Cristina-Monica Moldoveanu

Doctorul: Ai avut vreodată halucinații? Pacientul: Nu, ați văzut vreodată o schizofrenă? D: Ești încă virgină? P: Nu, până când voi întâlni bărbatul potrivit. D: Ai auzit vreodată voci

Diferența dintre muntele Everest și Groapa Marianelor Oare sînt păsări care se înalță mai mult decît coboară în adînc rădăcinile? M-a întrebat Alter-ego-ul. Nu vreau să înțeleg, a răspuns Eul meu.

doi îndrăgostiți își taie abrupt cărarea pe sub razele soarelui în nările lor freamătă praf cu mireasmă de mentă și iasomie uscată fiecare își duce mai departe glodul de pe tălpi uneori li se pare

doamne dă-o curată spunea bunicul meu când se adunau norii atunci ploua de-a binelea femeile aveau apă moale când se spălau pe cap sau spălau rufele bărbații primeneau apa din fântânile

Stau la marginea chioșcului de țigări și alte consumabile. Îmbrăcată în pantalonii mei de Charlot din pânză subțire, cu haina de postav gros care nu mă încape. Îmi mănânc felia de pizza de șase lei.

fiindcă toate îmi merg de-a-ndoaselea cum zicea topârceanu și primăvara poeților este mereu doar o copie la indigo negru a soarelui o eclipsă a muzelor pișcate de degete precum pomii de albine

Începând cu data de 23 martie 2012 am început să îmi șterg toate postările de pe internet, inclusiv pe acest site. Rog administratorii siteului să șteargă această postare dacă e dăunătoare

Viață de câine... Am cerșit libertatea în zadar pe toate siteurile unde s-a putut în România sau în străinătate. Fiindcă am vrut să trăiesc, să fiu o excepție, unul dintre sclavii eliberați. Am

ea învață ce înseamnă să uiți, ce înseamnă să cedezi fiecare vis pentru ca alte zboruri să fie posibile, și pe folii de staniol copiii zgîrie linii, cercuri și avioane, poate că ei cred că ochiul ei

Ce bine că nu sunt înger mamă! Odată, demult, am ajuns într-un câmp cu pălămidă și ardea soarele ca vreo sută de sulițe în spinare. M-am descălțat ca tot omul și am fugit peste buruieni până când

Misticismul, în sensul de modalitate de cunoaștere, presupune intuiții vagi și revelații parțiale și obscure care pot apărea din senin, în momentul în care conștiința subiectului părăsește

doi ochi negri sunt mai aproape unul de celălalt cu cât sunt mai aproape cu atât lumea e mai departe lacrimile nu au rost sub rimelul gros fardul vânăt închis se ascund multe cearcăne

jupoaie omul de viu. amintirile. clopotul galben al unei flori, clopotul din deal, la biserică. șuierul coasei prin iarbă. sudoarea strânsă în palmă și în plica dinăuntrul coatelor. pe

Un spațiu verde în spatele unui bloc de locuințe. Doi copaci înclinați își dau brațele peste câteva bănci vopsite în culoarea ruginei. O masă de șah pe care gunoierii mănâncă parizer cu pâine și

Sunt curioasă de un singur lucru – cînd a scris Ana Blandiana acest text? Trăim cu toții în aceeași matrice stilistică, cum spunea Blaga. Eu, fiind copil, trăiam în aceeași matrice stilistică cu

azi delirez împușcați-mă drept între ochi să rămână o gaură perfect rotundă ca într-o frunză să intre aerul proaspăt și soarele încetișor... până când sângele se shimbă în cheaguri violet

pe bulevardul aglomerat vorbele fugeau în mai multe sensuri oamenii m-au prins lângă o vitrină de pălării m-au înțărcat de cuvinte mi s-au scurs de pe buze precum laptele pe lângă botul

sunt unii oameni care vor să dezbrace femeia de propriul ei suflet, aceștia sunt cei care nu iubesc adevărul nici cu slujbă, care vor o femeie complet bionică, dar fadă pe mine cuvintele nu mă

Oare ce nu este în regulă cu umbra mea?, m-am întrebat în timp ce priveam ceasul. Era ora unu ziua, 2 ianuarie 2017. Într-o grădină părăsită, odată grădina mea, era un pom printre gunoaie, un pom pe

Primăvara pămîntul dansează cu burta goală, flămînd de ploi și uleiuri eterice din caliciul florilor, precum fata din Ipanema pămîntul e gras și cuminte, crește ca un colăcel de aluat