Viața se dezvăluie
Trecerea timpului devine irelevantă
Conștiința colectivă din care fac parte
Ajunge la maturitate
Și roadele ei salvează pământul,
Iluzia morții se pierde în
Palmele-mi respiră muzică
Și-apoi cântă pe o foaie albă pură
Cuvinte mari și mici, ce sună lin și curat,
Sufletu-mi e plin de proză neinterpretată,
Așteaptă un semn de la dirijor
Dar nimic!
Frumusețea mea a obosit
De-atâtea strigăte ce-ndură, de lumea asta suferindă
Aș vrea să pot să duc povara lumii
Dar nu pot…
Mă împiedic în gropile neasfaltate, cu smoală neagră-cenușie
Pe
Fluturii își scutură magia
La sfârșit de vară,
Florile-mi zâmbesc adio
Și îmi lasă sămânța speranței de noi primăveri
Sufletul meu de artist seacă de dorul de a zbura
Gândurile mele aduc ploaia
Berzele joacă un dans de rămas bun pe cerul vast, senin
Clopote se aud în larg,
Duminicile sunt sfinte la țara
D-zeu e mai aproape decât aș fi crezut
Adierea caldă îmi aduce aroma de fân
Barza se plimbă grațioasă în grădina plină cu flori vii
Aș vrea să fiu ca ea lipsită de griji,
Dar sunt încărcată de cuvinte grele
Ce mă trag la pământ
Buzunarele-mi sunt pline de chicoteli
Scrisul e o boală incurabilă,
Un virus ce n-am cum să-l opresc
Un blestem ce zace în mine…
Cânt să mă vindec de harul primit
Cânt pentru tine
Și scriu pentru mine
Căci mor de
Este o zi obișnuită de miercuri, se aude zgomotul unui meci foarte agitat în fundal. E campionatul de fotbal, iar. Hmm au trecut patru ani!
Părea că era ieri când ne-am certat că nu avem plasma și
Sufletu-mi e un copac
Cu dese ramuri și-ncâlcite
Ce văd lumina mai opac
De mari furtuni fiind zdrobite,
Inima-mi e un izvor
Ce din iubire izvorăște
Curge lin și mai cu dor
Când la
Cu ochii văd ce cu sufletul nu simt
Cu buzele sărut ce urechea nu aude
Cu mâinile ating dragostea ce n-o cunosc,
Sunt un covor de flori moarte pe sicriul viu al planetei noastre
Sunt o adiere de
Încerc să șterg smoala de sub unghii,
Dar nu pot
A rămas înfiptă în carne
De când mi-am săpat drumul uitării,
Mulțimile de pe străzi își târăsc inimile ostenite ca-ntr-o zi de luni
Doar
Umbrele joacă piruete în sufletul meu
Și scot la iveală secrete nescrise,
Gustul iubirii se pierde în șoaptă.
Aș vrea să fiu sacoul de stofă dură
Ce-l purtai în toate anotimpurile
Îl agățai
Ador mirosul de ploaie de vară
Diminețile liniștite, când praful zilei de ieri s-a risipit
Când inima mea e plină de-o bucurie surdă
Pe care doar eu o percep tulburată,
Ador zâmbetul fetei de
Un gol imens îmi cutreieră sufletul
E un întuneric des de nepătruns
O rană sângerează și umple o mare roșie
De-atâta amar de suferință,
Îți pătrunde în fiecare atom al ființei.
Carnea de pe