Poezie
poem
1 min lectură·
Mediu
Erai ca un proverb de viață
Și îmi spuneai să mă gândesc mai bine,
Te ascundeai pe sub degetul arătător
Ca un monstru alb cu ochi venin
Ascunzând misterul crunt al visului pierdut.
Mă urmăreai cu ochii plini de sticlă,
Dar eu nu știam cum ceasul ma priveste orb,
Și nici nu mai citeam din Plaut...
Căci timpul, nu mă mai vroia,
Iar versurile fugeau, se zvarcoleau plăpânde...
Te ascultam.
Îți urmaream buzele sărutandu-se una cu cealaltă.
Timpul trecea.
Trecea pe lângă mine cu două secunde înainte.
Zvâcneam plina de fapte mari,
Vroiam să aflu mecanismul ceasului poetic...
Și-acum...nebun...visul se scaldă in nesimțire.
O frunză se-aruncă pe foaia mea,
Cu șoapte reci căzute iar din rai
Și vers cu vers natura se strângea
Făcând loc tainelor ce le spuneai.
023439
0
\"Vroiam să aflu mecanismul ceasului poetic...\"
succes in continuare