Dacian Constantin

Elia, cât de frumos și de simplu și de limpede ai scris! Aproape că aud vocea e copil spunând cuvintele acestea! Un pic nu mă împac cu versul \"dacă nu se ridică de jos\", înțeleg sensul său, dar nu știu, parcă nu îl simt integrat în registrul poeziei pentru copii sau poate doar orizontul meu năstrușnic de așteptare vede altceva acolo. Oricum, este o poezie frumoasă pe care, cine știe, poate o să o arăt copiilor mei într-o zi! :)

De fiecare dată când citesc analizele lui Corneliu cu privire la poezie, dar mai ales, la haiku, am această senzație de \"satori\" pe care o menționează și explicitează mai sus: o revelație.

Îmi este de ajuns să fi citit acest text pentru mine, dar vreau să îl evidențiez în fața celor care urmăresc să citească astfel de eseuri bine exprimate, bine așezate și calculate, echilibrate și informate. Am avut câteva încercări firave de haiku și nici nu citesc prea mult haiku. Însă admir fidelitatea celor care scriu haiku față de acesta și față de filozofia acestuia, și, deseori, îi invidiez pentru capacitatea de a se situa în haiku și în afara lui în același timp - cu un soi de netrucată liniște înțeleaptă. Mulțumesc pentru eseu, Liu!

Bună, Tamara, mai știi când ți-am spus la poem despre titlul cu mașina galbenă, că ar sta bine unui volum sau unui film? Sunt tare bucuroasă să văd că s-a materializat. Ori tu, de fapt, erai deja decisă să se numească așa, iar eu numai am anticipat, para(a)normală cum sunt?! Oricum ar fi, este o veste foarte bună și, în plus, mă bucur să o cunosc pe Irina :)! Felicitări și numai bine!

trebuie să vă dau o veste proastă: femeia-vers, ca și femeia-poezie nu există. poeții o numeau muză, despre ea vorbiți? dar chiar și așa, pare destul de mofturoasă și \"se iubește numai pe sine\" ceea ce - orișicât - e de temut, de aceea, vă sfătuiesc, domnule Gheție, să o ignorați total și data viitoare să scrieți despre femeia-reală. este doar o sugestie. :) câteva lucruri pe care nu le înțeleg: cum se face că galopul este sferic?! n-am văzut/auzit niciodată și chiar dacă e o figură de stil, tot nu pot pricepe. apoi, dacă femeia-vers decojește bărbatul PIELE CU PIELE (!?) asta înseamnă că el se numește bărbatul-varză? și, în final, ce relevanță are pentru textul dvs faptul că demoazela merge la concursuri și serate cu rucsacul sau vuittonul?

nu, n-are nicio legătură, io nu mă raportez niciodată la timp, chiar mi-a plăcut, serios acum. scuză-mă că am scris telegrafic și s-o fi înțeles altceva. mi-a plăcut pentru că am vizualizat imaginea pe care ai descris-o minunat și mi se pare un final reușit, știi, când ne ținem în brațe, fiecare vede altceva peste umărul celuilalt, sunt perspective diferite, mi se pare foarte interesant cum ai speculat asta, și jocul, și siguranța brațelor, iar oferta cu vedere la marele canion sună așa, cum să zic, ca dintr-o inimă mare! :) hai, nu mai râde că parcă te văd!

ce frumoasă e ultima strofă! :) așa, ca pentru fete! cuceritor! instantaneu m-a dus cu gândul la un film cu James Dean. fără să vreau, adică.

chiar te și văd, la bătrânețe, așa, vorbind cu nucii și mângâindu-i pe trunchi, cu toate poeziile scrise în cap, înțelept ... :) frumoasă imagine, nu?

am mai citit încă două-trei texte, nu am nimic altceva de spus decât să îți sugerez ceva foarte mic, dar care cred eu că poate da rezultate mai bune: demonstrativele - acesta, aceasta, ăsta, asta etc. TAIE-LE. nu fac decât să îți ocupe spațiu în text și timp. timp de lectură cititorului. e și în celelalte texte. de exemplu aici: frisonul îmi linge oasele - e mult mai puternic decât frisonul acesta îmi linge oasele. nu ai nevoie de un indicator ca pe hartă la ora de geografie. adică, așa cred eu, cel puțin. poate ți se va părea și ție la fel. numai bine.

nu am vrut BOLD pe fragmentul respectiv, nu am vrut BOLD pe niciun fragment, e posibil să fi încurcat tastele și codurile.

Cred că e de bun augur, spre a ajuta semnalării tale, să rememorăm din Pizdeț câteva pasaje în care autorul Alexandru Vakulovski vorbește despre români și România, în general și Cluj, mediu universitar, în special:

”Primele zile in Cluj. Dupa vreo saptamana reusisem sa ma cazez. Sa ma gazez. Singur, deocamdata, intr-o camera. La liceul de transporturi. Miros de cacat, presimtiri de cacat. Era doar inceputul drumului. (...)

Fuck you zic privind in urma, fuck you! Tuturor profesorilor care nu fac (fuck you!) diferenta intre paranoia (...) si prostie. (..)

M-au bagat cretinii in anul pregatitor, toti cei veniti la litere trebuia sa faca anul pregatitor. Nu conteaza daca ai mai facut vreun an de facultate in RM, trebe sa invatati limba romana, no, sa va acomodati. Acomodarea pulii! Am invatat sa beau bere in Pub si sa-mi caut si eu ceva de facut, ca la facultate sa-l citesc a opta oara pe Sadoveanu, sa geografia, istoria, cata istorie, domnilor, sa invat ca sa ma lasati odata in pace? BORASC!

Asta a fost inceputul fericit. Asta este inceputul spulberarii visului cu Romania, o baba ramolita care cica vrea sa se dea la Europa si la NATO. Romania din visele mele! Nu am asteptat sa ma primeasca cu bratele deschise, dar nici nu imi inchipuiam ca ceva, cineva vrea atat de mult sa fie violata, fututa, nu ma asteptam, zau.

(...)

Comunicarea este caracteristica progresului, motiva Oedip lungile lui convorbiri telefonice. Sincer sa spun, mie nu-mi prea place sa vorbesc, sa discut, mai bine beau o bere, dar la telefon e alta treaba, nu se compara. De pilda, poti sa razi in timp ce vorbesti cu cineva serios. Sau sa zici du-te-n pula dupa ce inchizi. E super. Sau sa-l suni la cinci dimineata pe Cartarescu (daca ai reusit sa-i gasesti numarul) si sa-l intrebi: ba, Mircea, ba, ce e cu Orbitorul asta al tau? Ce tot scrii acolo, te-ai dilit, nu e serios, Mircea, nu e serios! iata, asta e progresul stiintei, asta postmodernitate!

(...)

Hotarat lucru, toti sunt tampiti, narcomani, alcoolici, gurmanzi, psihopati, telenovelisti, manelisti, literati, muzicanti etc., toti.

(...)

Cel mai bine e sa nu faci nimic. Niciodata. Atunci nu pierzi nimic. Niciodata. Munca e pentru sclavi. Munca e o metoda prin care realitatea ne fute. Deschis. Mai bine mori, mai bine nu te nasti, hai ba, mai bine bei o bere, fumezi o tigara. De ce nu consideram arta o munca? Fiindca ne face placere, iar munca, nu. ”

cam asta.

Sper că nu jignesc iar pe cineva, nu mă interesează persoanele, eu comentez despre ce văd scris, deci cuvintele: astfel, am REMARCAT câteva expresii și cuvinte frumoase, nu exprim nicio părere, le las pe ele să vorbească o dată în plus.

NOUTATE DE ULTIMÃ ORÃ

SCRIITOR OPTZECIT

MAI ESENȚIAL

însuși crezul artistic al scriitorului cu zâmbet arthurian de când s-a născut

e științific întocmită, rămânând incompletă

e o primă confruntare a eului poetului, aflat la scăldat

o întrezărire a vicleniei demonice prin frunzișul unui nuc

PRIVIREA EPICIZANTÃ

care în subtext (“pe furiș”)

un drept susținător (de țeapă drăculească)

care în 2008 și-a sărbătorit centenarul – după cum remarcă și autorul cărții

slujbă foarte avantajoasă din care va demisiona după o lună

La fel de bine, textul s-ar fi putut intitula NOSTALGIC - sau cel puțin așa îl percep eu. Pentru mine, textul începe de la CÂT SÃ-MI ÎMPINGÃ TRUPUL ÎNAINTE - căci aici înțeleg toată acea înșiruire colorată de detalii, de imagini, de mirosuri, realizată cu o dinamică pe care o asociez derulării unui film înapoi. Reușita acestui text vine, după părerea mea, în primul rând din forma proaspătă, fără încuietori, LIBERÃ, cu aer de povestire pentru copii. Mai că simți dulceața exercițiului sentimental - asumat și proiectat cu forță (forță ce derivă chiar din detaliile mici, levănțica, fuga de ploaie, toate venind tăvălug în ochiul cititorului - așa cum numai amintirile o pot face, de altfel) și, în final, lăsat să se dilueze precum cerneala simpatică pe o foaie de hârtie colorată: CINEVA SE MILOSTIVEȘTE ȘI-MI ÎNȘURUBEAZÃ/O SCURTÃ-MBRÃȚIȘARE. Și știu că este posibil ca ceea ce văd eu aici să nu fie intenția autorului - după cum citesc în comentariu - dar când ești cu o carte în brațe, nu ai autorul alături să-ți șopteasca ce să vezi. Deci, așa se vede de aici.

Și, astfel, vreau să evidențiez o dată în plus acest text pentru candoare poetică și asumare și, cumva, să ”oblig” la mai multe.

Facând aceeași observație legată de PUHAV - care, dincolo de sensurile cam riscante, este și destul de învechit, dacă nu ieșit din uz de-a binelea (ai putea zice simplu MÂNA LUI MICÃ PRINDE FULGII DIN ZBOR, de exemplu) - vreau doar să îți mărturisesc că îmi place titlul, mi se pare foarte simplu și la locul lui, l-am văzut instinctiv ca titlu de film sau de volum, și cine știe, poate îți folosește vreodată sugestia asta. :)

Emilian, nu am timp acum să scriu mai mult, vreau doar să îți salut textul și să îți sugerez (deși cred că am mai făcut-o) să scrii proză. Altfel, fragmentul cu bomfaierul s-a lipit cel mai bine - probabil, vizual - de mintea mea. Numai bine.

Îmi susțin propunerea prin argumente atât gramaticale, de sens, cât și poetice, cu figuri de stil și orice consideră lumea ca fiind general valabil POEZIE (fără pretenții, ci așa, ușurel):

1. fie că ne place sau nu, se scrie cu â și nu î, dar asta nu e atât de important, comparativ cu cuvintele chinuite, smucite, re-formate - ucigând limba română și voitul (eșuat) umor: exemplul meu preferat în acest sens este acest absolut patetic, de la colțul blocului - SÃ-I DÃM BICEPS! - care, culmea, nu reprezintă vocea vreunui personaj sau alter-ego poetic, ci exact vocea autorului ceea ce, personal, nu mă miră, dar nu are nimic în comun cu poezia, de orice natură sau factură ar fi ea

2. este jenant ca o astfel de vărzăluire de cuvinte, interjecții și schilozenii lingvistice, fără idee, sentiment sau sclipici să se afle pe prima pagină, acolo unde sunt lecturile de referință și unde îi pică ochii vizitatorului de site

și 3. din ceea ce mă sforțez să înțeleg din text se pare că există tendințe clar sexiste și atacuri la persoana unei femei-metaforă, doamna OBI, care ar trebui tratată cu mult mai mult respect și al cărei suflet nu poate fi contaboliziat de niciun autor (vezi ”suflet de mic litraj”), fie el specialist în verdicte sau doar miștocaragiu.


Propunerea mea este serioasă (și destul de argumentată, cred) și aștept răspuns din partea unei editor. De asemenea, cu notă pozitivă și speranță, cred că la Atelier se poate lucra mult, foarte mult pe acest text și se pot învăța multe, ocazie cu care mă angajez să particip la eventualele discuții pe marginea lui.

Dar numai dacă îl văd la Atelier. Unde îi e locul.

Am remarcat cu plăcere ultimele două părți ale acestui text care, deși alcătuiesc imagini diferite, eu le văd legate și funcționând foarte bine împreună cu o doză suficient de detașată de autoreferențialitate.

Verifică cineva traducerile astea sau traduce fiecare după cum îi sună la ureche și cu un deget pe dicționar?!

Eu apreciez efortul domnului Asztalos, dar și celelalte traduceri sunt îngrozitoare și nu îi fac cinste lui Bukowski.

Nu că ar conta pentru Bukowski, dar ca idee, așa.

zici așa:

30 și-mi închipui că te urci pe acoperișul clubului
după un concert vnv nation și lansezi o rachetă
am să stau cu ochii pe cer pînă o să-mi dea lacrimile
oricum e mai bine decît să te uiți în urmă
nu te uita în urmă

și apoi zici

un bărbat cărînd pe o ploaie torențială un bidon de cinci litri de plată
și-o pîine
copiii-l înjură copiii care cumpără țigări la bucată
el are bani de-un pachet întreg

Ce vreau să îți spun este că prima parte a venit foarte bine, tăvălug și a doua mi-a scăzut din intensitate la versul cu copiii.

Acolo, la versul cu copiii trebuia să fie altceva. Nu știu. Sau să nu fie nimic, după ce zici de bărbatul cu cei cinci litri de apă plată. (acum văd că ai omis APÃ).

Pentru că ai acumulat tensiune și nerv, mai ales cu acel NU TE| UITA ÎN URMÃ, l-ai adus pe bărbatul cu bidonul, TOTAL NEAȘTEPTAT, dar foarte credibil și apoi (cel puțin în mintea mea) s-a spart balonul, în clipa în care ai introdus copiii care nu fac cine știe, în fond. și care, oricum, sunt deja prea mult!

Sper ca logica mea să te ajute la ceva și să înțelegi cum văd eu și, de fapt, unde vreau eu să ajung: să te forțeze să tai :P

(dincolo de text, nu știu de ce m-a dus cu gândul la filmul FISH TANK - îl poți vedea și online - dacă nu găsești unde o să-ți las link, ți-l recomand sau HARRY BROWN care e mai dur, dar foarte realist, asta, așa, pe lângă. )

mă bucur că ți-a fost evidențiat textul. știu că ești serios, mai ales atunci când pare că te joci. altfel spus, nu mă îndoiesc de IDEE. singurul amendament ar fi cel referitor la expresia poetică în sine care pare a lipsi. dar, vorba ta, așa scrii tu și e rețeta ta. în fond, zorzoane e ușor să adaugi, mai greu e să fii sincer și gol. ca aici. înțelegi tu.

e foarte mult mișto în textul ăsta și ceea ce consider că nu e bine este faptul că e un mișto gratuit și necredibil. sunt însă și câteva expresii fericite, precum cele ce descriu 30 de ani-ul sau ultimele două versuri ale întregului colaj sau ideea invalidului care nici măcar nu e al tău.

dacă aș fi în locul tău, aș tăia fără să mă uit (mai ales partea cu venele și cu prințul moștenitor). aș păstra numai bombele. :)

și e EdinburgH! :)