Lui Michel, toamna albă a Lunii

motzoaca

acum când îți scriu te mângâi pe cuvinte
învelit ți-e sufletul într-o blană de pisică și toarce
uită azi de moarte pe tine nu te va atinge
s-a închis în labii de scoică și plânge



brown sugar

în iarna asta luată de revere
pe strada fin demachiată
fac contrabandă alterantă
cu trup cărnos de revolvere

ioana

ai căzut la înțelegere cu o limbă de zmeu
zborul lui se amâna din cauza ceții
capetele i-au intrat in coliziune
gratarele moi inventeaza spume
tu stai cuminte în marsupiu
între doi solzi metalici ți-ai legat hamac
privești în papila gri de carton
baby, răspunde!
nu mai are ton...

carina

Din partea mea? Un La mulți ani cu mulțumiri!

cory

nările linse în discuții metafizice își telegrafiază în fire de salivă
o lume umbra în onix desenată pe acoperișul pulpei toamnei gureșe
împrejur tămâia își zvârle îndărăt iedera însângerată în fuioare despletite
arcuind monosilabice ecouri de mătase îndoliată de limba încinsă
a unui șarpe cu gâtul frânt de plescăitul greu al apei neechilibrate
de resturile lipton tea cu ciuful negru smog bătut în stihuri din Coran

aminda

era o fugă ca toate
care urmaseră calea viorii în
tocuri înfipte în călcâie
sufla și vântul tremolo

ducea cu el și păr și trepte
pe undeva se împleteau norii
sfârșitului obscur și căutarea
devenea îngânare silabisită
în ruine

niciodată parisul nu mai luase
nici în brațe nici din
croissant de lună ursitoare
3 milenii în 3D și lacrimi
brodate în asfalt în perle
și căzături surde

tempus vernum urlam în
șiroaie prin lumea plină
de saloane și picturi
îmi ocroteam negrul de
vie en mis en scene

eu, actrița ciorilor
cu doliul sfâșiat
d\'amour lugubre
de frunze
de cimitir

andakim

Succesul are multe fețe, dar rareori e statornic. Mare, cu adevărat, este când îți aduce prieteni care nu te părăsesc niciodată.
Lansarea cărții tale a fost unul din acele momente care bucură nu numai pe sărbătorit, dar și pe prietenii lui, cu un sentiment de mândrie.
Mi-am rotit ochii asupra lumii alese care te-a înconjurat și am descoperit pe chipul tuturor fala de a se putea număra printre cei apropiați poetului făuritor de cuvinte.
La mulți ani, Michel, succes și o nouă carte cât mai curând!

leviathan

împreunează-ți tăcerile în cuantumul spațiu timp
unde fiecare moleculă
fiecare ADN al nostalgiei
se rupe secvențial de sine
fără preaviz

stoarce tristețea din sânii după-amiezelor
când laptele norilor sângerează peste lume
peste aerul gol din jur sau peste cuvântul peste
și dincolo

pleacă așa cum ești
târăște-te înapoi în pielea așezată la uscat
și de acolo privește înainte:

străinii din oglinda ploii
sunt mai aproape decât par

madim

La mulți ani, Michel! Fie ca tot ce îți dorești să se împlinească. Să nu uiți: azi e prima zi din restul vieții tale.

alma

viețuiesc într-o toamnă de frig îmi întind
dermatoglife prin canalele de un angstrom
termenul de garanție arată întotdeauna sfârșitul ceții
nordul înfiletării iluziilor

prin mine se mișcă resturile ochiului violet
gust un frig amar în celelalte axe rebele atârnă
unitățile de măsură prea strâmte pentru sângele meu
prea strâmte pentru canalul vostru de naștere

strig spațiile de încrucișare cu moartea
în taina hemoragiilor unui anotimp dichotomic
pe zăpada iluziei urmele trec înalte
ne desprindem



linea

Povestea nevăzută a Lunii e zona albastră a unui Curcubeu
de pe partea ascunsă a Lunii și câtă vreme Iepurele Alb își macină
crenguțele de ierburi și scorțișoară în mojar, noi vom fi
Pământul cu lucrurile pământești în suflet, ca să
poată Luna să ne încurce gândurile... numai așa
avem din ce presimți culorile clădite peste noi...
Azi, din albastrul viu s-au scuturat încet prafuri de umbre
scăpate din Luna de dincolo de ea...
Și până și Luna pare să fulgere și ea în cercuri albe, tot mai largi,
cuvinte înșirate pe ață ale unui pământean prea îndrăgostit...
Povestea lui o fredonează încet Iepurele Lunii, în timp ce mestecă ierburile de vrajă în mojar, cocoțat acolo sus.

aleksandar

Zbor perfect prin anotimpul de carne al poeziei!

thaiis

el nu pleacă de lângă cuvinte
la fel cum
niciodată
copacii nu-și leapădă scoarța

profetul

băi
sîntem oameni buni
oameni obișnuiți
cu picioare și mîini la locul lor
cu capul pe umeri
dacă întreabă cineva de noi
le spui că deschidem cheia
cu casa ușii
așa se face pe la noi
fîntîna la groapă
și pămîntul umbrei
întotdeauna



anton

La mulți ani, Michel! Și te așteptăm cu toții să ieși din ceața londoneză.