Poezie
Analogie
1 min lectură·
Mediu
Sufletu-mi e un copac
Cu dese ramuri și-ncâlcite
Ce văd lumina mai opac
De mari furtuni fiind zdrobite,
Inima-mi e un izvor
Ce din iubire izvorăște
Curge lin și mai cu dor
Când la tine se gândește,
Ochii mei sunt visători
Și nu cugetă a plânge
Cu mii de fluturi ar vrea să zbor
Și tot nu le-ar ajunge…
Mintea nu vreau să mi-o ascult
Mereu mă ostenește
Pe ea îmi cere s-o consult
Apoi visele-mi zdrobește,
Aripi am dar nu știu cum
Avânt să-mi iau cu ele
Să inspir dezlegării viu parfum
Și să ajung până la stele.
001131
0