Prietenului

e de fericire... de alta si alta fericire

ca întotdeauna, reușești să redai sufletul meu. ce e în el.
mulțumesc!

numai o femeie poate sa-si piarda rasuflarea din disperarea cu care isi apara acest gen de alta si alta fericire..
poemul tau, o dureroasa lupta pentru a pastra..a aduna farama cu farama din barbatul si prieten, si inocent copil, si chip de neinchipuit altul pe pamant, si de barbat cu ochi prea Albastri..
tu esti inclusa in tine, prin barbatul care te contine in cele mai esentiale felii..
eu sunt. sa nu uiti asta, brigaela..

\"prietenul meu are urme de îngeri pe frunte
chiar dacă vouă
vi se par cicatrici\"... foarte sugestiv Briga... mi-a placut poema.

Dragii mei, raspund cu mare intarziere comentariilor la acest text. Sincer n-am avut curajul sa mai trec pe aici. E un text dureros de adevarat, dedicat unui prieten care mi-a fost alungat de o boala ciudata, caruia medicul din mine i se inchina neputincios. Si doare al naibii.

am fost plecata un timp de pe site si am zis acum hai sa vad ce mai faci...
nu stiu ce faci, dar stiu cum simti.
stii, cicatricile acelea nu se aseaza pe fruntea oricui...

Cristiana, acum ma incinti cu un gind secund strecurat in joaca printre strofe, un joc cu mici cuvinte care construieste o alta dimensiune:
\"în fața blocului
o potaie de pripas
își linge plângând labele frânte
mai sus cu două etaje
eu îl ascult
spunându-mi doar “marș”
ucigându-mă ca pe un câine turbat
pe prietenul meu\"
si un final cu maiestrie turnat peste contructia ta:
\"Stele sub unghii\", \"ochi arsi de cuvint\"...
Drag, arsa privire de cuvintele tale
Ela

Thais, acum cred ca sunt eu pe picior de plecare. Nu de pe site, ci dintr-o intreaga lume. Sper sa ne mai citim.
Ela, sunt cateva jocuri in textul asta. Fiecare dintre ele ma doare inca. Fiindca prietenul acela e pierdut pe veci...

Ii fac dintr-un gind o candela si tie iti trimit o lumina.
Drag, Ela, tacind o secunda