Tu Doamne,
Ce ne-ai dat iubirea și durerea spre învățare
Tu, ce ne-ai lăsat să ne oglindim în munți, în ape și în fluturi
Ca să învățăm mărirea
Tu, ce ne-ai lăsat să ne oglindim în noi
Ca să
în așteptarea ta am pus deoparte marea,
și, îndulcită, am să ți-o aduc la masă.
eu știu că așteptarea-i marea noastră,
e apa în care au să crească merii.
dacă aș glonțui copacii cu sentimentele mele
ar începe sa foșnească pană la haos
s-ar dezrădăcina
și-ar ascunde coroana în pământ
îi și văd bătătorindu-și pământul de jur împrejur,
apoi s-ar
mă doare dom’ doctor
și am trei copii nerostuiți
și rate la bancă
mă doare uterul.
un singur avort am făcut
și de atunci nu am mai visat cerul acela albastru.
am vrut să fac o fată,
de
oamenii sunt bolnavi de moarte
și triști caută leacul în veșnicie.
tu, bolnav de aceeași maladie,
mi-ai zis că viața e cel mai lung lucru pe care îl ai.
logica ta nu m-a dezamăgit
Această culoare caldă și dragă mie
În ziua aceea a fost tristă.
Plângea în ea și galbenul și roșul.
Mi-am spus că poate era de la frunzele ce-și vopsiseră toate moartea în portocaliu…
Sau
tăcurăm amândoi
și din-apoi și din-nainte
fără să știm,
câte cuvinte am fi sorbit
din ochi și minte
mi-e greu să adun acum,
frânturile de șoapte
amestecate,
roase,
sparte,
tăcurăm
Au venit fluturii
Și au luat copacii înfloriți din fața casei
Eu am zis că doar vântul le poartă zâmbetul alb departe
Dar ei plecau
Și zâmbeau.
Imi amintesc de un tei
Care a crescut cu mine,
Și-au strâns anii în mine
Luptă cât să încapă în iaduri întregi,
Speranță cât să deschidă poarta dinaintea lui Dumnezeu.
El face umbră prin noi.
Nu suntem păcate, suntem oameni
Și strânge
Timpul pe care ne construim visele,
Pe care ne proiectăm speranța
E al altor lumi.
Cât de mult îmi iubesc timpul,
Secundele lui înșiruite, cuminți și triste
Ca și mine.
Astăzi mi-am dat
n-am mai apucat
să ating minutul de fericire
pe care l-am așteptat atât de mult.
n-am mai apucat
să ascult bătaia inimii mele de om
la încrucișarea întunericului cu lumina.
n-am mai
Beau pentru această lume!
Cu toată minunea și putorile ei,
Pentru furtunile pe care le-am găsit
Mereu, în locurile cele mai liniștite,
Pentru sex și pentru copii murind.
Pentru florărese și
dacă m-aș lăsa să te iubesc
aș găsi în ochii tăi
toate cutremurele care au construit viața.
și pentru totdeauna aș înțelege
zgomotul lor.
dar nu o voi face, pentru că știu
că poarta ce îi
Ce lume dulce și
Clandestine mătăsuri
Se –nalță din câmpul abia
Umezit.
Ce farmec solubil
în sufletu-mi plânge
Din fânul ce stă pe câmpul
Cosit.
Ce rece paloare se-nalță
Spre ceruri
aseară am avut întâlnire cu anii de liceu
am dansat blues multe ore în șir,
am strâns la piept toată ființa lor,
pielea aceea fină.
anii mei de liceu sunt un bărbat brunet
dar cu piele fină de
Ce ar putea să spună un om când afla că va muri?
Se va mira oare că nu a știut asta încă de la primul strigăt de trezire la lume,
Se va indigna de faptul că a fost dus cu vorba...
De ce nu i s-a
bătrâna umbră apare gârbovită
cătând un loc să stea,
să-și odihnească, întorsătura largă, luminii datorată
și mi se-așează aproape de picioare
dau să o prind, și-o cert năprasnic
o întind,
Patima unui om în a spune
Mi-e greu,
Zâmbetul unui om în a spune
Banal,
Chipul unui om în extazul
Ce bine...
Totul, aici, prea străin
E de mine!
Lacrima unui om ce cade
Degeaba,
Pulsul
unui violonist
un cerc înalt, peste frunți se așează
luminile încet coboară spre scenă.
stau tacută în scaunul meu și simt
fiecare sunet ce-ncearcă un ritm.
un fluier ascuns de atâtea
doresc să îmi pierd mințile
le-aș lăsa la colț de stradă
le-aș arunca
și dacă ar veni dupa mine
aș alerga așa de repede
încât mi-aș agăța de arbori toate hainele care m-au însoțit în
CP