Dacian Constantin

... in fine, stai linistit: am inteles mesajul.
\"Te iubesc\"-ul e desuet, a nu se pronunta catre femeile culte.

Eu sunt mai mult femeie decat culta. :)
Slava Domnului !

:)

P.S. O sa citesc si Umberto Eco, prietene! Multumesc.

Paul,

Multumesc pentru vaz (cred ca repet obsedant si suparator cuvantul asta, dar nu stiu unul mai bun) si pentru justificata si argumentate sugestie. Pentru incredere, apoi.

Dominic,

Am inteles ca te uiti in dictionar cand citesti poezie, ceea ce e minunat.

Dan Dediu,

Spre rusinoasa mea rusine, nu am citit acel volum al lui Stefan Augustin Doinas. O sa o fac.
Multumesc pentru parerea legata de scheletele pe care SCRISUL meu s-a format. Statistic, cate scrieri semnate de mine ai citit ca sa ajungi la o asa concluzie pretioasa?
(nota: nu cred in \"scrisul li\". nu exista. e doar fiinta li. atat. imi caut strabunul. sunt inca in mama limbii romane).

Scuze ptr diacritice lipsa.

prietenesc,
li

As renunta la primul vers. Asta pentru ca UNII ar spune ca e \"desuet\" (sechele personale).

Erezia mi se pare insa ca este deloc intamplare.
Si, in mintea mea, are ecoul unei scrieri care se sustine.
Ideatic si imagistic.

Este un poem curat, Andrei, in care remarc lipsa sfortarilor lingvistice si un anumit soi de constiinta a ... trecerii (oare?!).

Te tot citesc.

li

Andrei,

Multumesc pentru vaz.
Tu chiar mi-ai lasat aici un poem cu vaz.

Atunci cand incepusem sa ma indoiesc ca acesta
e posibil sa se intample.

Transmite-i salutari lui Pimf.
Cuvantatoare.

li

Andu,

Tu vânezi \"pulafoniile\", bag seamă. :) Fir-ar ea să fie de limbă română și organe sexuale, ființă muzicală fiind, îmi scăpă tocmai \"tonul\" ăsta. De altfel, Andu, nici cu unele, nici cu altele, Li nu se află la \"început\" - cum zici, dar cum îmi stă bine adolescentină, aproape că nu mă deranjează.

Că nu merge să te opintești, ținându-te de ceva - nu cred neam. Poți să te opintești oricum, dar trebuie să fi trecut printr-o naștere sau printr-o moarte ca să știi cum vine asta. Printr-un munte, uneori.

Nici singularul \"străbunului\" nu e așa de nejustificat, poema se cheamă \"lazăr\".

De altfel, cum să zic eu ca să fie limpede?!
\"Cotrobăi hoțește precipitat\" - e o imagine vizuală, adică pe care cititorul nu o vede, n-are decât să o disece întru \"fonii\" și \"antofonii\" până mâine, că sigur va găsi ceva aiurea. Cum pricepe Dominic \"cu de-amănuntul\" din asta, e deja problema mea, că nu înțeleg.

Dacă
\"opintesc\" și \"cotrobăi\" sunt desuete,
atunci și \"te iubesc\" e.
Nu-i așa?

Continuu.

Apare, într-adevăr, de trei ori, cuvântul \"poezie\" aici.
O repetiție supărătoare.
Și cuvântul \"cuvânt\" apare, de două ori, doar doar Dominic va înțelege că s-a scris despre procesul de creație, despre a scrie, despre cum simte și face li asta.

În fine, Laurențiu, eu zic că e de bine că ai găsit un loc în care să îți exprimi o părere despre ceva ce nu are nici o legătură cu scrierea, dar cum mă bucură să aflu despre oameni și Bibliile lor, mă bucură că mi-ai scris așa, o scrisoare.

Să zicem că gâdil subsuorile cuvântului.
Să zicem că eu îi sunt Iisusul.
Să sperăm că el se va ridica dnspre moarte la îndemnul meu.
lazăr - cuvântul meu

Altfel, mulțumesc prietenilor Andu, Ionuț, Dominic.

prietenesc,
li

Constantin,

Mai întâi trebuie să știi că nu aleg cuvintele aiurea. Nici în scris, nici în cotidian. Apoi, dacă nu poți înțelege alăturarea \"topite și vii\" (despre culori), eu chiar nu pot să îți desenez.
În ce constă abundența celor două versuri citate:
\"înainte de a deveni burtă
în burta altui cuvânt\" ?! În repetiția cuvântului \"burtă\"? :) Mă faci să râd!

Nu este vorba despre nașterea mea în poem. Cred că ai citit un comentariu, de mai sus, către Ioan, în care îi spuneam în câteva cuvinte ce am intenționat :) și ai redus totul la acele cuvinte ale mele. Bine, uite, eu lui Ioan nu îi spun tot, că știu că nu e cazul:)Dar această încercare de poem exploatează mai mult decât ideea nașterii mele...

Și Constantin, iar zic, dacă nu reușești să vezi \"hoțește precipitat\" și necesitatea alăturării...

Da, căutarea străbunului... poate fi învechită - în contextul în care o primești exact așa. Ca o simplă căutare în arborele genealogic.

Mulțumesc însă pentru sfaturi, voi ține cont de ele în redările viitoare. Aceasta rămâne însă așa.

Și nici nu o voi tranșa explicativ.

prietenesc,
li

Ce se intampla? Toti epigramistii sunt Varsatori?! Hmmm... it makes sense: ei isi cam varsa amarul, din cate am observat, acidulat si neiertator.

Asa cum i-am marturisit si Ioanului de Diviza - despre incompetentele mele epigramistice, o fac si acum catre tine, Sorin: diferenta e ca, totusi, la tine citii si niste poeme, de invidiat chiar si de catre tagma poeteasca.

Drept pentru care, multumindu-mi lui Dan pentru posibilitate, iti doresc aici ani multi si intensi, precum si inspiratiune ritmata si pontoasa!

Nu ratez nici ocazia de pupel pe obrajel: La multi ani, Sorin Olariu! :)

Cu sufletul,
li

Daniel,

Ciudat ca nu mi-a sugerat nimeni pana acum sa scap de lungime. Sunteti niste carcotasi. Evident, am citit poeme lungi si foarte lungi (primul exemplu care imi vine in minte este Marius Marian Solea) care nu isi pierdeau din valoare / savoare prin lungime. Ba dimpotriva. Multumesc insa pentru sugestiile subliminale aproape :)

Ioan,

Stii bine ca nu m-am suparat pentru ca, de fapt, eu nu stiu sa ma supar:)Parerea mea e ca numai prostii se supara. Pe mine, cel mult, ma doare. :) Si nu e cazul acum.
Am incercat sa scriu o poema despre scriere ca unic mod de traire si, deci, de re-inventare a sufletului. O idee simpla, de altfel. Legatura dintre numele poemului si al meu este o coincidenta (intentionata!). Eu o sa inteleg de data asta ca nu a scartait nici o expresie, pentru ca nu mi-ai spus nimic de acest gen :). Sa nu ma lasi sa cred gresit. Multumesc, deci.

prietenesc,
li

P.S. Scuze ptr diacritice lipsa.

Daniel,

Eu tin la copaci, mai mult decat la cuvintele mele.
Intelegi tu. Celuloza sufletului. :)
Dar multumesc pentru gandul bun si prea generos :)

li

Deci chiar era o ironie. :)

O accept ca fiind și amuzantă.

Mulțumesc.

li

Ioan,

Eu cu epigramele sunt total afoană,
mă pricep la rime, dar n-am poantă :)
Dar să știi că de multe ori te-am citit, pe tine și toată gașca de acizi :) Uneori am zâmbit.

De aia zic că trebuie să las limitele scrierii la o parte și să îți fac primul comentariu la vârstă :) și nu la epigramă.

Zic, așadar, să trăiești ani mulți și intenși și, pentru că sunt convinsă că epigramiștii sunt o specie aparte de oameni - adică au simțul umorului în mod constant, inclusiv în viața lor cotidiană - îți doresc să nu ți-l piezi nicium, indiferent de ce îți apare în cale... în viață, zic, greutăți, dificultăți, știi tu...

Sau, și mai bine, să te ocolească de tot :)

La mulți ani, Ioan !

prietenesc,
li

Andrei,

Cernobâlul stă acolo cu un sens pe care îl știi, nu te preface că nu. :) Piticania nu mai zice nimic, a ieșit să aștepte următoarea ninsoare. Mi-a plăcut mult comentariul tău... tu scrii poezii și când comentezi?! :)

Ioan,
Cei de mai sus nu sunt adoratorii mei, așa cum nici tu nu ești, ci unii dintre cei mai nemiloși critici ai mei, lucru pe care l-au demonstrat cu diferite ocazii. Adică - nu au fost lapte și miere, niciodată :) De aia îi și îndrăgesc. Tu să nu le spui asta :)

Acum:
Duhnesc a morți... câte morți?! Șapte! :) Am făcut un artificiu nu prea ortodox pentru limba română. Crezi că ar fi bine să renunț la el?!
La mentosane și ulei din stern de pasăre am renunțat de tot, că îmi sugeraseră mai multe persoane același lucru. Inițial, am scris \"oasele vremii\", de la oasele vremii - că mi s-o părut uzat - am corectat cu \"oasele păsărilor\" (urmărind ideea mea de eliberare - zbor, pasăre, liber), dar și formula asta mi s-a părut prea râșnită. Așa am ajuns la ulei din stern din pasăre. Mă gândeam la lanțuri, la mecanisme care au nevoie să fie unse pentru a funcționa. La ulei pentru aripile împietrite ale păsărilor. La o voință care trebuie mereu alimentată. Oh, desigur, nu aveau cum să reiasă toate astea din expresia aceea. :) Dar ți-am zis toată tărășenia, ca să nu crezi - și să nu mai crezi - că pun cuvinte așa, ca să sune interesant.

\"Hai că ești bună\" este o ironie?!

Dacă da, hai că nu te cred că-s chiar așa de rea!

Mulțumescu-vă!

prietenesc,
li

Andrei,

Remarc \"fauna sufletului\" și tot acest
\"Sărutul e o provocare
la rătăcire prin petele lunii, săgetarea
mărului adamic. Straniu ecou
de aripi, un înger mort, o dragoste feroce
între gratiile trupurilor noastre\"

Cred că sensul acestui \"nonSens 1\" al tău
este o aflare ciudată a sinelui
atunci când toate mașinile vin spre tine.
Adică atunci când te afli pe banda opusă.

Cât despre gratii... pare că doar păsările mai știu.
Nouă a început să ne placă.

prietenesc,
li

Andu,

Așa a dorit piticania. :)
Îmi place mult cum ai re-modelat, tare mult.
E posibil să fie aceasta forma finală.
Nu mă pot însă încă dezbrăca de strofa cu aromoterapia citadină.
Îl las să se liniștească un pic.
Să doarmă.
Poemul.
Îți mulțumesc.

P.S. Andu, de ce n-ai zis, mă, până acum că pare că nu scriu cu grijă pentru cititor?! Înțelegeam mai curând și mai dintr-odată! :)

Adrian,

Șapte aduce mereu noroc. Și trei și patru aduc noroc.
Restul sunt necunoscute.
Mulțumesc.

li

Am citit și celelalte patru eseuri. Cu răbdare.
Am ales să scriu sub acest \"episod pilot\" pentru că m-a înduioșat imaginea :) Glumesc.
Adevărul este, Corneliu, că, așa cum zici, cota prieteniei a scăzut la bursa de valori umane.
Deși inițial nu am fost de acord cu insistența ta asupra terminologiei, a familiei de cuvinte din jurul \"prieteniei\" - am înțeles, pe măsură ce citeam, că delimitările sunt necesare, măcar în planul denotațiilor termenilor pe care îi folosim. Dacă nu în faptă.

Cred că cea mai fericită comparație este cea a prietenului cu un catalizator, făcută aici, către final.
Din păcate, sporirea reciprocă e aproape un vis.
De obicei, ne căutăm în celălalt împlinirea propriilor dorințe, venim către celălalt cu tot bagajul nostru de frustrări și nevoi, uitând că poate chiar în actul dăruirii stă împlinirea noastră.

Mi-ar plăcea să citesc ceva despre iubirea bazată pe o prietenie solidă :) Despre cum alegem să ni-l facem pe celălalt mai întâi prieten și apoi partener :)

prietenesc,
li

Ramona,

\"Surprinzător de lucidă\" nu folosesc nimănui. Mai ales, mie.
Ziua de azi nu va trece. Pietrele trec, apa rămâne. Știi tu...

Mă bucur că ai găsit ceva ce să îți rămână.
E încă un semn că ziua asta chiar nu va trece.
Va îngheța. În ea și în mine.

Mulțumesc.

prietenesc,
li

legendă: fiecare J din comentariul de mai sus
corespunde unui :) (zâmbet) în Word (unde am scris comentariul) :)

Să nu se înțeleagă că aș fi jâjâită! :)

O să trec peste încăpățînarea ta (poetică, evident) de a nu da un titlu acestui ciclu al tău, Sfârșitul deschis , adică, stai, chiar așa, de ce așezi punctele alea acolo, când ai putea scrie simplu chiar Sfârșitul deschis , partea I, II, mă rog… chestiuni organizatorice. Nu de alta, dar – pentru mecanica imaginii - J mult mai atractiv e un titlu cu vorbe, decât unul cu puncte. Zău așa.

31.
și-a uitat
de inimă și a învățat să fie
el însuși plecare

și acest nu-și uitase acasa , cu A, deci, sunt versurile pe care le remarc în acest fragment. Aproape autobiografic. Ce nu îmi surâde este un soi de dezechilibru la nivelul acordului de persoană: în 31, spui de ei, fiul și fiicele, iar spre final, schimbi persoana, spui „noi” ceea ce, oarecum, confuzează și deteriorează din credibilitatea mesajului.

32. sâmburii adormirii
și pământul tăvălindu-se în el
însuși, râzând de jocul nostru
de-a supraviețuirea

Remarc versurile acestea, pentru puterea germinării cuvântului.J Le consider pe ele însele, fără alte adăugiri, un mic poem.

33 îmi pare coerent, dar fără o idee puternică sau, cel puțin, fără una vizibilă. Și crede-mă că am căutat-o. Este posibil să fie, așadar, doar un liant cu celelalte.

34. nu ne urmărește nici o înțelepciune
nici măcar acea presimțire
a durerii

34 mi se pare un fragment dedicat Grabei. J Sau limitelor. Și cuvântului ca elastic între cele două, elastic pe care țopăie, iată, poetul. J Exagerez și zic aiureli, dar tot cred că aici ai fost scârbit de limite, de reguli, de ne-fire. Zi că nu. J

Iată: un cuvânt se aprinde așa cum
se-aprind stelele căzând din teamă,
din uimire, din strigătul unei păsări. Un pic stănescian sau doar mi se pare?!

35. fumăm câte o țigară
în recreația dintre milenii
și avem ora sfârșitului. Puternic. O poziție contemplativ-superioară la final. Rebelă, în cele din urmă.

Cu toate acestea, cu tot ce am scris, nu îmi iese din minte, din toată această scriere, versul simplu care m-a uimit plăcut: cineva mă tăgăduise Cred că este aproape o marcă poetică. Pentru care te bucuros invidiez. :)

Știi bine că te citesc.
li

Andrei,

Nu îți face griji: treaba Silviei este să remarce greșelile de typo, mai degrabă decât esența unui poem, dar fără atenționarea ei, mai învățam noi să fim atenți la taste?! :)

Bun. Eu mă aflu aici pentru a-ți spune, cu aceeași consecvență (determinată de ceea ce intuiesc eu a fi puternic în poezia ta) că încerc să-ți descifrez limbajul și ideile, mai ales că le simt... ALTFEL decât ce am tot citit eu pe aici.

Ieri, un bun prieten de-al meu pe care se întâmplă în mod minunat să îl iubesc mi-a zis\"Mă, tu ești prea atentă și concentrată pe sentimentele tale, de aia nu mă vezi pe mine și ce simt eu\". :)
Cam așa e și cu acest \"decât tu\" al tău. Dincolo de tu e mereu un EU care așteaptă clipa limpede a vederii.

Mai adaug faptul că tonul pe care îl folosești îmi este încă o enigmă, adică nu știu când ești sarcastic, când ironic, când trist de-a binelea. Lucru care pe mine, ca cititor, mă farmecă.
Aș spune mai multe, dar e prea dimineață (și încă una frumoasă pentru trăit, nu pentru scris!).

Voi reveni cu siguranță.

P.S. Am însă uneori senzația că ai putea cumva continua. Adică, deh, că mi te oprești prea repede. Că obstrucționezi cumva. Că ai fost comod. O să analizez asta.

prietenesc,
li

Tăcerile de sidef sunt uneori vorbitoare. Lumea din traverse e traversată de Pegași, gândurile noastre mici, visele noastre mari.
Dacă ne-ar împrumuta \"cineva\" cuiva sau unui ALT CEVA, cu ce măsură ne-ar returna?! Am vrea să mai fi returnați?! Cu tot cu formă?! Cu tot cu sârma ușor de îndoit a certitudinilor noastre?!
Într-un colier ieftin... Da, Andrei. Acolo ni se întâlnesc privirile. La gâtul pământului. Sau la piciorul lui. Pe glezna Domnului.
Așteptăm răzbunarea.

Doar, doar...

Îmi place să duc prin văz și prin simț fiecare nou poem al tău.