cu editarea foto si as pune la final

\"inca\"

\"aici sunt eu nedaltuita INCA\",

textul e foarte bun, stiu ca nu asculti tu sugestia unui poet de mahala, dar eu spun ca asa ar fi extra.

inca o data felicitari Lacatus, si mai vreau vizuale cu sculpturile tale si textele Elei.

dan

finalul este bun ;
\"Sa ma remarc in fata destinului
Sa nu ma trateze ca pe-o cicatrice
Ci ca pe o plaga deschisa:
Cu multa atentie\"

acest final e poezie .

Hai ca asta e chiar un poem mistocut.
finalul e chiar deosebit.

Cred ca e o poezie pe care autoarea a scris-o intr-o stare de traire mai intensa, sunt niste progrese zic eu,
\"Vroiam să aflu mecanismul ceasului poetic...\"

succes in continuare

Poate o sa ma ia Ela la omor, dar inceputul e intr-un fel atipic pentru ea, aduce a fracturism
(ceea ce e de bine, a nu se intelege ca fracturismul e rau in sine, in conceptie)
\"seara de fapt nu exista\" se imbina cu imaginea cu mesele, care da senzatia de care am pomenit mai sus, dar accentul necazand pe banal.

sa uit cum putrezeste omul in om este o poezie premiabila in sine,
mi-a placut in chip deosebit \"am tras rochia mai jos de glezne
să nu mai fiu nici infanta nici lolita\"

La final, autoarea recunoaste ca se simte singura, roasă nitel de vesnicie, de mânjirea unei iubiri terminate cumva cum nu trebuia, dar, totusi, pe la colțuri de suflet băltește rotunjirea.

Vreau sa imi confirme un om care a citit mult din Nichita,
( eu l-am citit pe tot ;) si spun ca dupa citirea acestei poezii am ramas cu starea de dupa unele poezii de-ale lui Nichita.

Nu este deloc spatiu pierdut, densitate generatoare de stari, se incepe cu un aer sententios :

\"i se facuse rau de atata mine\",
apoi nu se dilueaza mesajul.

Rochia de septembrie ne ancoreaza si pe noi in poem, fiindca, ( nu-i asa? ) parca e mai mult septembrie intre noi, decat augustul care ni s-a cam scurs printre degete.

el fuge, fara inima, dar totusi in viata, cu inima neterminata de pasarile cerului
( iata zborul cuminecandu-se cu sentimente, deci, cu alt fel de zbor ), fuge urmarit de ochiul ei...

poem valoros prin senzatia de real pe care ti-o creaza, te face sa te intrebi :

care e cuvantul scris pe nisip ?

licenta cu \"lucrurile se vad altele\"

\"Tăcerea-mpletește fir alb, fir roșu,
cu andrele subțiri și abrupt șerpuitoare\" aici vad un \"martisor\" pregatit pentru fiinta ce va trece raul de foc, in carca fiintei.

La inceput este vorba de apa, privirea muritorului primeaza, apoi, dupa ce\"veșmintele de piele alunecă în iarbă\" lucrurile se vad altele, spiritul vede altfel granita dintre lumi.

In carca Mantuitorului se pleaca, asadar, spre mantuire, iar arca ce strabate omul aflat in fata Marii Treceri este lumescul cu toate ale lui.

\"dara de dor \" e un element important pe care il poti folosi si intr-o poezie, undeva ai \"datorita sau gratie\" cred ca ai vrut sa spui \"din cauza sau gratie\" , fiindca \"gratie\" are acelasi sens cu \"datorita\".

Mai e o chestie cu \"Curând după aceea am făcut cunoștiintă cu Demonii tăi. Nu știu dacă sunt mai mulți sau e doar unul singur\".

in prima parte spui ca ai facut cunostinta cu demonii lui, apoi ca nu stii daca e unul sau sunt mai multi.

Poate ar trebui reformulat, ca idee ceva de genul :
\"apoi am faut cunostinta cu demonul ori demonii tai, nu stiu exact, etc...\"

Repet, eu imi dau cu parerea la poezie, in ceea ce priveste proza cere parerea altora, ca nu ma pricep.

dan :)

Cand am inceput sa citesc poemul am zis
\"ok, un poem fracturist simpatic, spațiul înconjurator este bine pus in evidenta, trăibil\",

dar când am ajuns la :
\"viața mea
mult prea înaltă\"

am simțit cum se rotunjește poezia, ca o aură.

Apoi, autoarea își revendică dreptul la nevisare, la ancorare în imediat, în \" a fi-ul\" simplu, nesofisticat, de fapt e întinderea către spațiul simplu & magic al începuturilor.

Finalul este poezie pura, neșovăielnică, în care exprimarea \"destul că mă am\" își expansionează totalul pretutindeni.

Dupa parerea mea, sunt foarte mari progresele făcute de această autoare.

Zabete, uite care-i faza, numai gugustiuc nu esti tu, esti un dur toata ziua, ( poate si noaptea dar nu e pb. mea )care abia se abtine sa nu se ia la omor cu lumea, dar ai si o latură foarte sensibilă, cred ca ești unul din indivizii cărora le pasă, cum se spune, se vede că ești un tip cult, probabil când eu făceam bișniță pe la rusi tu citeai, ce
mi-a placut în mod deosebit în interviul asta e că nu ai cosmetizat nimic, nu ai încercat să te prezinți drept un tip care scrie de la 9 ani poezie, asta e o chestie lăudabilă cel puțin.
Recunosti ce a insemnat si inseamna agonia pt. tine, asta e o chestie care nu poate fi incadrata la pupincurism, ca nu ai nevoie, ai nivel, e ok.

sa traiesti Zabete (\"gugustiucule\")

Laurentiu, la regulament zice sa faci comentariu atunci cand dai stea si mi-am spus o parere.

Autorul face ce stie, eu asa simt despre aceasta problema.
Nu invat pe nimeni nimic si mie imi spun altii niste chestii, ca de aia scriem aici, pentru feedbeack(moama, ce cuvinte de 3 stele am invatat )

\"inclinata spre lumesc in amenintare

Poem initiatic, fundamentul isihast este evident.

Este o poezie aparte, presupun ca mai putin gustata de marele public, poezie calugareasca, la marginea psalmilor, la inceputul firii de dincolo de fire, aparuta ca un jet de lumina inclinat spre lumesc in amentare si spre om, in imbratisare.

Nu este prea densa in figuri de stil, dar mesajul este foarte adanc si se compenseaza prin asta.
Propun modificarea lui \"tainic cufundat\", din finalul celei de-a treia strofe.

Poem pornind de la intalnirea gandirii cu simtirea, (dezideratul isihasmului fiind unirea mintii cu inima - inima duhovniceasa, sediul central al lui Dumnezeu in om si curs printre oameni, poate si prin oameni, vom vedea asta.

dupa parerea mea, poemul mai suporta adaugarea unor figuri de stil, dar stelele se dau pentru incurajare si atunci incurajez, ca temeiuri sunt.

domne, asta chiar a fost buna, nu stiu de ce nu intrati in regalurile epigramistice si catrenistice alaturi de oamenii foarte talentati de aici : Ion Diviza, Elena Malec,Cioaca- Genuneanu, Alin Adal, etc, sunt mai multi, ca se incing destul de des la catrene si epigrame in subsolul unuia din ei.

intrati domne in joc, ca asta de sus a fost chiar reusita si a trecut cu 17 afisari.
Mare pacat.Daca o postati drept comentariu la un text al unuia din cei amintiti mai sus era foarte bine.

succes !

ironia e foarte clara, inteleg unde bati, nu esti singura care crede asta (
ca a scrie modern inseamna a scrie exclusiv teribilist)
dar chestia de valoare aici este :

\"Copilărie de Zeu SemiDumnezeu desculț\"

totul se va citi la plural, felicitari Maria Gold, am scris mesajul cu 7 mii de poticniri, printre telefoane si in cautarea unor copaci acceptabili padurea a iesit cum a iesit. :(

felicitari Maria Gold & Silisteanu

Siliștene, știu că vei fi pod de carne mai trainic decât acel pod de flori, pod peste apa de sânge care ne doare ca prima despărțire, pod înalt cu cocori înfipți în frunte, pod alintat de vântul aripii comune, târâtă pe buza istoriei, sunând cu 2 octave peste nemarginire.

Felicitări Siliștene !

sapam un mormant in vazduh si nu unul stramt !!!

Cornelia, nu as fi scris comentariu daca tu nu ai fi scris, fiindca eu am ami avut discutii du domnul Florian, dar se pare ca nu a inteles ca un text e bun sau pros numai si numai prin prisma cuvintelor pe care le contine.

Deci, poate omul sa aiba orice stare emotionala, sa fie pe culmile beatitudinii cand scrie un text, daca nu e scris bine nu e bun si pace.

Deci, un sfant poate scrie poezii religioase extrem de slabe si un mare pacatos talentat si priceput poate scrie unele nemuritoare daca.

Sigur, in practica nu prea scriu marii pacatosi texte religioase bune, fiindca le lipseste trairea.
Deci, sa nu fiu inteles gresit, afirm ca
trairea din momentul conceperii unui text e o conditie necesara dar nu si suficienta pentru ca textul sa fie bun.

doar finalul are o oarecare valoare literara, cu rezerva ca treaba cu ingroparea in cer e un mare cliseu deja, dau doar exemplul unor versuri de ale lui Paul Celan

\"lapte negru al zorilor noaptea te bem /
te bem dimineata te bem la amiaz te bem in amurg /
te bem si te bem
Un om sta in casa si scrie cu serpii se joaca
scrie cuiva in Germania cand seara se lasa- /
parul tau azuriu Margarete
parul tau cenusiu Sulamith- /
sapam un mormant in vazduh si unul stramt

PS Cornelia, repetarea acelui inceput din versuri face parte din modalitatea de a scrie un acatist.

Asa arata un acatist si acesta e un acatist foarte frumos, poate cel mai frumos pe care l-am citit, dar nu se ridica la inaltimea ideii de poezie.
Pana acum nu am citit niciu acatist care sa fie si o poezie reusita.

sa nu confundam planurile, asta e ideea