Mediu
Foto: http://www.alternativaonline.ca/remember890712.html
Ușor, ne apropiem de sfârșitul lui decembrie, când vom vorbi despre frică și bucurie, despre gloanțe ce zburau din ziduri ca licuricii unei alte lumi, despre minciună și curaj, dar mai ales despre ultimele suflări ale unor copii care-au încălzit zăpada roșie la piept, ca pe un prunc pe care nu-l vor avea niciodată.
Ne vom aminti cum ne rugam să nu murim tineri, la rugul aprins al bibliotecii din oraș ne rugam, tremurând pe sub taburi și clipocind pe lângă ziduri, mai umbre decât umbrele și mai oameni ca niciodată.
Sau ca pe timpuri, când ne era foame și pictam antilope prin peșteri la lumină de seu și pe întinsele tundre beam apă din urmele lui Dumnezeu.
În acest an ne-am amintit de noi, cei de altădată, cum eram acum 20 de ani, împărțiți în urmăriți și urmăritori, prinți și cerșetori, îngeri și demoni, păsări și gnomi.
Și totuși, prin nu știu ce miracol, am descoperit o întreagă lume care ne leagă, dincolo de tot și de toate.
Copilăria noastră este la fel: am avut Pegas, ai avut Pegas, al meu verde cu șa scurtă, al tău roșu, cu șa lungă și coarne mari. Dar aceeași lumină o măcinam în spițe, când ne alergam prin parcuri și prin spatele blocurilor construite peste noapte și peste praful caselor unor oameni care-au murit de inimă rea, cu buldozerul la ușă.
Poate mi-ai fost comandantă de detașament sau de grupă, pe când mergeam în excursiile alea de-o zi la Turnul Chindiei sau la Salină; tu jucai \"frunza\", eu jucam \"baba\", îi scriai prietenei în \"Oracol\" și eu trăgeam spre tine cu invizoace, preferai \"Cico\", eu siropul cu sifon, tu \"Amandinele\" și eu \"Cartofii\", poate ți-am și cerut prietenia într-o zi, nici nu mai știu.
Sigur aveam aceleași coperți de caiet, mirosul de vinilin proaspăt îl mai simt și acum, când se apropie 15 septembrie, și dau să tremur că n-am ghiozdan și nici cravată, iar centura am rupt-o dând cu ea în pomi de bucurie, când am luat vacanță. Mama încă n-a aflat.
Nu știu ce părere ai tu, dar pe mine mereu m-au enervat tenișii de Drăgășani: se desfăceau puțin în partea aia care se pliază la fiecare pas și arătau oribil. Mai ales ăia albi, care după ce jucai un fotbal se făceau gri. Apropo de fotbal: mingea de 35 era preferata mea. De altfel, niciodată n-am avut 300 să-mi iau de ăia de piele de la \"Unirea\", dar nici de 18 nu mi-am luat. Se ovaliza imediat și era bună numai pentru copii.
Nu știu cum să te găsesc, dar dacă ne-am întâlni și dacă n-aș fi făcut diabet între timp, te-aș invita să mâncăm niște caramele bulgărești, dacă am putea găsi pe undeva. Prea mulți de \"dacă\". Și tu o ziceai pe aia: \"Dacă și cu parcă se plimbau într-o barcă...?\".
Auzi, și ai tăi făceau la fel ca ai mei iarna: luau banane verzi și le țineau la copt pe dulap ca să ți le dea de Moș Gerilă? Și tu le mâncai mereu necoapte și te durea burta, dar nu puteai rezista, nu?
Acuma recunoaște: de câte ori ai pârât: \"Spuse lu\' tovarășa\"?
Pot să fac pariu că toată ziua erai cu mâna pe sus la ore, o fluturai de să-i scoți ochii tovarășei, le știai pe toate, dar să mă lași să copiez nițel la teză, nu. Bine că ești tu deșteaptă. Hai, mai vorbim, acum dispar puțin, doar 20 de ani. Poate ne-om întâlni pe undeva, prin viața asta, parțial color.
Ușor, ne apropiem de sfârșitul lui decembrie, când vom vorbi despre frică și bucurie, despre gloanțe ce zburau din ziduri ca licuricii unei alte lumi, despre minciună și curaj, dar mai ales despre ultimele suflări ale unor copii care-au încălzit zăpada roșie la piept, ca pe un prunc pe care nu-l vor avea niciodată.
Ne vom aminti cum ne rugam să nu murim tineri, la rugul aprins al bibliotecii din oraș ne rugam, tremurând pe sub taburi și clipocind pe lângă ziduri, mai umbre decât umbrele și mai oameni ca niciodată.
Sau ca pe timpuri, când ne era foame și pictam antilope prin peșteri la lumină de seu și pe întinsele tundre beam apă din urmele lui Dumnezeu.
În acest an ne-am amintit de noi, cei de altădată, cum eram acum 20 de ani, împărțiți în urmăriți și urmăritori, prinți și cerșetori, îngeri și demoni, păsări și gnomi.
Și totuși, prin nu știu ce miracol, am descoperit o întreagă lume care ne leagă, dincolo de tot și de toate.
Copilăria noastră este la fel: am avut Pegas, ai avut Pegas, al meu verde cu șa scurtă, al tău roșu, cu șa lungă și coarne mari. Dar aceeași lumină o măcinam în spițe, când ne alergam prin parcuri și prin spatele blocurilor construite peste noapte și peste praful caselor unor oameni care-au murit de inimă rea, cu buldozerul la ușă.
Poate mi-ai fost comandantă de detașament sau de grupă, pe când mergeam în excursiile alea de-o zi la Turnul Chindiei sau la Salină; tu jucai \"frunza\", eu jucam \"baba\", îi scriai prietenei în \"Oracol\" și eu trăgeam spre tine cu invizoace, preferai \"Cico\", eu siropul cu sifon, tu \"Amandinele\" și eu \"Cartofii\", poate ți-am și cerut prietenia într-o zi, nici nu mai știu.
Sigur aveam aceleași coperți de caiet, mirosul de vinilin proaspăt îl mai simt și acum, când se apropie 15 septembrie, și dau să tremur că n-am ghiozdan și nici cravată, iar centura am rupt-o dând cu ea în pomi de bucurie, când am luat vacanță. Mama încă n-a aflat.
Nu știu ce părere ai tu, dar pe mine mereu m-au enervat tenișii de Drăgășani: se desfăceau puțin în partea aia care se pliază la fiecare pas și arătau oribil. Mai ales ăia albi, care după ce jucai un fotbal se făceau gri. Apropo de fotbal: mingea de 35 era preferata mea. De altfel, niciodată n-am avut 300 să-mi iau de ăia de piele de la \"Unirea\", dar nici de 18 nu mi-am luat. Se ovaliza imediat și era bună numai pentru copii.
Nu știu cum să te găsesc, dar dacă ne-am întâlni și dacă n-aș fi făcut diabet între timp, te-aș invita să mâncăm niște caramele bulgărești, dacă am putea găsi pe undeva. Prea mulți de \"dacă\". Și tu o ziceai pe aia: \"Dacă și cu parcă se plimbau într-o barcă...?\".
Auzi, și ai tăi făceau la fel ca ai mei iarna: luau banane verzi și le țineau la copt pe dulap ca să ți le dea de Moș Gerilă? Și tu le mâncai mereu necoapte și te durea burta, dar nu puteai rezista, nu?
Acuma recunoaște: de câte ori ai pârât: \"Spuse lu\' tovarășa\"?
Pot să fac pariu că toată ziua erai cu mâna pe sus la ore, o fluturai de să-i scoți ochii tovarășei, le știai pe toate, dar să mă lași să copiez nițel la teză, nu. Bine că ești tu deșteaptă. Hai, mai vorbim, acum dispar puțin, doar 20 de ani. Poate ne-om întâlni pe undeva, prin viața asta, parțial color.
026700
0
mi-ai atins o lume pe care o credeam pierdută.
mulțumesc
rara