Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Proză

Odată un indian iubea o americancă

6 min lectură·
Mediu
Fusese timid și împiedicat de mic. Părinții l-au sprijinit, însă cu timpul ajutorul lor s-a transformat într-o presiune care îi antrena voința în bătălii. Tot de atunci se simțea călcat în picioare, inferior. Ades judecat, rar acceptat. Deși greoi în exprimare, citise mult. Era frate cu Nichita Stănescu, Blaga; dar pe Arghezi îl excludea din grupul său etilist. Se pare că nu se înțelegea cu Blaga. Totusi, îi era imposibil să-și reunească sufletul în mesaje verbale. În luptele lui cu cuvintele perfecte pentru sentimentele-i perfecte devenea plictisitor și deloc spontan. Aveai uneori impresia că orice informație primită o analiza din trei unghiuri diferite, pe trei raționamente diferite. Procesul se traducea în întârzieri ale răspunsurilor până la câteva secunde. De aceea, primele 30 de secunde în discuțiile cu el erau critice. Dacă rezistai tentației de a pleca până el își bâlbâia primul răspuns, atunci aveai parte de un partener de discuții cu adevărat interesant. Ea era opusul lui. Puteai să juri că e capabila să scrie, să cânte, să danseze și să dea două examene până el închega o frază. Îl bulversase. Era tot ceea ce el nu a putut fi niciodată. Era de nestăpânit. O vedea liberă și mereu antrenată într-un joc al vieții care îl atrăgea în vârtejul ei. Atunci erau momentele în care își vedea lanțurile grele, le simțea și își ura obișnuința de a le căra în lume. Avea multe lanțuri. Uneori îl vedeai la cursuri cum se apleacă sub ele încordându-și brațele lângă trup, stând nemișcat, arc... privind-o. Ea zâmbea mereu unora și altora. Zâmbea și el când o vedea. Îl ajutase mult, mai ales la început. Într-o zi i-a trântit două cursuri pe masă : - Uite ce ți-am adus! Eu mai am un exemplar din ele. Poftim, sunt alte tale, și i-a zâmbit cum făcea mereu. Radia în ochii lui. El îi urmă linia brațului pănă la cursurile de dimensiuni monstruoase. - Nu, sper că nu trebuie învățat tot… vru să-i mulțumească dar ea nu mai era atentă. O auzi scotocind în ghiozdan, profesorul intră iar el, deși căuta de zece secunde cuvintele să-i mulțumească, nu mai apucă. La câteva zile, între tăceri încurcate o anunță de trei ori ca vrea să-i spună ceva, dar se poticnea în mijlocul frazelor. Într-un sfârșit o invită la un ceai special preparat de el. Ea acceptă temându-se de clișee… să nu-i rănească sentimentele. Îl vedea fragil și nu știa niciodată ce gândește. O servi cu ceai de coacaze. Îngrozitor. - Odată un indian iubea o americancă… Ea zâmbi deși nu înțelegea de unde pornea gândul lui în acea zi. Și-apoi, el mereu vorbea așa, fără noimă. Parcă niciodată nu încheia ce avea de spus. - S-au căsătorit și s-au mutat la New York… aa.. Știi, atunci când.. hm.., făcu o pauză străduindu-se să-și găsească cuvintele. - Când? întrebă ea cunoscându-i ritualul. - Când la curs… - Care curs? - Atunci când mi-ai dat cărțile… Zâmbea din nou năucindu-l. Era uimită, niciodată nu putea prezice de unde îi țâșnesc gândurile. O amuza. Asteptă.. - Știi, cursurile acelea două.. - Da, da… Știu.. Iar se lungea și începuse să o scoată din sărite. Încerca să se abțină, să-l înțeleagă dar nu-i reușea. - Atunci n-am reacționat cum trebuia. Tu ai fost așa drăguță… Acum înțelegea. Voia să-i mulțumească. \"Dar.. ce-a facut el?\" Nu-și mai amintea. Asta o făcea să se simta prost. În fond, se pare că el se gândise mult la asta. \"A zis ceva și eu n-am auzit?\" - Știi.. sisteme de valori diferite, ca și.. cu indianul și soția de origine americană. Era complet pierdută în spațiu. Un dialog cu un asemenea om era ca un imens joc puzzle căruia îi uiți piesele pentru că se colorează atât de încet încât te plictisești. - Atunci m-am gândit cât am de învățat în loc să-ți mulțumesc. Așa că.. vreau să.. îți mulțumesc. Acum. Aa… mulțumesc. - Nu-ți face probleme. Știam că așa gândeai, îi spuse privindu-l în ochi. \"Mda, dezacordată și falsă.\" Nu-l auzise spunând ceva atunci și nici nu se gândise la asta mai mult de doua secunde. - Și cum ți-am spus... s-au mutat la New York. Iar el i-a daruit o.. vacă, continuă el zâmbind încurcat, ca să-i arate cât o… prețuiește. Ce rost avea povestea asta în context? Nu mai conta. El era un artist al timidității, poticnelii și bâlbâielii. \"El cu ciudățeniile lui...\" Îl observa cu drag și nu se mai mira de ce spunea. - Ea nu i-a înțeles gestul pentru că nu știa cât de valoroasă era vaca în cultura lui. Uite.. așa am făcut și eu cu.. cursurile. Am gândit diferit… ca americanca, dar.. mă îndrept acum. În sfârșit înțelegea și ea. Îi arată, din nou, că în spatele cleștilor lui era o gândire vie, deși ades ermetică și blestemată cu o limba legată. L-ar fi strâns în brațe, dar asta l-ar fi blocat. Așa că a făcut ce făcea mereu, i-a zâmbit să-l dezmorțeasca. Brusc, el se ridică luând cana ei cu ceai de coacaze și scăpând-o de experiență. Cu tot cu cană disparu în cealaltă cameră. Ea rămase așteptând. \"Ce face?\" Se rezemă de cadrul ferestrei, \"ei, ce contează… așa e el\" și privi afară : soare, alei, tomberoane. Îl auzi mormăind ceva pe hol. Nu auzi exact ce spunea. - … vrut o vacă adevărată. Pufni în râs. \"Ce are acum cu vaca? Am priceput. Gata!\" Surâdea larg cu degetele răsfirate peste buze și se întoarse de la geam direct în ochii lui. O privea arzând, din spatele lentilelor copilărești, cu ochi de bărbat. Pentru prima dată, prezența lui o înjunghie în piept și o dezbrăcă de zâmbet. - Așa că ți-am luat una albastră… uite.. îți place Milka? - Și.. ne mutăm la New York? Întrebă ea încurcat și bâlbâit, împiedicat în sine. - Îndată ce ne căsătorim, îi spune și zâmbi degajat întregii lumi așa cum tu m-ai învățat. O privit-o o viață și a încărunțit. Și-a aruncat lanțurile departe si nu asupra copiilor lor. Apoi le-a adunat și le-a îngropat în ograda părintească. Și-a îndreptat spatele așa cum n-o făcuse niciodată adolescent fiind. A scăpat de toate lacătele, dar nu și de ceai. - De ce-ai povestit de noi la persoana a treia? - Pentru că atunci erau un tu și un eu diferit de cel de azi. - Atunci.. povestește de noi cei de azi. - Nu pot. - De ce? - Nici acela nu există… doar un eu. Să povestesc despre eu sau... povestești tu? - Povestea ar fi aceeași.
0125832
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Proză
Cuvinte
1.089
Citire
6 min
Actualizat

Cum sa citezi

Roxana Sonea. “Odată un indian iubea o americancă.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/roxana-sonea/proza/120352/odata-un-indian-iubea-o-americanca

Comentarii (12)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@cristina-petracheCP
Cristina Petrache
Extraordinar de frumos. Extremele de atrag nu ? Se atrag pina la contopire. Este un text pe gustul meu, m-ai uns la suflet.
0
@virgil-titarencoVT
Distincție acordată
Virgil Titarenco
foarte frumos chiar dacă finalul putea fi puțin mai clar. nu mi-a plăcut expresia \"O privit-o\". Mi se pare puțin neîngrijită. În rest textul ascunde un talent deosebit în redarea detaliilor și a dialogului. Mulțumesc lui Cristina Petrache care m-a făcut să observ textul.
0
@bogdan-nicolae-grozaBG
Bogdan Nicolae Groza
Iubirea se paote manifesta peste tot si in varii feluri. Proza ta, care dezbate un subiect superfluu, dar niciodata plictisitor daca stii cum sa-l oferi cititorilor, are duiosie, o usoara naivitate a sentimentelor traite de personaj, si un dialog placut, care face din textul tau, o placuta lectura.
Totusi, de ce nu ai plasa personajele in Romania, de pilda sa sune, Ardeleanul si mulatra, studenti in Bucuresti, de pilda? :))
0
@roxana-soneaRS
Roxana Sonea
Cristina, intr-adevar, contrastele se atrag, asa nu se plictisesc niciodata. Ma bucur ca ti-a placut textul, toti ne regasim la un moment dat in el. :)

Virgil, ai dreptate, trebuie slefuit. Multumesc mult de aprecieri si astre. :) Si Cristinei pentru trasul de maneca. Sper sa mai popositi pe pagina mea si in alte dati.. a, si sa va placa ce gasiti!
0
@roxana-soneaRS
Roxana Sonea
:)) Hm.. ce i-ar fi putut oferi de inimaginabil pret ardeleanul mulatrei? Un miel? :) Se poate si asa, fiecare cultura are volorile ei. Dar, desi titlul numeste un indian si o americanca, e doar metafora definirii unei valori universale (iubirea) in culturi diferite, in oameni diferiti. Textul se poate aplica in orice colt de lume. :)
0
@dacian-constantinDC
Iubirea indianului, fie ea chiar și pentru o americancă, e cât se poate de serioasă și de asumată. Vie și adâncă. Îl citiseră oare, Crina, pe E.M. Forster cu \"A Passage to India\"?! Sau poate pe Rushdie?! Eu îl citesc și recitesc pe Rushdie, împrumut foi, dar de vaci nu am parte ! Semn că sunt la dietă autoimpusă și că realul adolescentin pe care l-ai surprins tu aici încântă mai mult decât toate ciocolatele Milka de la care mă abțin !
Dincolo de postcolonialismul lui \"un indian iubea o americancă\", textul tău m-a dus cu gândul la Mihail Drumeș.
Un vals reușit și cu final sincronizat.
0
@roxana-soneaRS
Roxana Sonea
Nu, trebuie sa recunosc ca nu l-au citit decat pe Louis Bromfield cu \"Vin ploile\" la o varsta foarte frageda, ceea ce a marcat o reala admiratie si curiozitate vizavi de India, dar asta nu a influentat scrierea de mai sus. :) M-a inspirat o intamplare cat se poate de romaneasca si de naturala pentru adolescentul impleticit in sine.

0
@scorus-ilincaSI
scorus ilinca
mie mi se pare ca ai fost foarte clara in privinta \"originii\" indianului....nu cred sa fi fost vreun arghezi sau blaga indieni.....cat despre poveste....o frumoasa declaratie de dragoste, simpatica si induiosatoare in acelasi timp cu un final nemaipomenit! bravo!
0
@roxana-soneaRS
Roxana Sonea
Da.. traiasca indianul autohton cu sensibilitatea lui. Ii datorez lui aprecierile primite intr-o oarecare masura.

Mai treci pe la mine. Sper sa te incant de fiecare data! :)
0
@dumitru-ionutDI
dumitru ionut
Chiar te pricepi,am citit textul asta pe nerasuflate parca vroiam sa nu se mai termine,poate si din cauza ca ma identific oarecum cu personajul.
Bravo, tine-o tot asa! Un sfat continua povestea,punand-o pe ea in diferite ipostaze.
0
@roxana-soneaRS
Roxana Sonea
Nu e o idee rea, insa o continuare in special al acestui text ar fi destul de greu de facut : i-am cam casatorit..:)

Oricum, ea o sa mai apara.
Multumesc de trecere si mai hai :)
0
@roxana-soneaRS
Roxana Sonea
a! nu \"al\".. traiasca gramatica limbii romane, poate-o invat odata
0