cristina minea

Sunt pământ din pământul, din care a crescut carnea ta în ritmul ploii păgâne. Mă tem să fac gesturi ample, să nu rănesc aerul cu degetele. Aș vrea să zburăm împreună despre iubirea asta atât

Săruturi în zigzag sub plopi negri… Ce păcat că aducerile-aminte nu sunt de spălat ca oricare altă cămașă; cămășile astea sunt țesute cu fir de suflet și sânge în carnea moale. Altfel le-aș

Îmi place să ascult Mugurii din palma ta Să-mi acopăr umerii Cu tihna albastră Îmi place să-mi alunec De-a lungul coapsei Buzele Și așteptările.

după \"și\" e doar mersul prin pustie, e golul de după lumină, e frigul când te privesc așa închis, ca lemnul de sicriu; după \"și\" sunt eu, abia descinsă din caleașca aurită, cu ambele

Aveam ani puțini și nu înțelegeam de ce bătrânii aceia mărunți se încăpățânau să rămână triști. Pe atunci, păcatul suprem însemna pentru mine să plângi în fața unui pom abia înflorit. O pasăre

Soarele Pe o stradă gri-violet Leneșe urme de sandale romane Bărbia și gâtul unei femei Abia se întrezăresc Pe sub pălărie.

celelalte cuvinte/ pe care ți le-am zis doar în gând/ într-un gând autumnal pieziș/ sunt suficiente să-ți încălzești mâinile/ sunt cuvinte pe care le simți/ în cafeaua cu lapte de dimineață/ în puful

E o dimineață cu fluturi Dalele străzii surâd a oțel Îmbrățișate strâns Clipele se cer Oamenii se mișcă în oglinzi Premoniție de ultim sărut E o dimineață cu fluturi - atât.

Sunt singură Cum e firul de nisip cântător Între liniile din palma bine încuiată Sunt singură Numai cu ochii tăi Sub care mă mărunțesc Mă despic Mă împart Și mă rătăcesc Fâșie cu

Gravat în mâlul lacului Ca o mare cruce Ochii deschiși larg Peste laturile durerii Corpul meu. Mai sus de verdele acru Descompus și livid Grămezi de albastru Presat Ca un borcan ticsit Cu

Poate că plăcile tectonice supurează și sângerează acum dar dacă noi ne iubim întru albastru și auriu ce mai contează Lângă brațele care strâng lângă picioarele care dansează e ochiul

Să încolțești ca o idee fixă Și dintre darurile toate Să fii un pic atins de viață Și tot un pic atins de moarte

Irișii verzi înnoptează în lacrimi. Unde se grăbesc toți oamenii ăștia să plece? Oare nu știu că e iarnă și bezna e rece și pământul e rece și marmura-i rece? În visul meu, chipul lumii e

să adormi într-o lalea luminată de o stea sub un cer de peruzea draperie de mătase - cerul strălucirea-și coase cu luceferi și cu stele rătăcită printre ele luna - minge aurie stă

Semne de primăvară O pasăre mă strigă pe nume Ca în copilărie Verde cald Glasul tău când și când Printre acordurile lui Santana Au trecut 1 an ½ și 6 zile Albastru amar Obsedanta întrebare