Aseară am întâlnit un bărbat
Era mai blând decât mine
El venea dintr-o lume perfectă,
Eu, din valea disperării.
M-am speriat!
Așa s-a terminat povestea noastră de dragoste.
bătrâna umbră apare gârbovită
cătând un loc să stea,
să-și odihnească, întorsătura largă, luminii datorată
și mi se-așează aproape de picioare
dau să o prind, și-o cert năprasnic
o întind,
Sunt văzduhuri
Pe care oamenii nu le văd.
Sunt tainele
Pe care ei ar vrea să le vadă.
Sunt și pietre pe lume
Și zâmbete
Și urlete de câini murind.
Apoteotice clipe
Și extaz în
Și-au strâns anii în mine
Luptă cât să încapă în iaduri întregi,
Speranță cât să deschidă poarta dinaintea lui Dumnezeu.
El face umbră prin noi.
Nu suntem păcate, suntem oameni
Și strânge
Patima unui om în a spune
Mi-e greu,
Zâmbetul unui om în a spune
Banal,
Chipul unui om în extazul
Ce bine...
Totul, aici, prea străin
E de mine!
Lacrima unui om ce cade
Degeaba,
Pulsul
dacă aș glonțui copacii cu sentimentele mele
ar începe sa foșnească pană la haos
s-ar dezrădăcina
și-ar ascunde coroana în pământ
îi și văd bătătorindu-și pământul de jur împrejur,
apoi s-ar
n-am mai apucat
să ating minutul de fericire
pe care l-am așteptat atât de mult.
n-am mai apucat
să ascult bătaia inimii mele de om
la încrucișarea întunericului cu lumina.
n-am mai
Beau pentru această lume!
Cu toată minunea și putorile ei,
Pentru furtunile pe care le-am găsit
Mereu, în locurile cele mai liniștite,
Pentru sex și pentru copii murind.
Pentru florărese și
Ce ar putea să spună un om când afla că va muri?
Se va mira oare că nu a știut asta încă de la primul strigăt de trezire la lume,
Se va indigna de faptul că a fost dus cu vorba...
De ce nu i s-a
și de-ar fi să scriu numai poezii
ar muri clipele de lângă mine.
nu pașii mă conduc pe mine.
ci părerile de rău.
și n-aș fi om dacă n-aș recunoaște
că mi-e greu
să râd, să plâng,
să sufăr și
oamenii sunt bolnavi de moarte
și triști caută leacul în veșnicie.
tu, bolnav de aceeași maladie,
mi-ai zis că viața e cel mai lung lucru pe care îl ai.
logica ta nu m-a dezamăgit
Aveam paisprezece ani când mi-am rupt mâna dreaptă
Și mama m-a lăsat să mănânc cu stânga.
Au trecut anii
Și eu …. trăiesc cu stânga
Aștept să mi se vindece dreapta,
dar se pare că lovitura a
Tu Doamne,
Ce ne-ai dat iubirea și durerea spre învățare
Tu, ce ne-ai lăsat să ne oglindim în munți, în ape și în fluturi
Ca să învățăm mărirea
Tu, ce ne-ai lăsat să ne oglindim în noi
Ca să
de-alungul vieții mele, am avut câteva momente despre care, prin prisma tuturor lucrurilor care le-am trăit pot să spun, acum, că au fost în echilibru.
Unul dintre ele ar fi acela în care, în zile
tăcurăm amândoi
și din-apoi și din-nainte
fără să știm,
câte cuvinte am fi sorbit
din ochi și minte
mi-e greu să adun acum,
frânturile de șoapte
amestecate,
roase,
sparte,
tăcurăm
unui violonist
un cerc înalt, peste frunți se așează
luminile încet coboară spre scenă.
stau tacută în scaunul meu și simt
fiecare sunet ce-ncearcă un ritm.
un fluier ascuns de atâtea
Au venit fluturii
Și au luat copacii înfloriți din fața casei
Eu am zis că doar vântul le poartă zâmbetul alb departe
Dar ei plecau
Și zâmbeau.
Imi amintesc de un tei
Care a crescut cu mine,
aseară am avut întâlnire cu anii de liceu
am dansat blues multe ore în șir,
am strâns la piept toată ființa lor,
pielea aceea fină.
anii mei de liceu sunt un bărbat brunet
dar cu piele fină de
Timpul pe care ne construim visele,
Pe care ne proiectăm speranța
E al altor lumi.
Cât de mult îmi iubesc timpul,
Secundele lui înșiruite, cuminți și triste
Ca și mine.
Astăzi mi-am dat
CP