Cristiana Popp

Ma intorc cu pareri partial autorizatea, daca zici tu asa.
1. Fara urma de indoiala prima varianta daca:
-imi demonstrezi indubitabil ca persoana e in deplinatatea facultatilor mentale (nu exista nici o metoda), dar sa zicem ca ma multumesc cu afirmarea ca are discernamant;
-ma asiguri ca in timpul ramas ei spre supravietuire nu va fi curabila (asta e posibila pentru un numar mare de boli, dar nu pentru majoritatea celor care te pun in aceasta situatie)
Ma asiguri ca isi doreste sa moara tot timpul si nu doar azi sau doar saptamana asta (nici asta nu e chiar imposibil de demonstrat)

2. Daca vorbim de come depasite, chestia e legiferata, standardizata. Daca vorbim de dementi, retardati, handicapati sau alte asemenea categorii de bolnavi, parerea mea este indubitabil nu. Pentru ca aici faci un mare abuz. Nu poti patrunde in lumea acelei persoane. Uite, exemplu: un copil cu Down (sau un adult). Te asigur eu ca e incurabil, ca e neajutorat, ca nu are discernamant, ca sufere (sau cel putin viata lui pentru mine sau tine implica suferinta, dependenta, umilinta). Dar e foarte posibil ca in forul lui interior sa ii placa viata. Asa ca nu ai de unde sa stii. Si de unde stiu eu ca azi nu vor fi eutanasiati cei cu Down, maine cei cu schizofrenie (tot incurabili) si tot asa pana se ajunge la purificare, Si se ajunge la citatul dat de Mihai Zabet.

3. Mai bine de banii astia il ajuti sa-si invinga handicapul. Indubitabil nu. Esti om si poti trai fara un picior, o mana, nu mai zic de un san. Atunci mai bine ii lasam sa moara de gangrena sau cancer de san si nu ne mai obosim sa-i salvam ca sa aleaga ei dupa aia.

4. Ai acest drept si ti-l poti exercita. Tu si oricine altcineva. Sinuciderea este, aparent o optiune. Dar crede-ma ca nu se sinucid decat oamenii bolnavi psihic (psihoze acute sau cronice). Nu vorbesc acum despre miile de tentative de suicid. Bea si Lenuta cinci piramidoane ca a parasit-o Vasilica si gata sinuciderea. Acesta poarta numele de comportament parasuicidar, include o doza de psihopatie, dar nu are a face cu dreptul la moarte.
bref: Psihoticul este bolnavul psihic cu alte in regula. Aici intra: schizofrenia, psihoza maniaco-depresiva, psihozele reactive si dementele (de evolutie sau involutie). Psihoticul nu are discernamant, nu este curabil, nu il poti intreba daca vrea sa moara, nu il poti ucide pt ca are si el o lume a lui, daca se sinucide o face in urma bolii (suicidul ca manifestare medico-legala a psihozei).
Psihopatul este un psihotic nedezvoltat. Se afla la limita intre omul normal si psihotic. Discerne binele de rau dar nu are simtul necesitatii de a face bine. Stie cand face rau dar nu-i pasa. Poate fi intrebat daca vrea sa moara si nu va vrea. Nu e bolnav, deci nu se pune problema curabilitatii. Este un potential pericol pentru societate si poate fi tras la raspundere. Nu se va sinucide pentru ca e egoist, dar va apela la comportamente parasuicidare.
Revin. Teoretic cel putin sinuciderea este un act patologic. Chiar un om perfect normal poate avea un moment de psihoza acuta in care sa actioneze. Pentru ca acest drept la moarte este impotriva celor mai puternice instincte atavice: conservarea individului si a speciei. Si cand le incalci inseamna ca ti-ai pervertit patologic firea umana si animalica.
Am scris mult si sper eu ca nu prea tehnic. Si sper ca s-a inteles ce vreau sa spun. E doar parerea mea de om trecut prin astea, ca spectator si nu numai.

Mihai, rectific. Am inteles perfect ca tu nu esti de acord. Eu consider ca ai pusw acolo citatul ca sa demonstrezi ca o chestie care e scrisa foarte bine si suna foarte frumos ajunge in practica crima si tehnica de epurare.
Eu sunt crestina, dar la serviciu sunt medic. Si iti spun ca sunt oameni care suporta chinuri atroce dar isi doresc cu ardoare chiar si o clipa de viata in plus si altii care isi cauta moartea. Deci tu, medic nu poti decide. Fiindca nu exista protocol standard. Si unde nu exista astfel de protocol si e la latitudinea aprecierii personale si subiective a medicului se vor comite numeroase abuzuri. Pentru ca omul e supus greselii si poate avea gandiri profund eronate. Am zeci de exemple dar nu o sa le dau aici.
Uite scriu ceva dintr-o gluma adevarata primita pe net. Te asigur ca e real ce voi scrie aici, chiar daca are aspect de anecdota. Daca ar veni la tine o femeie insarcinata, bolnava de sifilis, care are acasa 8 copii dintre care un orb, 3 surdomuti si un retardat psihic, ai sfatui-o sa faca avort? Ei bine eu sunt impotriva avortului cu orice alt scop decat terapeutic. Nu as face niciodata asa ceva nici mie, nici ca medi. Il consider o crima, dar in cazul asta vad rostul terapeutic si profilactic al intreruperii de sarcina. Si te anunt ca tocmai l-am omorat pe Bethoveen inainte de a se naste.
Pentru ca atunci cand ai in mana viata si moartea orice eroare e o catastrofa. Si erori ni se intampla tuturor.

Intervin si eu cu toate ca la o oarecare distanta de subiectul initial.
Dragii mei, cred ca aveti doua pareri exact la extreme: una e cea din Mein Kampf, rezumata de mine: hai sa-i omoram pe toti cei purtatori de handicap si alta cea aparent religioasa si umana: corpul nostru si Dumnezeu ne vor alge clipa mortii.
Eu vreau sa va spun ca teoretic exista o varianta de mijloc. Aceea prin care un om in deplinatatea facultatilor mentale si confruntat cu o boala mortala si incurabila sa aiba posibilitatea alegerii. Tocmai inspiritul acelei demnitati. Pentru ca nu moartea e cumplita, ci sa mori dupa ce ai pierdut ultima farama de demnitate.
O sa-mi spuneti ca atat timp cat esti viu nu poti pierde demnitatea. Ba da, domnilor, cand esti complet imobilizat si porti pampers ca un nou nascut in timp ce oameni de varsta ta seduc femei si danseaza, merg la biserica si biblioteca, rad si plang fara sa tina altii batista, ei bine atunci demintatea umana e o batjocura.
De ce am zis teoretic? Pentru ca nu stii niciodata cand cele doua conditii expuse de mine sunt indeplinite. Cand disperarea inca nu a luat locul luciditatii. Nu stii daca maine nu va fi vindecabil ceea ce azi e incurabil. Si de aici multiple probleme etice.
Eu m-am confruntat cu o decizie mult mai simpla si legiferata. Sa intrerup manevrele de resuscitare la un pacient aflat in stop. Normele medicale si protocoloale preved un timp limitat de resuscitare. E cumplit sa te opresti, pentru ca pana in clipa ultimului soc sau ultimei compresii speri ca pe monitorul atasat vei inregistra activitate cardiaca. Si apoi urmeaza linia izoelectrica si aparatul tiuie parca in semn de protest. Iar tu stai si te uiti la el. Si nu e usor.
Si mai e varianta (incercata si asta) de a decide cand suspenzi suportul vital unui pacient aflat in moarte cerebrala (termenii sunt la limita medicala, nu gresiti dar nici exacti). mai exact cand ii opresti aparatul care respira pentru el si abandonezi ideea ca o sa-l mai trezesti vreodata. Iarasi sunt protocoale bine stabilite. Iarasi te simti ca un calau idiot care omoara un condamnat inocent.
Sincer nu cred in posibilitatea legalizarii euthanasiei. Si mai sincer va spun ca in cateva cazuri mi-am dorit sa am forta psihica necesara de a aduce moarte unor pacienti de ai mei, de vreme ce viata nu mai puteam sa le ofer. Disperarea lor n-as vrea sa o simtiti, nici macar de la distanta.
Decizia e grea si discutiile aproape inutile. Asta e doar o parere neautorizata.

Ioana, ce e aia poezie poetica eu nu stiu. Ca nici pleonasm nu-i pot zice. In alta ordine de idei mai poetic mi se pare comentariul tau, desi nu vad legatura cu textul de mai sus.

Si de la mine, Silvia. Cuvinte...

Bogdane, eu chiar nu stiu Bucurestiul, asa ca poti sta si in Regia de Termoficare daca e langa Carrefour. Dar pe acolo doar intra microbuzul in Bucuresti si eu cobor la alta statie. Taci!

Alma, m-ai prins. Astea, dragutele de ele, sunt doua poezii paralele care se intalnesc la Gorjului. Prima poate ca e buna, a doua imi place mie. Si poeta inca nu ma simt, dar ma simt bine in chestia asta de am descoperit-o acum si de voi ii ziceti poezie. Nu stiu cat o sa dureze starea asta pentru ca s-a nascut sub atingerea altui om. cariua nu incetez sa-i multumesc chiar daca el crede ca faurit un monstru.
In Alma aia Mater e loc si de o stagiara mica din Oltenia?
Multumesc de trecerile intotdeauna constructive in pagina mea.

Moni, multumesc de fidelitate. Parerea e reciproca. Si... as vrea eu sa fiu asteptata, numai ca am pierdut si azi microbuzele.

Silistene, multumesc de stea. Ca intotdeauna onorata si ca intotdeauna n-am priceput nimic. Noi sa fim sanatosi.

Alin, in manualul de Geografie eventual. Poti sa te joci in continuare de-a iubirea. Jocul meu se cheama altfel. Iubirea e exclusa din start prin regulament.

Daniel, si tu m-ai prins: doua poezii. Una sarcastica si rece, a doua pentru sufletul meu. Prima pentru el, fiinta rationala, barbatul-vanator si stapan si a doua pentru mine, femeia-suflet pe care o ranesti cu aceeasi vorba cu care o mangai, totul depinzand de o nuanta subtila. Finalul e o dorinta materializata de cateva ori, dar prea rar si prea putin. Deocamdata.

Poeziile de azi mi se pare ca sunt dezvoltarea unei poezii mai vechi scrise de tine. Unde fiecare era doar un vers. Acum regasesc doua poezii distincte si totusi inmanuncheate, legate prin titlu si prin realizare.
Inca mai am cate ceva de inteles din ultimul vers. Inca...

Ina, iertare ca ma iau la discutii cu epigramista de Anda aici.
Ma, eu nu stiu sa fac epigrame, dar incerc mai jos sa dau o replica. Slaba de tot.

Ca suntem fete, Anda, zau e bine
Chiar daca bila ne mai joaca feste.
Sa fi fost domni, avand vreo doua bile
Cum explicam problema la neveste???

Aceasta este o proza veche, din copilaria mea, pe care am mai periat-o putin si am adus-o la lumina la insistentele unei prietene.
Andrei, l-am citit si eu pe Kamma la recomandarea ta. Placut.
Elena, scena de la inceput se vrea repetata cuvant cu cuvant pentru a te aduce mereu la inceput. Doar ca se modifica un mic amanunt. Daca vei citi atent vei vedea care.
Ina, da am vazut si eu. Am mai modificat din mers ca aparea si mai des, dar o sa mai schimb cate ceva. Cu zambetele sunteti responabile tu si Anda, nu ma bag.
Multumesc tuturor de trecere.

Azi am citit toate vorbele cu Miriam. Nu pot sa zic decat ca m-au emotionat pana la lacrimi si mi-am amintit din nou ce mult imi doresc un prunc al meu. O, Doamne, copilul asta al tau face miracole cu sufletul meu si la ora asta tarzie si cu lacrimile mele.

Si mie imi place prima parte.
Elena, iti multumesc pentru fidelitatea cu care ma citesti si pentru incredere.
cele bune sa fie cu noi,
Cristiana

Imi permit sa intervin si eu. In limba romana \"destept, desteptat\" mai are si sensul de trezit din somn si presupun ca la asta s-a referit Gabriela. Dar intr-adevar, datorita sinonimiei cu celalalt sens constructia este nefericit aleasa.

Sa stii ca am zambit desi ti-am simtit disperarea. Off, mai copil inocent si frumos, de ce umbli tu cu limba scoasa dupa iubiri din astea shakespeariene. O sa vina si femeia ta, nu avea grija, dar o cauti asa de atent ca sigur treci pe langa ea.
Textul e bun, de un umor amar, pe alocuri taios, chiar cu mici doze de sarcasm. As renunta la P.S.-ul ala, ca parca incepi sa-ti plangi de mila. Si daca faci asa ceva vin la Bucuresti si iti incretesc (si) urechile.

Mie poezia asta mi se pare adolescentina, iar blestemul este de un teribilism specific varstei. Poate mai tarziu ai sa intelegi ca niciodata, nici in gluma, nici in poezie nu ai voie sa blestemi.
in rest, despre poezie pot sa-ti spun ca ar merita slefuita. Nu e tocmai rea, dar sufera de un aer scolaresc si de multe repetitii care nu intaresc ideea. Verbul a plange e atat de frecvent incat devine obositor si nu mai spune nimic.
Succes in a o face mai buna, fiindca simt ca poti.

Ma bucura trecerile voastre, ale tuturor ca pe un copil si va multumesc pentru emotia asta.
Thais, asta s-a si vrut, un poem de pe alte vremuri.
Vlade, in sfarsit ceva pe gustul tau. asta da bucurie.
Cristian, uite steaua. Daca n-o dadea nimeni ma gandisem sa o pun chiar eu. :)
Daniel, frumos ai comentat, mai frumos decat scriu eu si n-am prea inteles, dar ma mai documentez (cum ziceai? Lol, parca). Mi-e tare dor de necunoscutul asta dar...
Nic, trecerea ta pe aici e o mare onoare. Stiu ca nu comentezi prea des si chiar ma bucur ca ai facut-o la textul meu. Puternic e scriitorul si cititorul, poezia e doar cuvant.
Mae, ai dreptate privind incheierea. Poezia asta e scrisa dintr-un condei si are, in mod profund doua parti: una a daruirii mele pe care o visez ideala si o simt imposibila si a doua a cuvintelor lui frumoase risipte prea rar fiintei mele si carora le duc dorul. Multumesc de fidelitatea cu care ma citesti.

Ma, voi ma criticati in lipsa, dar v-am prins. Ina, aia cu boldurile era o atentionare subtila, dar atat de subtila ca m-am prins numai eu. De obicei folosesc italice si foarte rar dau citate in comentariile mele. Asa ca daca vezi un citat, uita-te bine dupa bolduri.
Cris si Cristiana e tot eu. Dar Anda imi scoate vorbele din context si le interpreteaza nedrept (aiurea). Anduta draga, am zis labilitati psihice, nu boli, distanta e maricica. Si tu chiar aveai nevoie de mine sa-ti spun asta cu labilitatile??? :))) Ia scrie tu o epigrama despre asta.
Alex o fi fiul Andei, ma gandesc, ca la altcineva nu ma duce capul.
DEspre cutremure numai de bine, ca mie imi plac.

Poezia in general nu se poate demoda, e in noi toti.
Cat despre poezia mwea: ea e usor invechita, dar nu demodata. Pentru ca n-o las eu sa fie.

Poate cea mai dura poezie a ta, sau cel putin eu asa am receptat-o. Foarte frig azi in pagina ta, Ted, foarte frig.
Imi place poezia asta, cu grotescul ei cumplit, blasfemic pe alocuri, cu revolta ei prea stridenta pentru a nu fi dureroasa, cu tacerea cu gust metalic pe care mi-a daruit-o.
Preferata mea e VI, dar si I mi-a lasat destule impresii incrustate pe suflet. Frig...

Am trecut pe aici si am simtit raceala poemului tau. Mi-e frig acum, ca unui prunc avortat in zapada.

Felicitari, frumosii mei, pentru montaj. Felicitari, Alma, pentru idee.

Michel, vin si eu aici si iti spun: sa fii fericit precum meriti si un pic mai mult, sa fii iubit precum vrei si un pic mai mult, sa iubesti precum poti si un pic mai mult, sa traiesti frumos si demn si sa nu-ti fie niciodata rusine sau frica.
cu drag, Cris