simțire

Mulțumesc Ottilia. Este însă vorba de natura exterioară (eu nu sunt o poetă romantică). Cel mai adesea așa se întâmplă, ca și în certurile dintre oameni. Dacă unul e calm cu adevărat, celălalt urlă și uneori și reciproca e adevărată. Eu îți doresc viață liniștită, deși zbuciumul e mai liric. Azi se zbate cerul a furtună în București și tocmai am descoperit că unele fulgere, dacă sunt pe direcție orizontală, nu au tunet sau tunetul e foarte slab.

nu este o urare, ci o concluzie după lectură. scuze dacă așa s-a înțeles. acel semn a transmis altcumva. dar mi se părea că simplul punct nu traduce zbuciumul vieții.
dacă este vorba de o furtună exterioară este cu atât mai bine. furtunile, fie interioare, fie exterioare, nu aduc nimic bun. ele se dezlănțuie și calmul de după ar putea fi redat de un senin sau de o tristețe, cine poate preconiza?!

ești pricepută la cuvinte și asta contează cel mai mult.
spor în continuare!

Ottilia,
am înțeles de la început semnul tău de exclamare, dar nu mi-a plăcut fiindcă e culmea, viața mea a fost timp de 44 ani (e ceva) culmea calmului și liniștii, în timp ce alții se agitau în jurul meu, lucru care mă rănea uneori, dar aproape niciodată nu mă enerva, fiindcă așa e temperamentul meu.
Încă un lucru: aici au fost nori și fulgere adevărate în București, 25 mai 2015, dar primăria a preluat controlul cu fulgere artificiale și ploaie nu a mai fost. Nu știu de ce ei consumă bani pentru așa ceva, pentru omul obișnuit, cum sunt eu, este neplăcut. Erau lumini puternice aprinse periodic, regulat, cu aceeași intensitate aproape, în același loc. Alteori ei scanează cerul nocturn cu lumini puternice gen reflectoare, în direcții diferite, nu știu de ce, parcă se joacă. Chiar când e senin uneori. Aceste lumini au început să fie utilizate acum câțiva ani. Nu știu sigur dacă nu cumva fuseseră și mai demult, și eu poate nu le observasem. Oricum, din când în când, sunt și artificii, deși nu sunt sărbători. Unii spun că sunt nunți de oameni bogați. Dar luminile sunt evident altceva.

N-aș vrea să te supăr dar ce fel de simțire e asta? "creșteau unghiile și părul lungi către lună". Noapte de noapte ai contemplat luna până au crescut unghiile și părul? Nu știu de ce, aș fi renunțat la "către lună".
"oribil de frumos" reprezintă o contradicție, dar să zicem că merge ca "bun rău" totuși deranjează, am impresia că vrei să epatezi.
"o mare tunsă cu foarfeca"! Doamne ferește!
Apreciez:
-"călcâiul meu era gingaș și rotund ca un sân de amazoană ca un măr dulce, mă învârteam în loc să merg"
-"se făcuse liniște totul era simplu bătrânii încă spărgeau lemne și trenul personal fluiera aici fusese o gară acolo fusese o fântână roată după roată"

În sufletul tău de poetă, a mai căzut un pod care te lega de ceilalți, s-a mai stârnit o furtună așezând dezordinea și haosul peste o ordine aparentă, ai pus marea într-un desen pentru a o putea tăia cu foarfeca, sinele se învârtea într-o spirală inversă, pentru a atinge punctul ce îngloba în el esența.
Poeții au senzitivități exacerbate, de aici vine dorința lor de liniște, de calm și de solitudine.

domnule Diaconescu, mulțumesc pentru interpretare.
Răzvan, tot ce spui e fals în întregime.

O poezie foarte reusita, am apreciat mai ales ultima parte, cu parintii si personalul... foarte frumos si atat de simplu spus dupa intreaga tevatura de mai sus. Oribil de frumos are o anumita intensitate in poezie, chiar daca, rupt din context, pare cliseistic. Fara el, poezia nu era oribil de frumoasa.

mulțumesc Sorin pentru cuvintele tale frumoase

Liviu, sincer, sunt copleșită și îți mulțumesc mult. Nu am o părere prea bună despre textele mele, dar chiar asta cred și eu despre poezie; contează mai puțin sensurile, mai mult sau mai puțin comune, sau înțelesul, cât forța de transmitere sau expresie a unei poezii.