Poezie
Miez și inimă
1 min lectură·
Mediu
Oare ce nu este în regulă cu umbra mea?, m-am întrebat în timp ce priveam ceasul. Era ora unu ziua, 2 ianuarie 2017. Într-o grădină părăsită, odată grădina mea, era un pom printre gunoaie, un pom pe care îl știam când eram mică. Era încă la fel și aproape normal și real. Nu fusese sufocat de gunoi, barbarie și sălbăticie. Unde mi-am lăsat inima? Poate că este încă acolo sub scoarța acelui copac. Am plecat din oraș cu scopul să merg acolo lângă acel copac. Când m-am întors, copacii din fața ferestrelor mele din oraș erau nebuni. Cu adevărat nebuni, ca în desenele lui Van Gogh. Știu că i-am văzut mai demult într-un album de artă și încă mi-e dor de acea grădină, unde o minte imaginară a săpat un fel de mic mormânt pentru cine știe ce.
târându-se prelung,
ce este în neregulă cu umbra mea?
ora unu...
043.902
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 149
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 4
- Actualizat
Cum sa citezi
Cristina-Monica Moldoveanu. “Miez și inimă.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/cristina-monica-moldoveanu/poezie/14102456/miez-si-inimaComentarii (4)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
OAOAOttilia Ardeleanu✓a actualului în trecutul ca o umbră. sigur că lucrurile marcante rămân. inima parcurge traseul la fel de tânără!
0
CMOttilia, îți mulțumesc. Exista și poate că mai există încă o romanță din vremuri vechi ”Inimă, de ce nu vrei să-mbătrînești?” cu Ioana Radu, de care îmi aduci tu aminte. Lucrurile au mersul lor în lume, inima este și ea un lucru, uneori bate ritmul ei împotriva modelor, dar mereu de partea sufletului.
0
RR“Nu este în regulă cu umbra “ ta faptul că aceasta se “târăște prelung” pe pământul în care “copacii nebuni” și-au înfipt rădăcinile ca niște gheare lungi, provocându-i plăgi, mă întreb cine i-a făcut pe copaci nebuni, poate fiindcă, influențați de mișcările haotice ale oamenilor, și-au pierdut răbdarea de a sta în siderare, și ar vrea să umble ca oamenii.
0
CMRăzvan, îți mărturisesc că printre oameni n-am întîlnit niciodată o disperare mai grăitoare decît a copacului care urlă prin gura unei scorburi, n-am întîlnit niciodată o tristețe mai sfîșietoare decît a buturugii care plînge prin stropi de clei ca sîngele închegat și bureți agățați de ciot, n-am întîlnit niciodată o nebunie mai dureroasă decît a copacului care crește haotic mii de rămurele direct din ramura mamă sau crește ramuri strîmbe și labirintice în ciuda aparentei sale libertăți către cer.
0