Trecere

Poemul vine dinlauntru profund si calca \"printre ruine și trunchiuri căzute/ cu \"tălpile abia ating pământul umed, păros,\"

Iata raul mortii ... firul Ariadnei si arca din launtru-ne:

\"O arcă ascunsă în mine cu toate vietățile mă străbate,
veșmintele de piele alunecă în iarbă,
lupii îmi ling urmele, fac cerc împrejur,
colții le scapără, nedumeriți mușcă în gol curcubeul.\"

Iata acel curcubeu care ne aduce aminte de asta data ca
n-o sa mai ploua nicicand 40 de zile si 40 de nopti
iata:
vesnica intoarcere in Hristos:
\"Trec prin mijlocul lor, în cârca lui Hristos
peste leșul umbrei înecate în râul de foc. \"... Uln

\"Tăcerea-mpletește fir alb, fir roșu,
cu andrele subțiri și abrupt șerpuitoare\" aici vad un \"martisor\" pregatit pentru fiinta ce va trece raul de foc, in carca fiintei.

La inceput este vorba de apa, privirea muritorului primeaza, apoi, dupa ce\"veșmintele de piele alunecă în iarbă\" lucrurile se vad altele, spiritul vede altfel granita dintre lumi.

In carca Mantuitorului se pleaca, asadar, spre mantuire, iar arca ce strabate omul aflat in fata Marii Treceri este lumescul cu toate ale lui.

licenta cu \"lucrurile se vad altele\"

uln: ai reperat coloana vertebrală a poeziei. Curcubeul este într-adevăr cel al iertării, iar veșnica întoarcere în Hristos este metanoia.
Dan: Mulțumesc pentru imaginea deosebită. Ai deslușit bine scara poeziei, ale cărei trepte exprimă o mutare a centrului de greutate în icoana iubirii dumnezeiești. Omul poartă în sine lumea și o aduce ca dar lui Dumnezeu dintre ale Sale, iar Dumnezeu poartă cu Sine și întru Sine omul peste abisul morții în Hristos cel răstignit și înviat.

...o aduce ca dar lui Dumnezeu dintru ale Sale* (și nu: dintre ale Sale). Scuze pentru tastarea neatentă.

v-am raspuns.