Dacian Constantin

Iubirea indianului, fie ea chiar și pentru o americancă, e cât se poate de serioasă și de asumată. Vie și adâncă. Îl citiseră oare, Crina, pe E.M. Forster cu \"A Passage to India\"?! Sau poate pe Rushdie?! Eu îl citesc și recitesc pe Rushdie, împrumut foi, dar de vaci nu am parte ! Semn că sunt la dietă autoimpusă și că realul adolescentin pe care l-ai surprins tu aici încântă mai mult decât toate ciocolatele Milka de la care mă abțin !
Dincolo de postcolonialismul lui \"un indian iubea o americancă\", textul tău m-a dus cu gândul la Mihail Drumeș.
Un vals reușit și cu final sincronizat.

Virgil,

Nu există \"relativ sigur\", bag seamă că vrei să mă păcălești! Și să imi spui, de fapt, că e cam nesigur și ar trebui să mă încordez mai serios și mai responsabil! :)

Pentru asta îți mulțumesc !

Sunt de acord. Și eu am avut același sentiment când am scris. Păcat că însă nu am fost destul de odihnită ca să și pot face ceva în acesta sens. Neavând decât alternativa sincerității, lăsai să mi se vadă lapidarul. Iar dacă l-ai văzut, nu pot decât să mă bucur și să mă răzbun. În scrierea viitoare ! :)Mulțumesc, Virgil !

\"Cine spunea că literatura nu trebuie să fie viață?!\"
Se poate să nu fi meritat steluț, Virgil, că asta nu e viața mea și am scris așa, dintr-odată și cu furie, de teamă să nu ajung acolo... La secvența sf-reală, cum a zis Corasand. Dar cu lanterna nu te-am păcălit, unii citeau Cireșarii, alții (ca mine, mai mici) Tolstoi cartonat bleu către gri, primit de la Moș Gerilă. Poate că de aceea nu gust deloc reclama aceea la ciocolata ROM (pe care se poate să o știi) în care se asociază o plăcere dulce a copilăriei cu sistemul comunist. Mulțumesc, deci, Corasandei și Virgilului ! Și mă duc să aprind veioza!:)

Toate pânzele sus,Andu \"Tudoran\" ! :)Adnana rămâne pe mal, doar dacă apare teama. Teama de a număra și aduna orele...unu cu unu cu unu, și alte o sută unsprezece valuri către. Nu am văzut versul, m-a încântat imaginea. Poate și pentru că sunt fată dunăreană :).

Alexandru, am ales să primesc comentarii, așa că al tău este binevenit. Mulțumesc. Nu mi s-a părut aspru :)Mai aspru e, cred, să simți că vrei să comentezi, dar să îți fie lehamite să o faci! Să ne lămurim cumva:

1.Nu înțeleg argumentația sau feelingul pentru care ar trebui să consider subtitlul ca fiind pentru proști. Nu scriu cu gândul la poezie.ro, dar nici nu minimalizez priceperea oamenilor de aici în \"ale cuvintelor\" atunci când postez. Aș putea ajunge la concluzia că, da, poate fi deja prea mult, adăugat la titlu. Dar în nici un caz nu văd de ce si,mai ales CUM are tendință didactic-iluminatoare pentru \"proști\", cum zici tu. Poate datorită faptului că oferă o explicație titlului?! Promit că reflectez...
2. \"tot o să\" întărește \"deși\"-ul.(eu acum îți spun cum am gândit,nu vreau să pară că apăr niște cuvinte)
3.\"norii-copii\" - repezintă,probabil,una dintre stereotipiile mele de care nu mă mai satur. Într-un alt pseudopoem adăugasem \"roșu-deodată\", o construcție încă mai neromânească,iar Silvia m-a atenționat și ea. Well, probabil că voi încerca noi posibilități de expresie care să fie mai logic-gramaticale. Specific că am fost conștientă de repercusiunea lui \"norii-copii\", dar nu mi-a păsat.
4.\"și\"-ul de după glezne,da,e absolut inutil :)
5. după \"trupești\" nu e o cratimă, ci o linie de pauză, menită să întrerupă tempoul pe care speram să îl creez prin viitorul popular consecvent. Viitorul popular a fost o alegere intenționată, în contextul suprapunerii peste o legendă.
6.despre \"nechezare\", vei râde, după ce am scris, mă gândeam (la duș!),dacă nu ar fi mai bine să înlocuiesc cu \"nechezat\" :).Dar nu cu altceva.

Conclusiv, mă bucur că mi-ai scris. Nu am obiceiul să schimb ceva, decât dacă simt că salvez. Aștept sugestiile tale viitoare, precum și ale celor ce trec pe aici.Mi-e teamă însă că dacă un poem e prost din fașă, așa moare și pe coala următoare !

Și, da, am adresă de messenger !

Alcoolul dăunează grav sănătății,desigur,Cristina !:) Nu și cuvântului meu în care frustrările îmbată mai mult decât orice Stalinskaia...Mai am undeva ceva cu Elseve, șamponul, și mi s-a sugerat, la fel, să schimb (Vezi \"Prea priviri am tot privit\"). Am meteahna coborârii in real ca loc de unde, de altfel, recunosc că vin. Probabil că nu am destulă putere de a mă lăsa condusa DOAR de idei și trebuie să simt că e o granulă de concret în toate ! Altfel, nici eu nu m-aș crede...darămite voi ! Mulțumesc !

E multă viață din mine aici, Andrei, dar nu aș putea folosi procentaje, e însă destulă viață cât să fie ușor să citești cu inima, cum spui tu și cum fac și eu. Și,da,chiar atunci când am scris am simțit și eu o cacofonie interioară în versul acela, păstrând-o însă de dragul imaginii(de bărbat obosit să-și mai care în dinți povara păcatelor).O să lucrez la ea în curând, când apropierea umbrelor nu o să mai doară. Cât despre reciprocități, eu te-am citit deja ! :)

Corină, nu-mi doresc acolo să ajung, mai ales că detest citricele !!! De aceea mă jucai de-a reportajul, cum zice Cornel, tocmai pentru a-mi feri pereții de uciderea bărbatului. Că bărbatul a fost ales pentru anumite motive, mai mult sau mai puțin explicabile, iar moartea lui vine atunci când ne pregătim să îl schimbăm, zi de zi, obsedant, anulând în el tocmai acele luminițe care ne-au atras odată. Tu i-ai zis \"pat separat cu lămâie\"...Eu i-aș zice acum \"patul lui Procust\" :)

Înghesui, Cornel, înghesui, e runda finală mereu, oricât de primă ar părea, și adversarul, uite-l, îmi rânjește din celălalt colț, Livie către Alină, pumni și lovituri nepermise... De aceea înghesui literele, uit spațiile, pesemne că libertatea mea atârnă de-o înghesuire decisivă în colțul advers ! :) Și mulțumesc.

Există,așadar,Corina,mai multe forme de orbire...noroc de oglinzile cele orbitoare care ordonă irisului să nu se lase pradă întunericului...și noroc cu vâslele,dacă pun mâna pe cele potrivite,jur că am să înfrunt și cascada viitoare.Cu sau fără peștișori de aur...:)

Corina,pesemne că există o poveste dincolo de fiecare sinucidere în pagini goale,cearșafice...iar faptul că ai văzut-o,nu poate decât să mă încurajeze să îmi iau iau un top de hârtie albă,pură,neatinsă,pentru morțile viitoare întru cerneluri și povești...

Silvia,am aplicat schimbarea din titlu,așa cum mi-ai sugerat,tocmai pentru că într-adevăr aceasta este forța pe care o merită.Rolul defisului \"roșu-deodată\" e de a crea o imagine și face parte din nebuniile mele.În plus,așa cum probabil observi,nu sunt în stare să îmi disec/explic alegerile,dar probabil că voi învăța să o fac pentru a putea comunica :) Mulțumesc pentru ceea ce ai văzut dincolo de cuvinte.

Corneliu,nu vreau stele,vreau mii de \"lune\", să fac nopțile zile că zilele cele cu soare nu-mi mai ajung pentru setea de lumină ce mă arde,aici,în captivitatea-mi benevolă.Și mulțumesc pentru gând.Se pare că voi vorbiți mai bine decât mine despre mine :) ceea ce e minunat !

Mai pot spune doar că am fost și eu pe la voi,prin lumea voastră...și că voi mai trece negreșit!

Mulțumesc,Liviu.
Nu e însă prima oară când alerg cuvintele întru sens și constat că,de fapt,ele mă joacă pe mine,pradă ușoară le sunt.E un text vechi(nu îndrăznesc să îi spun poem - încă) și,finalul,ai dreptate,e deja prea mult.Pesemne că e nevoie de încă o încordare...mai încolo :)

La tine e încă și mai plăcut,trecui pe-acolo fără grabă!Mulțumesc,Ină!