Frumoasă Cosânzeană
triezi mașini străine
zorind Feți dupa tine
în goana ta nebună
pe fiecare lună.
Ai gusturi de regină
podoabe în veșminte
un colier cu-n dinte
licori din flori
Pom înflorit sau desfunzit
De anotimp sau parazit,
Om fericit sau necăjit
Prin zile sau prin boală,
Surprind o carte goală.
Clipe de bine sau de rău,
Oscilăm toți, când rai când hău
Și
Iubesc și eu, iubești și tu
Și amândoi pe nimeni;
Iubesc un gând, iubești un rând
Și amândoi...pe mine.
Urăsc un fals, urăști un gest
Mimat printre suspine;
Revin drept om, revi și
Suflet închis, claustrofob,
Inimă grea, făcută zob,
Le-am așternut, dar tu le-ai răscolit,
Nu te mai vreau.
Am căutat ca emigrant
Pustiul gri în chip de-amant;
Visam atunci dragoste-n doi,
Cei mai groși zac monumente
nelăsând prin ei să `nalțe
puieții pe care-i crește
lemn scobit cu testamente.
Dându-se coloși estetici
au uitat de timpul care
va aduce tăietorul
braconând
Nor negru plouă durerea bătrânei;
un fulger reflectă al său chip umbrit
ce sprijinit glasează marmura în cruce.
Și prin căldură acest suflet,
osmoză de lumină, blândețe și senin
încearcă
Prima zi la inchisoare. Priveam plutonul mărșăluind în fața ființelor dragi, dintr-un ungher al ultimului etaj.
Dar eu mă simțeam un evadat, eliberat de sfaturile impuse cu forța obiectului cu care
Revin amar spre soarta-mi bântuită
De amintiri ce nu pot fi uitate,
Rememorând durere mistuită
Prin lașitatea firii, prin păcate.
Târziu observ deșertăciunea vieții
Din suflete impure și
Debusolat, postez ideea timpului irosit,
Atât de simplu, dar atât de profund…
Cuvinte stricate îmi otrăvesc gânduri deja bolnave
Adunate în necunoscutul abstract al utopiilor perverse.
În
Într-o oază salbatică
Îngeri cu aripi înnodate
Rătăceau tărâmul uitării
Zâmbind amarului vieții fără de moarte.
O adiere rece, venind din neant,
A suflat o pană,
Transformând în
Și dac-ai fi aproape,
Aș face din zi noapte.
Sub ale tale pleoape,
Rostind tainice șoapte,
În stea mă voi preface,
Zvâcnind de aur ace
În orbul pleoapelor lăsate
Ce-n gând și-n suflet vor
DT