Sari la conținutul principal
Poezie.ro
@dacian-constantinDC

Dacian Constantin

@dacian-constantin

Bucuresti
🏆 Critic de Top📚 Centenar Literar📜 Poet Prolific💬 Comentator Activ
Cronologie
Dacian ConstantinDC
Dacian Constantin·
Ghici, unde e forța Unului care și-așează fruntea peste alt Unu?! În Unitate, zise plastilina, și ne făcu oameni. Pe Noi.

Deși e un text personal, Noi-ul meu îl salută, că-i plăcu și drumul, și casa ! Sincere și simple !

Pe textul:

Ce cauti?" de Mary

0 suflu
Context
Dacian ConstantinDC
Dacian Constantin·
Oare cum o fi epiderma zeilor după atâta cafea pe care-au sorbit-o, tot așteptând să ne dumirim?!
(În traducere, mi-a mers cumva gândul că esotericul curge aici pe sub piele și versul în ceșcuțe albastre. În altă traducere, mi-a plăcut !)

Pe textul:

esoterie epidermică" de iulian cimpoeșu

0 suflu
Context
Dacian ConstantinDC
Dacian Constantin·
Iulian, tu trecuși pe la Babelul Vladimirului și făcuși mândră asociere, chiar prea mândră pentru turnul meu din Pisa cuvintelor! \"Să ieșim cu bine, cu înțeles\" zici, și sper să transpară măcar înțelesul rupturii, că de ruptură vrui să zic, cumva. Din care, avizată, sper să mă reculeg. Aș vrea să îmi zică însă cineva că am scris o prostie, ca să îmi stăpânesc astfel de porniri caduce. Nu de alta, dar încă nu mi-am învățat lecția simplității.
Mulțumesc, deci, Iulian !

Pe textul:

Asistolic" de Dacian Constantin

0 suflu
Context
Dacian ConstantinDC
Dacian Constantin·
Ard pe obraji corăbiile. Pesemne că emoția nu poate fi piratată.
Cel mai clar văd că nici un cuvânt, dar nici măcar unul, nu e la întâmplare. Impenitent, intempestiv...

Pe textul:

Arzînd corăbiile rușinii" de Corneliu Traian Atanasiu

0 suflu
Context
Dacian ConstantinDC
Dacian Constantin·
Cafeaua lipsește mai mereu, Cristian, dus e somnul !
Mulțumesc de trecere ușoară, în umbră, peste ziduri !

Pe textul:

Mostar" de Dacian Constantin

0 suflu
Context
Dacian ConstantinDC
Dacian Constantin·
Ialin, tu ai ce ai cu palmele mele în plâns, mulțumesc pentru sugestie, ce mă fac acum, căci înșiruirea oricum e sortită lipsei de acțiune, nu vreau eu IAR, nu-nțelegi?!, ce IAR?!, ce-i IAR-ul?!, efect sonor n-o fi prin ÎN, dar e efect introductiv în palme, prefață, cuvânt înainte, nu îți iert îndrăzneala, na, căci IAR-ul e așa, narativ-descriptiv, și eu n-am verbe azi, ai înțeles ceva?!
Mulțumesc, IAR ÎN palme-am strâns cuvântul !
Să mai vii. Fie chiar și sugestiv ! :)

Pe textul:

Asistolic" de Dacian Constantin

0 suflu
Context
Dacian ConstantinDC
Dacian Constantin·
sângele caprei negre mursecând muntele până la câmpie
vest în est, postludiul ne-ocolește de-un an, de doi, de mii,
în chindie erect,
soarele cade-n arc peste țipăt
trăznit de-un zigurat o dată și a doua oară

dar mai ales a doua oară mă cobor
iar tu te urci pe mine ca pe-o scară

Pe textul:

Babel" de Negru Vladimir

0 suflu
Context
Dacian ConstantinDC
Dacian Constantin·
Ialin,
Mulțumesc că susții nebunia asta a mea. Eu am ce am cu verbele, le consider așa, bărbate, și de hatârul lor m-am săturat ! (glumesc)
Versul acela, da, rupe în aparență un ritm, dar așa l-am gândit, asistolic, sacadat, tocmai prin lipsa verbelor. Am luat sfatul tău în calcul și tot ce am putut face este să lungesc nebunia și să despart
\"peste liniști să mă
plâng în palme\" de
\"când vei
cum\"
și las așa pentru că îmi place dubla natură a lui \"plâng\" aici, adică el poate constitui un înțeles și cu \"să mă\" și cu \"în palme\".
Cred că mă așteaptă câmpiile, e clar că a luat-o pe răzoare, printre prășitoare ! :)
Dar mulțumesc, Ialin !

Pe textul:

Asistolic" de Dacian Constantin

0 suflu
Context
Dacian ConstantinDC
Dacian Constantin·
Aerial,
Ai stors tot aerul din citire, răsuflu greu peste cuvânt, nici o șansă să-l încălzesc. Și de ce aș face-o?! Ea și lumânările și spaima, și garoul, cum bine zice Iulian. Și-un soi de salvare? Sau doar mi se pare?!
Un text pe care l-am simțit intravenos.
Deci, mulțumesc.

Pe textul:

Ea" de andreea istrate

0 suflu
Context
Dacian ConstantinDC
Dacian Constantin·
(arginți curg pe ochi
pâine-nmuiată în vin
cină cu Iuda)

Să nu iei în seamă așezarea beteagă de mai sus. E felul meu de a spune că lumina e atât de puternică încât am lăsat-o să mă orbească. Unele imagini se întrupează mai ușor când ai ochii închiși. Forță și înalt : așa aș spune despre haiku-ul tău ! :)

Pe textul:

Haiku" de Corneliu Traian Atanasiu

0 suflu
Context
Dacian ConstantinDC
Dacian Constantin·
Corneliu, da, da, licența ! Căci numai ea îmi ascetizează metaforele sau... îmi metaforizează asceza (cum o fi corect?!) .
Ai idee cât de greu mi-a fost să scriu în titlu cuvântul \"iubire\"?! A ajuns să fie, așa, un soi de act revoluționaro-nătâng să ai curajul cuvântului, darămite al simțirii.
De lupi nu mi-e frică, că am auzit că își schimbă părul, dar coafura ba !
Da, da, licența !
Îți mulțumesc !

Pe textul:

pe de rost, despre iubire" de Dacian Constantin

0 suflu
Context
Dacian ConstantinDC
Dacian Constantin·
Între zenit și nadir, între cruce și răstignirea ei, Axa leagă sângele. Cuvintele mi-au luat suflarea, la propriu. Poate și din cauza geometriei neînțelese a timpului.
Salutându-ți cuvântul, mă retrag în pranayama ! :)

Pe textul:

tribhuvana" de florin bratu

Recomandat
0 suflu
Context
Dacian ConstantinDC
Dacian Constantin·
Elia, dacă la încăpățânare și la spaima unui proiect de terminat în două - trei zile se adaugă un zâmbet de-al tău încurajator, rezultatul va fi dezastruos, adică voi persista-n ambițiune, până o să aibă sens și gust de haiku, tristih sau orice ar naște o lume între pleoapele cui citește.
(Formularea e alambicată, din pricină de nesomn.)
Mulțumesc, hai-ku-mine la-ncercarea viitoare !
Vii?

Pe textul:

Hai-ku-Mine" de Dacian Constantin

0 suflu
Context
Dacian ConstantinDC
Dacian Constantin·
privighetoarea
metafora cerului
tristă lumină

(Încercarea mea încăpățânată și strâmbă trebuie să îți spună că am iz de salcâm pe gene. De sub ele, ploaia nu e o amenințare! )

Pe textul:

haiku" de Dana Stanescu

0 suflu
Context
Dacian ConstantinDC
Dacian Constantin·
Freud ne spune încă mai multe despre mâini (și nu numai,evident), iar in Alexandria Quartet, la un bal, oamenii se ghiceau după mâini, o interesantă simbolistică acolo, dar am citit-o prea demult pentru a oferi detalii.
Eu doar m-am întors în mine, acasă, aici.
Mulțumesc, Codrina.

Pe textul:

Pantofiorii roșii" de Dacian Constantin

0 suflu
Context
Dacian ConstantinDC
Dacian Constantin·
Ina, ssst, fie vorba între noi: de înduioșat, speram să îi înduioșez pe protagoniștii de sex masculin (neînduioșabili teoretic), căci fetele se prind mult prea repede cum stă treaba cu fatalitățile, și, mai ales, în ce buzunar al rochiei stau ascunse (aceasta nu este o metaforă: chiar există rochii cu buzunare și sunt considerate foarte trendy!).
Și da, mă caut și mă descopăr fără rușine, cu erori și orori cu tot, și vă mulțumesc de ocheade...
Și Columb a avut nevoie de confirmări !

Pe textul:

Dați-mi un premiu de fatalitate !" de Dacian Constantin

0 suflu
Context
Dacian ConstantinDC
Dacian Constantin·
Valul de sinceritate m-o lovit direct, perpendicular pe vorbele mele umflate, de aceea, mi-am zis că o dietă a simțirii nu strică nimănui. Adică, exclud metafore, pentru o vreme, că îngrașă și prostesc ! Și, mai ales, îndepărtează / deformează adevărul...
Mulțumesc, Lory, premiul bun aș vrea să fie pentru cititorul măcar înduioșat în fața fatalității mele !

Pe textul:

Dați-mi un premiu de fatalitate !" de Dacian Constantin

0 suflu
Context
Dacian ConstantinDC
Dacian Constantin·
Ba vezi bine că da, Lucian, Iulian ! Când citii \"metaforele picuraseră urât mirositoare\", simții cum că asta-i scrierea mea și mă trecu un fior de simplitate ingenuă, pe care am de gând să-o exploatez. \"De ce nu s-a-ntâmplat nimic de-o veșnicie încoace printre cuvintele tale, Alină de Lazăr?!\", mă întrebai, drept pentru care, consider manifestul că a ajuns pe unde trebuie și că, deci, și-a împlinit sensul.
Rămâne doar ca eu, cititor cu pretenția că l-am descifrat, să îmi potrivesc pașii cu mine însămi.

Pe textul:

Proxenetism - antipoezie" de iulian cimpoeșu

0 suflu
Context
Dacian ConstantinDC
Dacian Constantin·
Am notat, Dana, și îți mulțumesc pentu sfat.
Nu le mai transform în nimic, așa să moară, ca exemplu de curaj nebunesc ! :)
Acum mi-a trecut prin minte că un haiku, mai ales când îl moșești așa, cum o cere buchea, poate fi uneori o alchimie de începuturi și de încercări irosite. Pentru mine, cel puțin ! :)

Pe textul:

Hai-ku-Mine" de Dacian Constantin

0 suflu
Context
Dacian ConstantinDC
Dacian Constantin·
DoDu, chiar pe mine m-ai găsit?! Sunt la PRIMA, dar absolut prima încercare de acest gen în fața căruia am avut așa, o poticneală mentală, tocmai datorită faptului că știu că nu e ușor și ar fi necesară și o bună cunoaștere a culturii în care s-a născut. E evident, după cum spui, că am dat cu bâta în balta de nuferi a haiku-ului. Dar trebuia să-mi depășesc cenzura asta cumva și de aceea, v-am arătat și vouă. Când nu am suflu pentru o poezie, mă duc la plimbare sau citesc o carte ori, și mai bine, vorbesc cu un prieten drag. Doine și balade nu pot scrie deocamdată, dar promit să merg la vecini, să le opresc hardughia cu manele și să îți dedic măcar o doină siderurgică. Poate acolo voi avea mai mult \"suflu\". Mulțumesc de sfat și că te-ai prins că putredul a lovit în mintea-mi bufă, în ceea ce privește haiku-ul.

Pe textul:

Hai-ku-Mine" de Dacian Constantin

0 suflu
Context