Dacian Constantin

Culoarea depărtării, ferită de materialitate îi dă cerului șansa de a-și scrie jurnal. Noi stăm pe spate, cu mâinile sub cap, mestecăm lumina cu ochii întredeschiși și îi citim însemnările. Nu e ușor:
cerul scrie cu alb pe albastru deschis, foarte deschis.

De aceea uneori paginile sunt deformate...

Aștept următoarea filă !

Cât despre pictură am dovezi iar; dau numai un exemplu:
\"Un zîmbet mîhnit a îngălbenit o clipă un petec de verdeață.\" :)

Alina

am zâmbit la finalul acesta. voiai să zâmbesc, desigur. :) am avut și eu o dată gândul acesta de a face dragoste cu ele, cuvintele, dar m-am lăsat păgubașă (cred că nu ne-am plăcut reciproc!). cred, Cristian, că puteai exploata mai mult ideea, cumva.. nu știu. vreau doar să știi că am zâmbit. nu de alta, dar sunt fumătoare :)

prietenesc,
Livia

exact acolo voi ajunge, Dorun, în două zile, nu mai mult, voi sta o vreme cât s-ascult minunile sălbatice ale Deltei cum șterg orice urmă de iubire corozivă! :)
Empatic mesaj!
Mulțumesc de semn!

prietenesc,
Livia

Alina, mulțumesc pentru lumina arcuită.
Drumul meu se poate să aibă un pic de pace în plus astfel.
Mâine, când luminile vor fi încă mai vii, voi proceda la recitire și corecție.

Joe King, am citit \"Un mic monolog\" pe pagina ta, pe ultimul nu l-am găsit. Voi mai face cercetări. E însă prima dată când treci pe aici, să știi... Te mai aștept.

Lucian, așa cum vei observa, voi renunța la versul cu teveul, da, și eu l-am simțit un pic sărit din schemă:) Îmi place să primesc sugestiile tale, mai ales că mereu le simt pertinente și mă ajută. Te rog să crezi că mă ajută! Mulțumesc !

Costin, e deschisă fereastra mereu, de aceea uneori mai și răcesc sau pur și simplu mă îmbolnăvesc la \"adăpostul\" nopților albe. Fără coniace, însă! Doar cafele și promisiuni de dimineți mai pline! Cu drag îți mulțumesc!

prietenesc,
Livia

Dana, poți să nu comentezi, desigur :), dar nu ai voie să nu mai treci pe aici! Așa că te aștept... Să știi că și eu te citesc pe ascuns... Tinerețea ta umblă însă fără cravate și fără farduri. De aceea și este atât de frumoasă.

prietenesc,
Livia

P.S. Intoxică-mă! Poți? :)

(să nu mai zici așa verbe! nu cred că poți să mă intoxici)

Dorun, oricât de la Personale ar fi poemul, vreau doar să pășesc încet pe lângă Lumina lui ca să știi că l-am citit de vreo trei-patru ori și am reușit ca dincolo de tristețe să îi văd și forța.

Felicitări pentru un poem Luminos și dătător de lumină!

Prietenesc,
Livia

mostrele de zbor pe CD? hmmm... e posibil... dacă îngerii pe role există, de ce nu ar exista și CD-uri cu tors de role?!
Să nu se strecoare vreun virus; altfel primesc :)

prietenesc,
Livia

păi și năravul tot al nostru este :).
altfel, am avea numai poezii cu aripi și aure.
cred că năravurile nasc cele mai intravenoase și subcutanate poeme.
vorba aceea: spune-mi ce nărav ai ca să îți spun cine ești!

Prietenesc,
Livia

între luni și marți nu e nimic. foarte rar - ideea și speranța unei/unui Miercuri. Mercur e păcătosul cela de mă face să gândesc, în loc să simt poema. Îl alung și reiau:
între luni și marți e posibil o foame. și-o tristețe, cum spunea și Bi. și poate dorința de a ieși din constrângerile calendarului. eu am rezonat mai mult cu partea a doua a poeziei tale pentru că e mai lipsită de epitete. dar asta este, evident, problema simțirii mele :)
cred că e defectuos din punct de vedere gramatical acest vers:
\"in aceeasi dimineata CE MI-AI TREZIT-O urland agonia pe care\'o traiai de zile\"
părerea mea este că ar fi fost mult mai simplu \"dimineața trezită în mine\" sau \"în mine ai trezit o dimineață\"... în orice caz, \"ce\"-ul trebuie substituit cu \"pe care\". Nu-i musai, evident! :) E doar o sugestie și o părere care, bineînțeles, pot fi greșite!

nu știu despre ce copil zice Bi, o fi știind ea ceva :), important este că a avea curajul să te ridici de la statutul de punct la cel de virgulă și să aștepți un nou început este semn de depășire a adolescenței.
Te felicit ! :)

prietenesc,
Livia

:) Îmi place \"s-a sfoiegit\". De sfoiegitul ăsta mi-e teamă nu numai pentru vers, ci și pentru viață :)
De aceea, e bine ca zidurile să înalțe și nu să blocheze ceva.
Și, mai ales, e bine să FIE. Să fie construite. Asumat și liber. Și, da, umil!

Îți mulțumesc iar.

Prietenesc,
Livia

Da, adie și vânt de schimbare, că doar tocmai de aceea există și costum, și cravată.
Fastul morții iubirii.
Terifiant, nu?
Noroc cu fluturii, da. Și cu parâmele. Atât ei, cât și ele reprezintă o deschidere pentru mine.
Un zbor și o eliberare.

Mulțumesc pentru fina înțelegere și empatie cu versul meu(sau cu pretenția de vers). :)

prietenesc,
Livia

Eu am aruncat cârjele deja, scriind încercarea de Unu.
E izbânda mea \"răsăunzând în pierzanii\".
Ciudat e că inițial m-am gândit tare aiurea, să scriu despre o femeie care locuiește într-un bărbat, aproape organic. Este posibil să fi bătut viața poezia.:) De aceea unele poezii sunt doar încercări, încă din titlu.

Mulțumesc.

Livia

Cine are curajul să deschidă trapa... cade singur în ea, nu?:)

Dacă nu aș trăi ce scriu, nu m-ai crede! Ar părea neverosimil!
Gândul vizionar e ancorat într-o uimire cerebrală.
Gândită, iubirea închide cercurile, dar și trapele ! :)

Mulțumesc, Corneliu !

Livia

Dacă oamenilor le este teamă de îndrăgostire, e clar că trebuie să își auto-educe curajul entropiei, condiția fizică pentru salt peste mlaștini și câteva nebunii mici apte să ajungă la număratul stelelor.
După ce m-am izbit de ideea fricii de dragoste, poema m-a liniștit spre final, făcându-mă să o percep ca un teren în care haosul este dirijat poetic, controlat cu măsura puterii creației ei (cel puțin entropia este cea care mi-a deschis viziunea aceasta). Am remarcat cu surâs aparenta antiteză dintre titlu și text, stereotipic sub un astfel de titlu te aștepți la dezvăluiri de iubire, nu la frustrările ei generalizate în masă.
Dacă aberez, să mă ierte poetul: este clar însă că poezia deține un soi de actualitate, de unde și \"inevitabilele coșmaruri\".
Cum e însă \"mlaștina perfectă\"?! Uniformizare, spirit de turmă?! :)Nu e prea mult?!

prietenesc,
Livia

Andrule, o fi prea târziu sau poate îmi place mie prea mult plimbarea cu tălpile goale... dar despre poema ta doar o simplă confesiune: am putut simți, la citire, că pășesc și mă zdrelesc în cuie, chiar dacă mesajul poeziei este ușor diferit. prin repetiție, le-ai adus în prim plan. cred că e cel puțin interesant cum poate o poemă să îți producă senzații fizice. acum, depinde și cine o citește. :)

prietenesc,
Livia

pentru că, Nuțicuțica, țipătul e semn de viață !
și întoarcerea rănii la însăși cauza ei mă duce cu gândul la un videoclip, trebuie să îl știi, Return to Innocence al Enigma (că tot am eu o legătură cu muzichiile)! mi-a plăcut deci acest retur, acest abandon, această întoarcere. la ce?! văd în titlu. la oximornică trăire de dor:)
e perfect, Nuța... rănile ni le cauzăm cu bună știință.
hai în dor! acolo să ne odihnim: cu țipăt.

pe șoptite și prietenesc,
Li

Ștefanule, da, m-ai prins. Eu nu mă prea leg de cuvinte, mai ales dacă sunt ale mele. Dar acestea îmi sunt cumva, nu știu, legate de mine, \"ca un odgon de corabie\". Mă bucur că ai intuit asta. Am scris și puțin altfel, poate am forțat, nu știu... de aceea le-am și postat, să aflu ce crezi, ce se crede.
Și da, poate fi chiar o declarație de dragoste :)

Îți mulțumesc.

prietenesc,
Livia (Lazărului) :)

Lizuș, tu chiar te-ai ținut de cuvânt. Sunt onorată de generozitatea semnului; și bucuroasă că ai găsit cuvinte care să îți placă.
Acum, nu sta pe gânduri: avem câteva castele de construit, o maree de înfruntat și... doar câteva clipe!

prietenesc,
Livia

Vladimir, de obicei fac universul părtaș la simțirile mele și nu mi-e teamă.
Sper însă că nu ai vorbit serios cu meduzele, știu povești prea frumoase cu ele :) Îmi dă încredere în mine steluța și mă invită să mă port responsabil atunci când postez altă poemă către irișii voștri. Mulțumesc !

Lizuș, e minunat că ai surprins și cadrul familial. Voiam să se simtă și asta cumva. Simțire fină, ca de obicei :) Și prea frumoase cuvinte. Mulțumescu-ți !

Tiza, acum că am aflat că, pe lângă Livie, îmi ești și Alină, nu pot decât să mă bucur sincer către copilăresc de vizitele tale. Mulțumesc pentru rezonanță și...

conclusiv,
ca de obicei, nu știu (sau nu vreau să pot să știu) să vorbesc despre ceea ce scriu! :)

Să mai treceți!

prietenesc,
Livia

Bi, nu era typo, angelică - am vrut să fie, dar m-a dus gândul la poțiunea spumoasă cu pricina, iar tu... ce să mai zic, argument valabil cu podgoriile și industriile de vin și vinificație, așa că am simplificat, se vede treaba că ai servit la mesele îngerilor ceva licori. Numai ce mi se spune că îngerii nu au metabolism, deci nu au nevoie de băuturi... :) eu nu mă las, că doar e îngerul meu și știu ce zic. Îi este și lui sete de la atâta mers, zbor, călător.
E bine că ai sesizat imaginea ridicării cerului, mizam mult pe ea. Dacă nu Bi, atunci... cine? :P

Bi, îți mulțumesc că ai fost pe aici, mă bucură de fiecare dată! Și scuză aberațiunile: încă dorm!
O zi bună !

prietenesc,
Livia